Ghost interpretează live melodia „Call Me Little Sunshine” în emisiunea lui Jimmy Kimmel

„Call Me Little Sunshine” este extrasă de pe cel mai nou disc semnat Ghost, „Impera”, ce a apărut pe piață acum o săptămână.

Suedezii de la Ghost au reușit să ne surprindă din nou cu cel de-al cincilea album lansat, „Impera”, iar acum continuă să se ocupe de promovarea acestuia. Printre eforturile de a aduce noul material la urechile publicului se numără și aparițiile live, unele chiar televizate. Astfel, conform publicației online Blabbermouth, artiștii s-au prezentat și în platoul emisiunii „Jimmy Kimmel Live!”, unde au interpretat piesa „Call Me Little Sunshine”.

Melodia (a cărei interpretare live o poți asculta mai jos) face parte dintr-un trio de single-uri oferite fanilor înainte ca discul să apară pe piață. Pentru a promova materialul de studio, muzicienii au mai lansat și cântecele „Hunter's Moon” și „Twenties”. Bineînțeles, și de ele te poți bucura la sfârșitul articolului.

Acum, ar cam fi cazul să privim și imaginea de ansamblu: „Impera” a apărut pe piață la data de 11 martie (adică abia acum o săptămână). Dacă e să ne luăm după succesul înregistrat de single-urile deja lansate, în special de Hunter's Moon”, preconizăm că albumul va ajunge din nou în topuri. Mai ales ce ne e dificil să găsim o melodie care să nu ne placă printre cele de pe disc:

  1. Imperium

  2. Kaisarion

  3. Spillways

  4. Call Me Little Sunshine

  5. Hunter’s Moon

  6. Watcher In The Sky

  7. Dominion

  8. Twenties

  9. Darkness At The Heart Of My Love

  10. Griftwood

  11. Bite Of Passage

  12. Respite On The Spitalfields

Foto: Facebook, Ghost

Web radios