Glorioșy s-au pus pe treabă dis-de-dimineață, ca de obicei. Primul obiectiv important al zilei a fost analiza faptelor penale din dosarul „Prâslea Cel Voinic Și Merele De Aur”, un caz redeschis recent, de nimeni altul decât Răzvan Exarhu, și de o importanță uriașă, atât pentru justiția română, cât și pentru patrimoniul național. Pentru a aduce o perspectivă profesională, l-am invitat pe avocatul Laurențiu Coman, iar acesta ne-a explicat aspectele penale din operă.
După intrarea în direct la Pro TV, Răzvan Exarhu și invitatul său au analizat faptele șocante, anume proxenetism, trafic de persoane și ultraj, printre altele. Printre inculpații cazului se numără Prâslea, nume de cod Agentul 001, Zmeul cel Mic, Zmeul cel Mijlociu și Zmeul cel Mare, Corbul, zis și Agentul 00, fetele Împăratului și Împăratul. Dosarul a prins dimensiuni imense, însă justiția și-a spus, din nou, cuvântul. Ancheta îndelungată a dezvăluit toate aspectele comploturilor, violenței și hoției. Prâslea, alături de complice, vor ispăși o pedeapsă de 25 de ani de închisoare, iar merele de aur au ajuns, într-un final glorios, în patrimoniul național. Un adevărat final fericit.
Mai apoi, realizatory i-au primit pe Simion Bogdan-Mihai și Lăutarii de Mătase, care ne-au încântat urechile cu muzica lăutărească și un cover după cântecul lui Frank Sinatra, scris de Mabel Wayne, „You Make Me Feel So Young”, interpretat în stil lăutăresc.
Simion Bogdan-Mihai și Lăutarii de Mătase vor susține un super concert de muzică lăutărească – și nu numai – pe 9 noiembrie, la Sala Palatului. Vă puteți achiziționa bilete de aici.