Eugen Mihăescu, fondator Krypton din anul 1984, și Dragoș Moldovan, noul solist al trupei, au fost invitații lui Cristian Hrubaru la „Rock Driver”. După aproape 40 de ani de la lansare, Krypton rămâne o emblemă a scenei rock din România. În timp, trupa a trecut prin diferite schimbări în componența sa, cea mai recentă fiind alăturarea lui Dragoș. Formația a reușit însă să își păstreze stilul muzical inconfundabil, iar asta se poate auzi inclusiv în single-ul „Iartă-mă”, primul înregistrat cu tânărul solist.
Dragoș Moldovan e un tânăr talentat din Timișoara, care a câștigat în 2019 Vocea României. Despre venirea lui în Krypton, Eugen ne-a spus: „aveam nevoie pentru rebranding-ul Krypton de o voce cu un ambitus mare, cu armonice bine definite și culoarea acestui fain om. Nimic în viață nu e întâmplător!”. Despre proiectul din acest an al trupei, Eugen a menționat că „este o reîntoarcere la rădăcinile noastre bine ancorate în zona heavy metal progress”.
Următoarele ocazii în care fanii îi pot vedea live pe Krypton sunt chiar în weekend. Trupa concertează mâine seară, 25 noiembrie, la Galați, pe 26 noiembrie la Buzău și pe 27, la Constanța. Timișorenii îi pot vedea pe 19 decembrie în cadrul Rock for Revolution.
Bikers For Humanity Rock Fest 2023 a anunțat azi oficial că prima trupă din line-up-ul care va concerta între 23 și 25 iunie la Brezoi este Bucovina, însă Cristian Hrubaru a dezvăluit în intervenția cu Dragoș și Eugen că trupele Krypton și Compact vor urca și ele pe scena festivalului. Biletele pentru Bikers For Humanity Rock Fest 2023 sunt deja disponibile aici.