Bogdan Cotîrţă e solistul Melting Dice, o trupă cool de rock alternativ din Timișoara care a lansat azi o nouă versiune a piesei „Cuprins”,inclusă prima oară pe „Mat Deschis”, EP-ul lor din 2020. Piesa e un experiment stilistic ce se va continua în lunile următoare cu remake-uri electronice ale multor cântece din repertoriul formației.
Melting Dice vor reveni pe scena Control din București mâine seară, 6 decembrie, prilej cu care publicul va putea asculta pentru prima oară live noua versiune a piesei „Cuprins”. Am stat de vorbă cu Bogdan despre lansare și am jucat și #PieseleVieții. Cei care vor să-i audă pe rockerii timișoreni pot cumpăra bilete chiar de la intrare.
Bine te-am găsit, Bogdan! Ce faci tu, cum a fost toamna asta pentru voi din punct de vedere muzical?
A fost foarte plină. Din fericire am avut parte de multe cântări. Noi mai suntem implicați într-un proiect făcut în Timișoara și care asigură o infrastructură pentru trupe, o platformă offline în care sprijinim zona alternativă, în special de rock. Avem tot felul de spații pentru repetiții și producție unde facem show-case-uri, concerte și asta ne ține ocupați. Mi se pare că după pandemie a revenit brusc totul la normal. În rest, am tras multe piese.
Lansați o piesă azi, iar mâine o veți cânta prima oară live în Control. Ce ne poți spune despre ea?
E construită în jurul ideii de vină. E scrisă undeva în 2020 și apare pe al doilea material pe care l-am scos, însă într-o variantă care nu prea are legătură cu ce relansăm acum. E scrisă într-o perioadă a vieții când mă preocupa foarte tare tema asta. Pentru ce te simți vinovat, cum alegi să te comporți în momentul în care vina e la baza gesturilor tale. De acolo am plecat. Mă uitam pe Instagramul meu și mi-am amintit că din ianuarie am tot lucrat la varianta asta piesei, am fost foarte entuziasmat de ce a ieșit, postam mici părticele din ea și tot promiteam în postări că o vom lansa. Și uite că la aproape un an o facem. E o piesă la care țin foarte tare.
Prima melodie pe care ți-o amintești.
„Poison” de la Alice Cooper. Aveam în jur de 12 ani și am primit o compilație de la rockerii mai mari de la mine de pe stradă. Prima piesă de acolo era „Poison” și mi s-a părut foarte catchy. Cum aveam 12 ani, nu înțelegeam absolut nimic, dar sound-ul ei mi-a rămas în minte. Nu e neapărat o piesă pe care să o ascult acum în viața de zi cu zi, dar e un clasic și mi-a rămas de pe acea compilație.
Prima melodie de care te-ai îndrăgostit.
În perioada când s-a băgat cablu în România și aveam în sfârșit MTV, era o piesă care se tot difuza de la Wet Wet Wet – „Love is all around". Era perioada topurilor săptămânale și îmi amintesc că a stat acolo săptămâni întregi. Chiar știu și momentul când a fost detronată de „Black Hole Sun".
Primul album pe care l-ai cumpărat.
Asta e simplu, pentru că era perioada de casete când se trăgea tot. Din alocație m-am dus la un magazin în Timișoara și prima casetă pe care am cumpărat-o a fost Bruce Springsteen „Born in the U.S.A.”, de care nici nu știam. Rockerii mei din bloc erau toți metaliști și nu îmi dăduseră așa ceva să ascult. Recunosc că am ales după copertă. Văzusem imaginea aia emblematică cu el în acei blugi albaștri. Mi-am dat aproape toată alocația și când am deschis-o am fost uimit de faptul că se desfăcea coperta în mai multe pagini cu versuri, cu o grămadă de chestii. Eu îmi luam casete și trăgeam muzică, dar nu aveam așa ceva acasă. După aia mi-am mai tot luat, tot alegând după copertă pentru că așa ziceam eu că mai descopăr muzică nouă.
Deci toată copilăria și adolescența ta au fost marcate de un anturaj de rockeri.
Da, da. Eu așa am și început să cânt. Am stat ușă în ușă cu Alin Achim de la Cargo, în bloc erau vreo 30 de rockeri, strada, la fel, era plină.
Ai trăit deci perioada metaliști vs. depeșari.
Absolut. Când am primit compilația respectivă, ăsta era și scopul, să mă facă metalist. Amicul respectiv mi-a și enumerat toate cele șapte subgenuri de metal pe care am voie să le ascult. Le repetam ca pe lecția la română să nu le uit. Mergeam pe stradă și vorbeam singur să nu cumva să uit pentru că ăla mi le zisese de trei ori, a patra oară nu mai puteam să-l întreb. Nu aveam depeșari pe stradă. Abia la liceu am dat de ei și am început să ascult și zona aia.
Primul concert la care ai fost.
Cred că la începutul liceului, un concert la care am mers la Sala Lira. În clasa a IX-a am mai găsit trei rockeri în clasă și am mers toți. Era un festival făcut de organizația studențească, ținea două, trei nopți și veneau cam toate trupele locale. Era o nebunie, muzical nu înțelegeai absolut nimic. Aveau niște boxe împrumutate de undeva. Dar noi eram ochi și urechi acolo.
Există o piesă pe care o poți considera un guilty pleasure?
Nu cred neapărat în noțiune, dar înțeleg ideea întrebării. E o piesă de la Carla's Dreams – „Ne bucurăm în ciuda lor". E o piesă rock, dar în mod normal nu ascult piesele lor. Nici nu reușesc să-mi aduc aminte cum a ajuns la mine.
Melodia care te face să dansezi.
„Monday Morning” -Melanie Fiona. E din playlist-urile oldies.
Melodia care te face să plângi.
„Rocketman” de la Elton John. O și asociez cu faptul că e pe soundtrack-ul de la „Californication” și de acolo cred că m-a prins. Nu plâng, dar mă bagă într-o stare contemplativă.
Melodia care nu îți iese din cap.
Am început să ascult foarte mult Wolf Alice și e o piesă de-a lor care se numește „Don't Delete The Kisses”. Sunt foarte soft ca sound, dar îmi place mult muzica lor.
Albumul care ți-a schimbat viața.
„Nevermind” de la Nirvana. Din nou, Nirvana nu intra pe lista metaliștilor mei, dar am văzut la un moment dat un tricou cu Nirvana la un coleg și m-am dus și mi-am tras casetele. De acolo a început o pasiune pentru Nirvana și a fost cumva o revoluție muzicală pentru mine.
Întâmplarea face că m-ai prins într-o zi în care m-am trezit setat pe ei și asta am ascultat toată ziua. Colecționez vinyl-uri și mă uitam de dimineață prin lista cu ce îmi doresc să mai iau și unul dintre discurile lor era printre titluri.
Ce tare! Noi facem un proiect care se numește „Lost Tapes” cu muzică din Timișoara, care n-a apărut pe niciun suport niciodată, de la diferite trupe. Anul trecut am făcut cu anii ’90 și anul ăsta cu anii 2000. E un proiect cultural și chiar o să-ți aduc vinyl-urile marți, când ne vedem la concert, sunt curios ce părere ai.
Foarte tare! Mulțumesc mult! Abia aștept să le aud.
Melodia cu care te-ai trezi zilnic.
Nu cred că există așa ceva, dar să zicem „I'm Gonna Be (500 Miles)" - The Proclaimers. Asta mi se pare o melodie bună de trezit, dacă vrei să începi ziua optimist. Probabil că în trei zile aș schimba-o, totuși.
Piesa care te definește.
Aici tentația e să-ți dau o piesă de la noi. Se numește „Uitat" și e o piesă în care am vorbit despre niște lucruri personale. Într-un fel e o piesă biografică. Cât am putut să spun de deschis niște lucruri, am pus acolo în piesă.