Este oficial – grupul Every Time I Die și-a încetat activitatea în acest format, fiecare dintre membrii contribuind la declarația oficială de despărțire. De fapt, la mesaj au contribuit toți membrii înafară de solistul Keith Buckley, relatează publicația online Ultimate Guitar. În acest sens, este mai puțin o despărțire, cât un fel de… renunțare din partea a patru din cei cinci membri.
Treaba stă cam așa: Pe la începutul lunii decembrie, Keith a simțit că era momentul să ia o pauză pentru a se concentra pe îmbunătățirea propriei sănătăți mintale. La momentul respectiv, grupul se afla în turneu, iar restul băieților au declarat că vor continua cu spectacolele conform planului, însă fără un solist – „în stil karaoke”. Deși concertele au fost anulate ulterior, Keith a insistat că băieții plănuiau să îl înlocuiască, postând chiar, pe Twitter, o scrisoare primită de la firma de avocatură Savur care îi cere să renunțe la locul său în trupă. Conform NME, niciunul dintre ceilalți (foști) membri ai grupului nu a răspuns public acelui tweet.
Acum, cei patru muzicieni – Jordan Buckley, Andy Williams, Stephen Micciche și Clayton „Goose” Holyoak – au declarat că ultimul spectacol al trupei a fost cel susținut pe data de 11 decembrie.
„Deși am sperat să ajungem la o înțelegere asupra unei declarații juridice care să scoată în evidență adevărul, am fost informați astăzi despre un lucru asupra căruia nu căzusem de acord și care urma să fie publicat, care conține date inexacte și controlează povestea în beneficiul unei singure persoane,” spun ei.
De asemenea, băieții declară că nu au reușit să discute cu Keith până acum, susținând și că nu au intenționat niciodată să lase pe altcineva să îi ia locul. „Every Time I Die era formată din cinci membri bine stabiliți și nu aveam de gând să acceptăm nicio schimbare,” scriu ei.
Foto: Facebook, Every Time I Die