Ce am trăit aseară, în fața scenei Sălii Palatului, m-a dat pe spate și m-a emoționat. Emir Kusturica & The No Smoking Orchestra ne-au încântat pentru ultima dată. Muzicienii urmează să se despartă la finalul anului, iar formația va intra în istorie.
Artiștii au intrat pe scenă în aplauze furtunoase și au invitat lumea la dans. E bine-știut că muzica lor e foarte veselă, că poartă o energie incredibilă, însă live, vitalitatea pieselor e amplificată de zeci de ori. Felul în care acești muzicieni se bucură unul de celălalt pe scenă mi-a reamintit de esența muzicii live, sufletul. Zâmbetele, dansul în sincron cu instrumentul în brațe, mișcarea umbrelor lor pe pereții sălii și umorul lor au transformat o cântare într-o declarație de veșnică prietenie și apreciere. Artiștii au implicat și publicul. Când Emir își lua avânt și își arunca mâinile în aer, Sala Palatului făcea la fel, rând cu rând, creând valuri de bucurie.
Printre piesele mele preferate ale lor se numără „Cerveza”, „Scared of Dental Drills” și „Fuck You MTV”. Eram nerăbdătoare să le cânte, le ascultasem și în mașină, înainte de concert, verificam dacă știam versurile. Așa cum am prezis și în articolul precedent despre Emir Kusturica & The No Smoking Orchestra, nu am putut sta pe scaun. M-am ridicat și am dansat.
Poate doar mi s-a părut, dar cred că la un moment dat, în timp ce intona „cerveza es mi dios”, violonistul Dejan Sparavalo mi-a făcut cu ochiul și mi-a zâmbit.
Nu mulți au avut din prima curaj să se ridice, însă la piesa „Tito Puente”, când formația a coborât de pe scenă și, în șir indian, a mărșăluit prin sală, toate scaunele au rămas goale. Aplaudam la unison, legănându-ne după cum își legăna trompetistul instrumentul.
Din punct de vedere auditiv, concertul a fost extrem de diversificat. Pe lângă stilul ei, care combină cu iscusință mai multe genuri muzicale, formația a făcut și multă improvizație, dovedindu-și maiestuozitatea artistică. Astfel, s-au auzit și accente fine inspirate de „Englishman In New York” de Sting, o variantă lăutărească a Menuetului lui Luigi Boccherini, și, poate cel mai emoționant moment pentru publicul român, o interpretare în stilul lor a „Ciocârliei” lui George Enescu.
Am părăsit sala de concert după bisul pentru care tot publicul era în picioare, aplaudând și chiuind. Mă simțeam încărcată de energie și cu dorința de mai mult. În fața Sălii Palatului, pe trepte, lumea zâmbea mulțumită, discutând părțile preferate ale experienței.
Așadar, ne luăm adio de la o formație, compusă din muzicieni, și nu numai, deosebit de înzestrați. Emir Kusturica & The No Smoking Orchestra, ați fost minunați și ați oferit lumii muzicii o moștenire culturală unică!
