Într-o declarație, CEO-ul ARIA, Annabelle Herd, aduce un omagiu „contribuției imense” a INXS la muzica australiană și „rolului lor semnificativ în creșterea recunoașterii industriei noastre pe scena globală”.
Colecția de hituri a fost lansată în 2011 și prezintă piese clasice precum „Never Tear Us Apart”, „Original Sin” și melodia de nr. 1 în Billboard Hot 100, „Need You Tonight”. A condus clasamentul albumelor australiene, atunci cand a fost lansată, pentru șase săptămâni.
INXS s-a format acum 44 de ani în Perth, Australia de Vest și a vândut peste 50 de milioane de albume în întreaga lume.
Condus de carismaticul Hutchence, INXS a avut șase albume în top 10 în Marea Britanie (inclusiv un nr. 1 cu „Welcome To Wherever You Are” din 1992) și cinci albume în top 20 din SUA.
Hutchence a murit la 37 de ani. Trupa a continuat să cânte cu cântăreți invitați, înainte de a se despărți în noiembrie 2012.
Grupul s-a bucurat de un fel de revenire în urma controversatei mini-serii din 2014 Never Tear Us Apart și a filmului documentar Mystify al lui Richard Lowenstein din 2019, care a lansat INXS din nou în topuri.
Foto: Getty Images/ Guliver.