A Day To Remember revin cu videoclipul melodiei „Last Chance To Dance (Best Friend)”

Piesa este extrasă de pe cel mai recent disc semnat ADTR, „You’re Welcome”, apărut la începutul anului acestuia.

Albumul „You’re Welcome, al americanilor de la A Day To Remember, a apărut la începutul anului, dar asta nu înseamnă că munca de promovare s-a și terminat. Astfel, de data asta, muzicienii ne-au oferit videoclipul uneia dintre piesele de pe disc, „Last Chance To Dance (Best Friend)”. După cum relatează publicația online Metal Underground, clipul a fost regizat de Max Moore, care a mai lucrat cu Coheed and Cambria, Travis Barker și Code Orange.

Cel mai recent disc al formației a apărut după o pauză de cinci ani, lucru care scuză schimbarea bruscă a stilului grupului. Strecurându-se printre numeroase publicații care au scris că materialul nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor, Wall Of Sound a menționat și că albumul a sunat forțat, „ca un dar nedorit de la un membru pasiv-agresiv al familiei care mai spune și Cu plăcere! când nu ești destul de rapid în a arăta recunoștință”. Cu toate acestea, au existat și păreri pozitive – cei de la Riff Magazine au lăudat materialul pentru maturitatea și adaptabilitatea pe care le-a demonstrat.

Cel de-al șaptelea album semnat ADTR, „You’re Welcome, a apărut pe piață la data de 5 martie, fiind prima lansare a băieților prin intermediul casei de discuri Fueled by Ramen. Acesta a urcat printre primele poziții ale clasamentelor Top Hard Rock Albums, Top Alternative Albums și Top Rock Albums, întocmite de Billboard. De asemenea, discul a ajuns să ocupe locul al cincisprezecelea în Billboard 200.

Web radios