Borovikov, care a pledat nevinovat de acuzații, a fost inițial condamnat la 2 ani și jumătate de închisoare de către Tribunalul Lomonosovsky. O curte de apel rusă a anulat pedeapsa cu închisoarea, deși Borovikov va rămâne încarcerat cât timp se va desfășura noul proces.
„Cazul împotriva lui Andrei Borovikov este absolut absurd”, a declarat Natalia Zviagina, directorul biroului Amnesty International la Moscova, la momentul pronunțării sentinței. „Este evident că el este pedepsit pentru activismul său, nu pentru gustul muzical”.
Borovikov a fost coordonatorul sediului regional al liderului opoziției ruse, Aleksei Navalny, în orașul său natal, Arhangelsk și a participat în mod regulat la acțiuni de protest în oraș.
Printre criticii sentinței este chitaristul Rammstein, Richard Kruspe, care a spus: „Asprimea acestei sentințe este șocantă. Rammstein a susținut întotdeauna libertatea artei ca drept de bază, garantat tuturor oamenilor.”
Solistul Rammstein Till Lindemann, care este popular în Rusia și a cântat în Piața Roșie din Moscova vara trecută, nu a comentat public acest caz.
Foto: Getty Images/ Guliver.