Cu toții începem de undeva – însă unii au mai mult noroc în prima experiență profesională decât alții. Acesta este și cazul lui Mike Keneally, care a povestit pentru publicația online Guitarist despre perioada petrecută, prin anii ‘80, alături de Frank Zappa.
Rolul pentru care a fost la audiții, povestește Keneally, a fost acela de keyboardist. Din moment ce locul ăla era deja ocupat, Mike a schimbat clapele pentru chitară.
„A trebuit să ajung la zi rapid,” povestește el, mărturisind că nu avea chiar cea mai bună abordare. „Pentru mine, să cânt la chitară alături de Frank la momentul respectiv însemna să îmi dedic 90% din timp pentru execuție și nu m-am concentrat prea tare pe modul în care îți poți arăta personalitatea prin intermediul chitarei,” spune muzicianul.
Având în vedere că turneul din 1988 al lui Zappa a fost prima sa experiență majoră, Keneally recunoaște că, dacă s-ar putea întoarce în timp pentru a retrăi experiența, însă păstrându-și cunoștințele de acum, lucrurile probabil ar sta altfel. „Dar nu neapărat mai bine!” spune el.
Întregul interviu acordat de Mike Keneally despre primele experiențe live alături de Frank Zappa poate fi citit aici.
Foto: Facebook, Mike Keneally