Floor Jansen a fost diagnosticată cu cancer la sân

Solista de origine olandeză, în vârstă de 41 de ani, și-a dezvăluit diagnosticul într-o postare pe rețelele de socializare ieri (miercuri, 26 octombrie). Ea a scris că diagnosticul i s-a pus acum două săptămâni și că urmează să intre astăzi în operație.

„Dacă totul decurge conform planului, voi fi pregătită pentru turneul european cu Nightwish, care va începe pe 20 noiembrie! Și sunt optimistă, deoarece prognosticul meu este bun!

Promit să am grijă de mine”.

Jansen și-a făcut debutul live ca solistă a trupei Nightwish pe 1 octombrie 2012 la Showbox Sodo din Seattle, Washington, după plecarea bruscă a solistulei de atunci, Anette Olzon. Oficial, Jansen s-a alăturat Nightwish în 2013.

Împreună cu grupul, Jansen are două albume numărul unu în Finlanda și Top cinci albume în Austria, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Țările de Jos, Norvegia, Suedia și Elveția.

Născută în Olanda, Jansen s-a alăturat primei ei trupe, una dintre primele trupe de metal simfonic din lume, After Forever, când avea doar 16 ani. Grupul a lansat cinci albume din 2000 până în 2007, înainte de a se despărți în 2009.

Cu următoarea trupă, Revamp, Floor Jansen a lansat două albume în 2010 și 2013, după care a devenit membră Nightwish cu normă întreagă. Primul album Nightwish cu Jansen ca solistă a fost „Endless Forms Most Beautiful”, din 2015, care a ajuns în Top 10 din întreaga lume. Acesta a fost urmat de „Human. :II: Nature” din 2020, un succes internațional.

Foto: Getty Images/ Guliver.

Web radios