Rar se întâmplă să știm în avans ce muzică urmează să auzim înainte să ne cumpărăm biletele pentru reprezentațiile live unde ne dorim să facem parte din public. Fanii Deicide și Kataklysm se numără, însă, printre norocoșii care știu deja la ce să se aștepte, scrie Loudwire. Artiștii nu numai că au anunțat deja datele turneului planificat pentru vara și toamna asta, ci și albumele pe care le vor interpreta live.
Deicide au pornit cu un singur scop în minte – să celebreze cele trei decenii de la apariția unuia dintre cele mai de succes discuri lansate de ei, „Legion” (1992). Pe de altă parte, Kataklysm vor interpreta în întregime cel de-al șaptelea album pe care l-au lansat, „Serenity in Fire” (2004). Nu în ultimul rând, celor doi giganți li se vor alătura și muzicienii de la Inhuman Condition.
Turneul american organizat de Deicide urmează să înceapă la data de 11 august, ultimul concert fiind planificat pentru 10 septembrie.
Între cele două reprezentații, artiștii au reușit să mai înghesuie alte douăzeci și șapte de concerte.
Din păcate, pe la noi nu vor ajunge. Însă, iată ce trupe vei putea vedea live anul ăsta în România:
- Soen: 17 mai 2022, /Form Space (Cluj-Napoca) & 18 mai 2022, Club Quantic (București)
- Iron Maiden: 26 mai 2022, Romexpo
- Foreigner: 28 mai 2022, Arenele Romane
- Evanescence: 7 iunie, Arenele Romane
- Nick Mason's Saucerful Of Secrets: 9 iunie 2022, Arenele Romane
- Gogol Bordello: 29 iunie 2022, Arenele Romane
- KISS, Whitesnake, Powerwolf (Rock The City): 16 iulie 2022, Romexpo
- Judas Priest: 18 iulie 2022, Arenele Romane
- Nightwish: 1 august 2022, Romexpo
- Arctic Monkeys & Nothing But Thieves (Summer Well): 12-14 august 2022, Domeniul Stirbey (Buftea)
- Opeth: 23 septembrie 2022, Arenele Romane
- Tarja Turunen: 18 octombrie 2022, Arenele Romane
- Godsmack: 26 octombrie 2022, Arenele Romane
- Uriah Heep: 27 octombrie 2022, Sala Palatului
Foto: Facebook, Brett Brown