Listei muzicienilor care au căzut pradă noului coronavirus i se adaugă acum și numele chitaristului Brian May, conform publicației Blabbermouth. Artistul nu a încercat sub nicio formă să ascundă această veste, ci chiar a publicat și o poză cu testul său pozitiv pe Instagram. May s-a folosit de oportunitatea asta pentru a-și îndemna urmăritorii să fie atenți – mai ales că se apropie Crăciunul.
„Ziua șocantă a venit, în sfârșit, pentru mine,” a scris Brian în completarea pozei de pe social media. „Dubla linie roșie de care ne este teamă. Și da – fără compasiune, vă rog – au fost câteva zile îngrozitoare, dar sunt OK. Și voi spune povestea. VĂ ROG să aveți foarte mare grijă în lume, oameni buni. Chestia asta este incredibil de contagioasă, Chiar nu vreți să vă strice și VOUĂ Crăciunul,” a spus el.
Având în vedere că locuiește în Londra la momentul actual, Brian nu ezită să atace poziția primului ministru Boris Johnson față de pandemie. „Dacă ar fi luat măsura de a închide granițele cu un an mai devreme, nu ne-am fi aflat în situația în care ne aflăm,” a declarat el. Artistul a mai spus și că i se pare oribil faptul că premierul susține creșterea economică în detrimentul vieților umane.
View this post on Instagram
Foto: Deadline