Trebuie să recunosc, îmi pare rău că acest interviu există doar în scris, pentru că unul dintre primele lucruri care m-au impresionat la Doru este grija pe care o acordă felului în care arată. Mi se pare de apreciat și de lăudat atunci când un artist își respectă meseria și publicul și prin grija pe care o acordă imaginii lui. Unul dintre acei oameni e și Doru, pe care l-am găsit îmbrăcat într-un costum albastru închis, cu o eșarfă asortată în jurul gâtului, pantofii impecabili, un pahar de vin roșu în mână și o atitudine aproape domnească, dar dezinvoltă și funny.
Discuția noastră a început cu povestea proaspătului single „Aici Acum”:
Doru Trăscău: Am început să lucrăm la noul material în perioada în care nu prea aveam voie să facem de niciunele. A fost, într-un fel, un escape route pentru noi. Pentru că deja trecuse mai bine de un an de când eram mai mult separați decât împreună. Și dorul ăsta de a cânta era din ce în ce mai mare. Așa că ne-am văzut la sala de repetiții și am început să scriem material nou. Material nou înseamnă, pentru noi, multe idei pe care le înregistrăm, de obicei, cu un reportofon pe care le punem într-un folder care conține sute-mii de idei potențiale. Și la fel ca în anii trecuți, folder-ul ăsta are un nume și apoi fiecare idee capătă și ea câte un nume. Toate astea sunt lucruri pe care le facem ca apoi să ne fie mai ușor să ne putem orienta, nu să fie o listă infinită de idei și atât.
Ei bine, dacă în 2017 folder-ul ăsta avea să primească numele „Ușor distorsionat”, exact cum s-a chemat ulterior și albumul; de data asta folder-ul a fost botezat de Andrei și se numea chiar „Aici, acum”. Ne-am trezit punând în folder-ul ăsta o grămadă de idei și piesa asta avea cu totul alt nume de lucru. Însă toate s-au legat în momentul în care m-am întâlnit cu Ștefan Teișanu. El a colaborat cu noi pentru textele albumului anterior, „Gloria”, și continuăm colaborarea și în momentul ăsta. Ne-am întâlnit să scriem împreună și mi-a mărturisit că a ascultat schița de câteva sute de ori și nu făcuse mare lucru. Singurul lucru care îi rămăsese în minte era „We’re all waiting, We’re all here” și cam atât.
Fix cu o seară înainte visasem un moment în care eram la un concert, în aer liber, și în mod interesant erau pe scenă membrii trupei, dar în loc să merg eu la microfon, s-a dus Ștefan și a cântat o piesă pe care nu o recunoșteam. Dar mi-am adus aminte o bucată din piesa respectivă care spunea „Am mai fost pe aici, pe acest drum. Și tot ce am căutat era aici oricum”. Ei bine, toate astea puse toate la cap cu tot ce își imaginase Ștefan și numele folder-ului dat de Andrei se regăsește în noul single „Aici Acum”.
Eusebiu Tudoroiu: Știu că urmează să scoateți ceva nou cât de curând.
Noi am intrat în studio în februarie și am înregistrat câteva piese, pe care o să le lansăm în perioada următoare. Ele nu sunt toate terminate, dar asta facem acum.
Bănuiesc că piesele astea vor fi alcătui următorul vostru album.
Asta e ideea. Urmează să intrăm în studio ca să terminăm tot materialul, cred că la începutul verii. Și probabil în toamnă o să-l lansăm.
„Viața e un joc de neînțeles, dar într-un mod plăcut”
L-am provocat pe Doru la un mic joc pe care l-am făcut nu demult și cu Dan Byron. Am luat câteva dintre versurile pieselor The Mono Jacks și le-am transformat în întrebări.
Ce se întâmplă în mintea ta? (Ce se întâmplă)
Acum ce se întâmplă în mintea mea este destul de tulbure. Sunt într-o perioadă cu foarte multe întrebări. Cred că de multe ori nu știu ce se întâmplă cu adevărat. Dar pentru că de ceva vreme mi-am făcut un obicei din a medita, am și clipe de claritate. Și subliniez clipe pentru că ele sunt destul de scurte.
Vrei o mie de DA pentru fiecare NU? (1000 de DA)
Da, vreau. Aici nu aș putea să dau o altă interpretare decât are piesa în sine. Și totul pleacă de la un exercițiu pe care am încercat să-l fac prima dată când am făcut psihoterapie. În ședințele de psihoterapie am primit provocarea de a încerca să spun ceva fără să folosesc o negație. Și e mult mai complicat decât pare. Pentru că, de exemplu, imaginează-ți că vrei să faci niște afirmații legate de felul în care o să ai grijă de silueta ta. Și e foarte posibil să începi prin a spune: „nu mai vreau să mănânc carne, sau grăsime”, „nu mai vreau să beau”, „nu mai trebuie să mănânc fast food”. Toate lucrurile astea încep cu o negație. Ceea ce e foarte tricky, pentru că tu, deși pornești o acțiune pozitivă, o începi cu o negație. Și e foarte ciudat să reușești să faci acest shift mental ca să începi să spui lucrurile pozitiv. De exemplu: „am să încetez să mănânc mâncare de proastă calitate”. E același lucru ca acțiune, dar nu o începi cu o negație.
Ne-am născut cu fricile în noi? (Un sfert de secundă)
Da. Asta e o moștenire pe care cred că o avem cu toții în zona asta de lume. Și nu cred că e valabilă doar pentru România, ci probabil pentru toată zona Est Europei, unde toată cultura fricii cred ca e foarte puternică și e preluată de noi din fragedă pruncie. Lucru care atârnă destul de greu în procesul nostru de dezvoltare. Pentru că și dacă ai fost obișnuit cu frica și speriat de mic, de multe ori când ești adult e destul de greu, dacă nu chiar prea târziu câteodată, să mai poți face ceva ca să rescrii programele alea care ți-au inoculat temerile. Dar, privind cu optimism către viitor, senzația mea e că generațiile care vin din urmă, cele tinere, capătă din ce în ce mai multă încredere și lasă în urmă teama asta atât de bine împământenită până nu demult pe meleagurile astea.
Doare secunda în care încetezi să mai speri? (Gânduri)
Da, cred că da. Pentru că cel puțin în cazul meu, eu mă știu optimist de când eram copil și este aproape echivalentul depresiei. Varianta în care nu mai ai nicio speranță este când nu mai ai opțiuni sau potențiale rezolvări la probleme foarte serioase. Așa că e dureros să nu ai răspunsuri la chestii care necesită rezolvare.
E viață un joc de neînțeles? (Caleidoscop)
Da. Dar într-un mod plăcut. Cel puțin eu așa o interpretez. Joaca asta pe care de multe ori nu o înțelegem trebuie luată ca atare, cred. Ca pe o joacă. E parte din farmec. Faptul că nu o înțelegem de multe ori cred că îi dă un șarm aparte.
Ce rămâne dacă pleci fără să te uiți în urmă ? (Ce rămâne)
Rămâne gândul, rămâne fapta!
Se împarte șansa accidental? Se schimbă șansa necontenit cu fiecare generație? (Zbor)
Da, se schimbă cu fiecare generație. Cu siguranță tot ce vine după noi are parte de cu totul alte șanse. Și senzația mea e că acele șanse sunt mai mari, mai frumoase, mai bune. Și da, se împarte șansa accidental. Chiar și dacă aceste șanse se schimbă, inevitabil chestia aia rămâne valabilă și va fi așa pentru totdeauna.
Ai fost sincer sau ai aruncat doar vorbe în vânt? (Uneori)
Nu, nu. Am fost foarte sincer. Și întotdeauna am avut o relație cu treaba asta. Chiar dacă nu e simplu să găsesc mereu cuvintele care să vorbească exact ce mi-ar plăcea să se audă în piesele noastre. Însă e o chestie cât se poate de personală. Și e un lucru pentru care mărturisesc că recent îi spuneam lui Ștefan Teișanu cât de mult am putut să ne completăm unul pe celălalt și cât de mult înseamnă pentru mine capacitatea lui de a scrie lucruri pe care eu le identific cu trăirile mele și pe care le înțeleg. E practic o completare. Nu am dificultăți în sensul ăsta cu ceea ce face el.
Autor: Eusebiu Tudoroiu
Credit foto: Cristina Oltean
