Brian May sugerează că trupa Queen va cânta la jubileul de platină al Reginei

Brian May a sugerat că va cânta la un concert plin de staruri, de la Palatul Buckingham, pentru a marca Jubileul de platină al Reginei.

Sărbătoarea marchează cei 70 de ani de domnie ai celui mai longeviv monarh al Marii Britanii, va avea loc la Palatul Buckingham pe 4 iunie și va include show-uri ale tuturor, de la „staruri pop sau rock până la cântăreți de operă”, potrivit BBC. Evenimentul va include proiecții 3D pe fațada Palatului Buckingham și o audiență estimată la 10 000 de spectatori.

Va fi o orchestră live completă, în timp ce „vedete de la film, TV și scenă vor spune, de asemenea, povestea și vor celebra unele dintre cele mai semnificative momente culturale din timpul domniei Reginei”, se arată într-un comunicat.

May, care a cântat anterior un solo de chitară al imnului național în partea de sus a Palatului Buckingham pentru Jubileul de Aur al Reginei Elisabeta a II-a în urmă cu 20 de ani, în 2002, a lăsat un indiciu că el și colegii săi de trupă vor lua parte la concertul Platinum Jubilee într-un interviu la BBC Radio 2.

„Nu cred că am voie să vă spun asta, dar cred că s-ar putea întâmpla ceva”, a spus muzicianul.

Celebrările vor include deschiderea pentru public a domeniilor private ale reginei. Nu este clar care sunt evenimentele la care regina Elisabeta a II-a va participa.

Elisabeta a II-a a urcat pe tron la vârsta de 25 de ani, la 6 februarie 1952, în aceeaşi zi în care tatăl ei, regele George al VI-lea, de care era foarte ataşată, a murit de cancer pulmonar la vârsta de 56 de ani.

Web radios