Restricțiile impuse din cauza pandemiei mai-mai că ne-au adus pe toți la disperare, iar în unele zile parcă suntem mai aproape de a claca decât am fost vreodată. Deși avem impresia că artiștii trăiesc într-o lume cu totul diferită de a noastră, și ei au avut de suferit de pe urma evenimentelor din ultimii ani, iar chitaristul James Shaffer (zis și „Munky”), de la Korn, explică ce influență a avut pandemia asupra trupei sale.
„Suntem atât de obișnuiți să tratăm lumea ca și când ar fi locul nostru de joacă, pe care să îl putem explora,” a declarat el pentru Thomann, într-un interviu preluat de Blabbermouth. „Facem asta de peste douăzeci și cinci de ani. Și, dintr-o dată, cineva ne spune «Nu mai puteți face asta». Am fost ceva gen «Ce? Cum adică? Nu știu ce să fac. Înnebunesc»,” explică muzicianul.
Senzația tocmai descrisă a fost catalistul pentru cel mai recent abum de studio semnat Korn, „Requiem”, mărturisește Munky. „Efectiv înnebuneam,” insistă el, povestind că i-a sunat pe colegii de grup și le-a propus să se apuce împreună de un EP. Cu toate astea, procesul creativ a mers atât de bine, că trupa a înregistrat destule piese cât pentru un album complet.
Cu băieții de la Korn am avut ocazia să facem cunoștință față în față în 2015, când au sărbătorit douăzeci de ani de la debut alături de publicul prezent la Arenele Romane. Albumul cu numărul paisprezece din cariera americanilor, „Requiem”, a apărut pe piață vinerea trecută, ocazie cu care am putut adăuga în playlisturile personale zece melodii noi:
- Forgotten
- Let the Dark Do the Rest
- Start the Healing
- Lost in the Grandeur
- Disconnect
- Hopeless and Beaten
- Penance to Sorrow
- My Confession
- Worst Is on Its Way
- I Can't Feel
Foto: Facebook, Korn