Piesele Nickelback ale copilăriei noastre

Cu ocazia aniversării de 48 de ani a lui Chad Kroeger, ne amintim de piesele Nickelback care ne-au acompaniat copilăria

Generația mea a crescut, cu siguranță, și cu muzica trupei Nickelback. Îmi aduc aminte, în anii 2000, când mergeam la mare cu ai mei ascultând radio în Dacia noastră de pe atunci. Eram foarte mică, dar îmi pot aduce aminte că am auzit piesele trupei pentru prima dată în perioada aia. Haideți să facem o călătorie în timp, și să enumerăm câteva dintre cele mai populare piese Nickelback, amintindu-ne de copilărie. 

1. „How You Remind Me”

Ăsta e, probabil, primul cântec Nickelback pe care mulți și-l amintesc. În 2001, când a fost lansat, aveam trei ani și se cânta mult la radio. Abia mai târziu, când am intrat în clasele generale, am reînceput să ascult Nickelback, iar piesa asta a fost de referință. Cântecul, atât de popular, a fost printre primele mele contacte cu muzica rock de care îmi aduc aminte.


2. „Far Away”

După ce am reînceput să descopăr Nickelback, „Far Away” a devenit unul dintre cântecele mele preferate ale formației. E mult mai sensibil decât majoritatea cântecelor trupei și mi-a atras atenția. Îmi aduc aminte, cu puțin roșu în obraji, că făcusem un playlist când aveam vreo 13 ani dedicat primului băiat de care mi-a plăcut și pe care îl vedeam destul de rar. Nu am avut niciodată curajul să îi arăt colecția de cântece sau să îi spun vreun „pâs”, dar am amintiri plăcute cu piesa asta. 


3. „Rockstar”

Fratelui meu îi plăcea piesa asta foarte mult. O fredona mereu. Nu mai țin minte când a prins microbul muzicii de genul ăsta, dar și acum îl pot auzi cum intona versurile cu vocea lui de copil. Când eram mai mici, aveam seri în care ne uitam seara târziu, pe furiș, împreună la MTV. Așteptam să se culce părinții noștri și deschideam televizorul. Când se punea piesa asta, fratele meu începea să danseze. Era distractiv să mă uit la el cum se bucura de cântec la maximum, deși nu îl înțelegea. 


4. „Photograph”

La banchetul de sfârșit de clasa a VIII-a, DJ-ul a pus piesa asta. A marcat un moment în care ne-am uitat unii la ceilalți în timp ce dansam și ne aminteam de anumite momente frumoase din ultimii opt ani împreună. Cu unii dintre colegi mă știam de la grădiniță. Acum eram copii mari, aveam deja amintiri demne de versurile „Look at this photograph / Everytime I do it makes me laugh” (Uită-te la poza asta/ De fiecare dată când o văd, mă face să râd). 


5. „Hero”

Piesa asta face parte din repertoriul carierei solo a artistului. A fost lansată în 2002, când eu începusem cursurile de engleză. Tata mi-a povestit că am învățat ce înseamnă cuvântul „hero” (erou) în mașină, în drum spre cursuri, ascultând piesa asta la radio. 


Chad, la mulți ani! Hiturile acestea vor face parte mereu din coloana sonoră a amintirilor unei generații!

Web radios