Concertul „Queen + Paul Rodgers: Live In Ukraine 2008”, exclusiv pe YouTube, în sprijinul refugiaților uncraineni

Cu milioane de refugiați ucraineni care au nevoie de ajutor umanitar urgent, Queen se întoarce la momentul istoric al concertului susținut în Ucraina cu o proiecție specială pe YouTube, menită să atragă donații pentru eforturile de ajutor pentru refugiați.

În septembrie 2008, Queen + Paul Rodgers au răspuns unui apel din partea Fundației Anti SIDA Elena Pinchuk din Ucraina de a ajunge la tinerii țării cu mesajul „Nu lăsați SIDA să vă distrugă viața”, susținând un concert gratuit de conștientizare „Life Must Go On Aids”.

Concertul a avut loc în al doilea oraș ca mărime al Ucrainei, în Harkov, în Piața Libertății, pentru o audiență live de peste 350.000 de persoane - și o audiență de televiziune de peste 10 milioane.

La spectacolul lor, Queen + Paul Rodgers au interpretat un set de 28 de piese clasice, care a început cu „One Vision” și a continuat cu hituri legendare precum „Another One Bites The Dust”, „I Want It All”, „I Want To Break Free”, „Crazy Little Thing Called Love”, „Bohemian Rhapsody” sau „The Show Must Go On”.

Donațiile care sunt făcute de pe contul de Youtube queen merg către UNHCR - Agenția ONU pentru Refugiați.

Foto: Getty Images/ Guliver.

 

Web radios