Formația germană Scorpions abia ce ne-a adus un album de studio vinerea trecută, așa că nu poate fi vorba de material nou atât de rapid. Cu toate acestea, muzicienii au simțit că ar cam fi cazul să își resfețe fanii, așa că au lansat și un videoclip atașat uneia dintre melodiile de pe disc. Conform publicației online Classic Rock, artiștii ne-au oferit clipul video pentru piesa „When You Know (Where You Come From)”. După cum te-am obișnuit, îți lăsăm materialul mai jos.
Înainte de lansarea LP-ului, am avut parte de două singleuri lansate: „Peacemaker” și Rock Believer” – piesa care dă titlul întregului album.
„Noul material arată cum ne-am întors la origini,” susține solistul Klaus Meine. „Pur și simplu am dorit să reactivăm ADN-ul original Scorpions – riffuri masive, melodii puternice. Am încercat să transportăm sentimentul ăla de live în studio, cu toți cei cinci membrii cântând din nou în aceeași cameră, în sfârșit,” spune el.
La cel de-al nouăsprezecelea album de studio al formației, „Rock Believer”, a contribuit și toboșarul Mikkey Dee (ex-Motörhead).
Pentru a promova cel mai recent disc de studio, formația urmează să și plece într-un turneu global. Deși vor începe cu Statele Unite ale Americii, în aprilie, muzicienii vor susține numeroase concerte și în Europa. Iată unde îi vei putea vedea live dacă ai de gând să faci vreo călătorie în mai, iunie sau iulie:
10 mai: Lisabona, Portugalia
13 mai: Toulouse, Franța
15 mai: Lille, Franța
17 mai: Paris, Franța
21 mai: Zurich, Elveția
23 mai: Verona, Italia
26 mai: Prague, Cehia
28 mai: Cracovia, Polonia
30 mai: Budpesta, Ungaria
03 iunie: Helsinki (Rockfest), Finlanda
08 iunie: Stuttgart, Germania
10 iunie: Muchen, Germania
12 iunie: Frankfurt, Germania
16 iunie: Berlin, Germania
17 iunie: Hannover, Germania
19 iunie: Dortmund, Germania
23 iunie: Clisson (Hellfest), Franța
25 iunie: Cartagena (Rock Imperium Festival), Spania
28 iunie: Nisa, Franța
30 iunie: Amneville, Franța
02 iulie: Clermont-Ferrand, Franța
Foto: Facebook, Scorpions