Nu am putut rata ocazia să îl văd pe Marco Mendoza în acțiune. Basistul, cu o carieră în industria muzicală de mai bine de 30 de ani, a concertat luni la The Pub împreună cu trupa lui, formată din doi tineri muzicieni din Croația incredibil de talentați, Ivan Keller (chitară) și Mario Lepoglavec (baterie). Am purtat o discuție relaxată și hazlie despre viață, muzică și inspirație. Pot spune că m-am distrat foarte tare luând acest interviu, asta pentru că cei trei artiști sunt carismatici și au simțul umorului.
Marco Mendoza e foarte cunoscut pentru colaborările cu unele dintre cele mai importante nume din lumea muzicii rock, precum Whitesnake, Journey, Ted Nugent, Dolores O’Riordan și The Dead Dasies. În acest moment, e plecat în turneu pentru a-și promova noul său album, lansat pe 16 septembrie, „New Direction”. Piesele sunt încărcate cu optimism și mesaje încurajatoare despre viață, distracție și iubire.
- Cum vă simțiți după spectacol?
Marco Mendoza: Încerc să fiu autentic atunci când mă adresez publicului. Am simțit conexiunea cu lumea, sprijinul, afecțiunea, pentru că toată lumea a fost (gest cu mâinile în aer) și energia asta e de netăgăduit. Așa ceva nu poate fi inventat.
Mario Lepoglavec: Da, s-a simțit foarte bine. Adică m-am bucurat, mereu mă bucur atunci când lumea reacționează la cum cânt. Da, m-am simțit grozav.
Ivan Keller: De fapt, cineva mi-a spus după concert că cea mai bună caracteristică a spectacolelor noastre e că ne comportăm de parcă avem un public imens de fiecare dată. Și ăsta e scopul, să dai tot ce ai mai bun de fiecare dată, ceea ce probabil am reușit astăzi.
- În august, la concertul din Costinești, ați susținut că vă simțiți foarte conectați cu publicul românesc. Cum stabiliți o relație atât de puternică cu un public care nu vorbește engleză nativ?
Marco Mendoza: Răspunsul e tipic. Muzica nu are limite, e o limbă universală. Limba nici nu mai contează. Chiar nu are nicio legătură. Totul ține de cum interpretezi pe scenă. Asta avem la îndemână. Să te distrezi pe scenă, deși câteodată ai nevoie de încurajare, să strige cineva „Haide!”. Datoria noastră e să distrăm lumea. Pur și simplu. Vin aici de foarte mult timp. Am venit și cu trupe mai mari, dar solo vin de prin 2015 – 2016. Din start am observat că, ok, câțiva îmi știu repertoriul, mă sprijină, le place ce fac. Mă știau de când cântam cu trupe mai cunoscute, dar au venit să mă vadă din curiozitate. Se gândeau „hai să vedem ce îi poate pielea”. Deci, cred că a fost un proces lent, dar construiesc o legătură, știi?
Am cântat în mai în Club Quantic și, cu toate că nu a venit atâta lume cum ne așteptam, spectacolul în sine a fost grozav. A fost tare! Chiar vorbeam cu niște prieteni, ăsta e încă un motiv pentru care ne conectăm ușor cu publicul, suntem latini! Iubim muzica, ne place să ne distrăm, ne place arta, mâncarea bună, suntem foarte asemănători. Asta cred că se transmite și de pe scenă. Am asta în sânge. Și băieții la fel, știi? Croația, Serbia, România, Spania... Toți suntem foarte asemănători.
Mario Lepoglavec: Asta e a treia oară când cânt aici și mereu m-am simțit foarte bine.
Ivan Keller: Ne place atât de mult România și pentru că ne tratează bine și culturile noastre sunt extrem de asemănătoare.
Marco Mendoza: Care a fost ultimul concert aici? Constanța? Nu, a mai fost unul după.
Big in Suceava
- Din câte știu, ultimul vostru concert în România a fost la Suceava.
Marco Mendoza: Da! Suceava. Adică a fost minunat în Constanța, dar în Suceava a fost un public foarte tânăr de la 10 – 15 ani până la 20 care urla „Wow!”. A fost un punct culminant. Deci avem o legătură strânsă (cu publicul românesc) și sper că asta marchează începutul unei relații lungi. Nici nu știu. Industria muzicală se schimbă așa de mult, încât devine din ce în ce mai greu să călătorim, să plecăm în turneu.
- Ai colaborat cu atâția artiști mari și cu atâtea trupe faimoase, precum Whitesnake, Ted Nugent, Dolores O’Riordan sau Journey și evident ai o carieră solo acum. Care e cea mai valoroasă lecție pe care ai învățat-o?
Marco Mendoza: Că muzica e infinită. Înveți și tot înveți. Muzica nu e o destinație, e un proces. Și atâta timp cât treci prin acest proces, te dezvolți constant. Mereu sunt lucruri noi de încercat. Eu sunt genul ăsta de om. Mereu deschid uși, mă avânt, iar când ceva nu merge, doar deschid altă ușă și iar mă avânt. Încă un lucru important, (muzica) e un privilegiu. E un privilegiu să îți câștigi existența cântând. Punct. Deci, mă simt foarte recunoscător că pot face asta.
- Tu ești american, Marco, cânți cu muzicieni croați, mergeți în turnee în toată Europa, în noiembrie începeți turneul în Marea Britanie. Cum faceți ca un proiect muzical internațional să funcționeze eficient?
Marco Mendoza: Până la urmă, numitorul nostru comun e faptul că suntem pasionați de muzică, ne place să facem spectacol, evident. Restul se rezolvă de la sine când toți vrem să dăm ce avem mai bun din noi. Încă sunt lucruri pe care nu le înțeleg sau nu le pot controla, dar trebuie să pui un picior în fața celuilalt. Dacă o iei pas cu pas și nu ajungi nicăieri, atunci schimbi direcția. Cariera mea solo a început încetul cu încetul. Au fost dăți în care am simțit nevoia să fiu acasă cu soția mea, cu copiii, câinele, la mine în pat. Dar, am o misiune și aceea e să îmi cânt muzica pentru cât mai mulți oameni posibil. Deci, nu cred că suntem în control, dar trebuie să fim prezenți și dacă funcționează, funcționează.
Mario Lepoglavec: Nu contează de unde venim, cât timp ne înțelegem din punct de vedere muzical.
Marco Mendoza: Și ne identificăm mult cu muzica (pe care o facem). Băieții sunt mai tineri și le plac și alte stiluri muzicale. (Pe un ton ironic) Eu m-am născut în 1935 (toată lumea râde).
- Totuși, pentru mine, albumul nou, „New Direction”, sună foarte tineresc. E distractiv și optimist.
Marco Mendoza: Da, cred că am reușit să fac asta, fără să plănuiesc. Cred că mie și lui Soren (Andersen, producătorul albumului) ne plac The Beatles, The (Rolling) Stones, cântecele care nu îți mai ies din cap, pe care dacă le asculți o dată, nu le uiți. Cred că am reușit să facem asta. Și sunt distractive (cântecele), memorabile, cu un mesaj foarte bun de asemenea.
„Vreau să fiu un fel de Mary Poppins”
- Un mesaj foarte optimist.
Marco Mendoza: Da, la asta încerc să fiu foarte atent. Mai ales acum, în lumea în care trăim se întâmplă multe rele. Dar există și dragoste. Știu că sunt mulți care fac muzică de genul (imită cântăreții de black metal) și există o piață pentru genul ăsta de muzică, dar eu vreau să fiu un fel de Mary Poppins. Eu sunt creativ în acest fel, să ne distrăm, să ne simțim bine. Vorbeam cu niște prieteni despre faptul că depresia e peste tot, adică ce se întâmplă, frate? De ce e o problemă atât de răspândită? Medicamente peste tot, există pastile pentru orice. Dar există atâtea lucruri pentru care să fii recunoscător, atâta pozitivitate pe care o putem accesa. Trebuie să urmărim ace lucruri și să le lăsăm și pe ele să ne urmărească.
- Aici voiam să ajung cu următoarea mea întrebare. De unde îți vine inspirația? De unde vine acest val de creativitate?
Marco Mendoza: Concluzia e că, și îmi place să vorbesc despre asta pentru că tocmai ce am sărbătorit 35 de ani de sobrietate, am trecut prin cea mai neagră perioadă a vieții mele. Când ești dependent de heroină, nu mai gândești limpede, nu mai ai respect de sine, ești într-o situație foarte întunecată. Și am fost acolo. Acum vreau să canalizez, știi tu, Mary Poppins, Vrăjitorul din Oz, vreau să trăiesc pe partea asta a vieții. Câteodată mai intervin probleme, am avut și eu câteva probleme în turneu, dar în final, mă trezesc dimineață și mă gândesc „wow, jobul meu e să iau basul în mână, să iau niște băieți cu care să cânt și să mă duc să cânt, wow! Ăsta e jobul meu! Wow!” Cum să nu fi fericit? Cum să nu fi recunoscător? Înțelegi? E un dar, e un privilegiu. Așa că mă concentrez pe asta.
- Câteva cuvinte publicului român? Aveți ceva de spus cititorilor?
Ivan Keller: Hai la următorul nostru spectacol! O să fie super!
Mario Lepoglavec: Fiți voi înșivă (începe să râdă)! Ce clișeu!
Marco Mendoza: Răspândiți vorba, știi? Dacă încă nu mi-ați ascultat muzica, dați o șansă albumului, ascultați versurile, sunt foarte cool! Și să ne revedem curând!
