Dani Filth: Iată cum s-a apucat de muzică și care au fost primele grupuri alături de care a cântat

Muzicianul povestește care ar fi trebuit să fie primul său job, dezvăluind și întâmplările care l-au determinat să se apuce de muzică.

Printre formațiile britanice care au reușit, într-un fel sau altul, să își creeze un renume mondial se numără și Cradle Of Filth. Cel care a venit cu ideea, solistul Dani Filth, a stat de vorbă cu Metal Hammer despre multe și mărunte de curând, iar noi am reușit să aflăm câte ceva despre începuturile grupului. Filth nu ezită să ne povestească despre cum a trecut de la jurnalism la muzică, dar și despre ce l-a determinat să intre în lumea metalului extrem.

„Trebuia să merg să lucrez pentru East Anglian Daily Times și eram super entuziasmat dar, în ultimul moment, au decis că nu mă mai vor,” explică el. „Așa că m-am angajat la magazinul de ziare al satului meu, pentru care oricum livram ziare deja. M-am gândit, pur și simplu, «dă-o naibii, detest să am joburi de rahat»”.

Muzicianul mai recunoaște și că nu a avut niciodată un job „pe bune” – „Am fost mereu în trupe și am 48 de ani acum – asta e o perioadă de șomaj foarte îndelungată,” spune el.

Metalul extrem a fost o descoperire făcută prin intermediul unui bar – sau, mai bine zis, prin intermediul patronului acelui bar, mai povestește Dani. „Tipul care se ocupă de el avea un studio și la studioul ăla mergeam eu să cânt cu o groază de trupe hardcore precum PDA, The Lemon Grove Kids, Blez […],” relatează muzicianul.

Până acum, Cradle Of Filth au reușit să lanseze treisprezece albume de studio, cel mai recent fiind apărut în luna octombrie. Discul „Existence Is Futile” a urcat printre primele zece poziții în clasamente întocmite în Marea Britanie, Finlanda și Germania.

Web radios