Aseară, la Londohome, a avut loc unul dintre cele mai emoționante concerte acustice la care am fost până acum. Formația ucraineană Sinoptik se află în turneul „European Aid Tour” cu scopul a strânge fonduri pentru Ucraina. În seara asta cântă la Cluj și mâine la Zalău. Vă recomand cu căldură să mergeți să îi ascultați pe băieți. Cântă un fel de power rock desăvârșit.
Au cântat într-o cameră micuță, în care fiecare persoană se înghesuia să îi asculte. Concertul a fost tot ce ți-ai putea dori de la o cântare unplugged, cu imperfecțiuni și chicote la rarele note false, cu glume, cu apropiere față de oameni. S-a simțit de parcă stăteam cu o gașcă de prieteni să cântăm împreună.
Dmitri Afanasiev-Gladkih, solistul și chitaristul trupei, a adresat câteva cuvinte publicului în timpul concertului. „Vă mulțumim că ne-ați primit refugiații, femeile și copiii! România ne-a ajutat enorm și suntem foarte recunoscători,” a susținut el, înainte de ultimul cântec.
După ce concertul s-a încheiat, am stat cu membrii formației la masă și am purtat o discuție despre schimbările produse de război în viața lor.
„Pentru noi, războiul a început acum opt ani.”
Ce a însemnat 24 februarie pentru voi, ca artiști și ca oameni?
Dmitri Afanasiev-Gladkih: E greu de spus. Pentru noi, războiul a început acum opt ani. Deci, în februarie am avut parte de două zile de șoc, pentru că nu ne așteptam ca Rusia să ne invadeze. Nu puteam să credem! De fiecare dată când auzeam că Rusia va începe războiul, o luam ca pe o glumă. O glumă proastă. Dar, uite că s-a întâmplat. Acum, Ucraina e ca un scut pentru restul Europei și considerăm că apărăm foarte bine și mă bucur că suntem. Însă, din păcate, se moare pe capete de opt ani. Problema asta se bagă sub preș de opt ani, iar noi simțim că suntem trupa care trebuie să transmită mesajul. Noi am încercat să avertizăm lumea. Facem asta de la bun început. La fiecare concert am avertizat publicul „noi suntem o trupă ucraineană din Donbas. E război în Donbas! Aveți grijă, ar putea lua amploare!” În februarie am înțeles cu adevărat că nu e de glumă. Acum ne simțim puternici.
Cum a influențat războiul felul în care mesajele artistice sunt transmise din Ucraina în restul Europei?
Dmitri Sakir: Războiul sigur atrage atenția, atrage un public mai mare pentru cultura ucraineană. Dar, ca artiști, nu vreau să primim atenție în felul ăsta. M-ar face fericit ca arta din Ucraina să devină celebră în Europa și, de ce nu, în toată lumea, fără ca accentul să pice pe război. Dacă doar războiul ne face cunoscuți, nu e corect.
Dmitri Afanasiev-Gladkih: Chiar și înainte, aveam muzicieni foarte buni. Acum se duce vestea mai repede despre muzicienii noștri, despre artiștii de orice fel de la noi. Însă eram aceiași și înainte.
Dmitri Sakir: Am început în 2015 sau 2016 să plecăm în turnee. Deci am cântat mult aici și înainte de război. Acum pare că muzica și politica nu se mai pot separa.
Dmitri Afanasiev-Gladkih: Acum ne grăbim. Am început turneul ăsta în a doua jumătate a lunii iulie. Nicio trupă nu poate avea succes în turneu dacă începe așa, pe grabă. De regulă e nevoie de minimum șase luni de pregătiri. Dar am început în iulie și suntem în turneu de luni de zile și vom mai fi până în noiembrie. Mai avem de făcut 28 de concerte. Alergăm ca niște câini nebuni.
„Muzica nu poate schimba chiar totul.”
Mai considerați, acum, în contextul războiului din Ucraina, că muzica poate schimba lumea?
Dmitri Afanasiev-Gladkih: Nu. Oamenii schimbă lumea.
Dmitri Sakir: Dar oamenii pot fi influențați de muzică.
Dmitri Afanasiev-Gladkih: Da, de asta avem un mesaj de transmis. Iar mesajul nostru poate determina oamenii să schimbe lumea. Dar problema e mereu aceeași. E vorba de voința oamenilor de a ne asculta, dacă înțeleg sau nu ce transmitem, dacă duc vorba mai departe.
Dmitri Sakir: Muzica nu poate schimba chiar totul. Dar, dacă muzica noastră determină pe cineva să facă ceva bun, atunci ne-am făcut treaba bine. Acum, personajele principale de la care ne-am dori o schimbare sunt băieții cu arme și bombe, dar până la urmă, putem ajuta poporul ucrainean, ne putem ajuta între noi prin muzică.
Permite-mi să vorbesc din suflet. E părerea mea personală. Țările din estul Europei, România, Republica Cehă, Polonia își cunosc istoria. Pot înțelege trecutul și, astfel, relaționează cu ce se întâmplă la noi. Înțeleg paralelele între trecut și ce se întâmplă acum.
Foto: Andrea Stanciu
