Interviu de Dan „Belfast” Anghel (Sunete)
Care este starea actuală a scenei rock globale? Care este starea actuală a scenei rock româneşti? Cum se raportează trupa The Mono Jacks în acest peisaj, la cele două stări?
Doru Trăscău: Scena rock globală e greu de spus unde se află, pentru că nu face parte din realitatea noastră de zi cu zi. Despre scena rock locală pot însă spune că se mişcă cu ceva mai multă graţie faţă de acum 7-8 ani, de pildă. Se cântă mai mult, se cântă mai des, se cântă mai bine.
Este un truism faptul că un artist rock din România este nevoit să facă o mulţime de alte lucruri pentru a supravieţui. Care ar fi condiţia care să-i permită să se dedice în exclusivitate artei sale? Cum face faţă trupa The Mono Jacks unei astfel de situaţii?
Doru Trăscău: Ideal ar fi ca arta să fie consumată şi cerută suficient de mult cât să poată trăi artiştii. E o condiţie de bun-simţ. E la fel şi în business. Ai dreptul să trăieşti făcând ce-ţi place, fie că ai un „butic” la colţul blocului sau conduci un lanţ de magazine de renume. Apoi, e necesar să schimbăm mentalitatea care spune că artiştii sunt morţi de foame. În ultimii zece ani au apărut multe formaţii din zona indie-alternativ, de real talent, care au mai împrospătat atmosfera scenei româneşti. În ciuda acestui fapt nu s-a produs o „pătrundere” semnificativă pe scena de gen mondială.
De ce ar fi nevoie pentru a se produce acel breakthrough care să plaseze o trupă rock românească pe orbita rockului mondial? The Mono Jacks sunt pregătiţi să facă faţă unei astfel de provocări?
Doru Trăscău: Eu am încercat să „pătrund” pe scena internaţională, atât cu AB4, cât şi cu The Mono Jacks. Mi-am dat seama că singurul fel în care poţi face asta este să-ţi muţi activitatea peste hotare. Altfel, şansele sunt infime. Cu alte cuvinte, dacă vrei să cânţi la festivalurile din Marea Britanie, trebuie să faci cumva să te muţi la Londra şi să-ţi desfăşori activitatea acolo.
Cu puţine excepţii, posturile de radio româneşti nu difuzează aproape deloc muzica „noului val” indie-alternativ autohton. Cum se poate schimba situaţia? Este vorba de un simptom comercial sau de unul care are legătură cu starea culturală a naţiei?
Doru Trăscău: Eu sunt convins că are legătură cu moştenirea noastră culturală. Dacă e românesc, nu e, dom'le, „ca afară”. Scăpăm, uşor-uşor, şi de această mentalitate.
Cât de sănătoasă este industria (dacă se poate vorbi despre aşa ceva) muzicală românească? Este ea interesată să producă/promoveze trupe de reală valoare (chiar dacă fără un impact comercial imediat) sau se complace în a „împuşca banul” cu inepţii care doar aduc câştiguri rapide?
Doru Trăscău: Industria muzicală românească cred că abia se conturează. Până acum nu existau discuţii „serioase” din punctul de vedere al music business-ului. O dovadă a faptului că lucrurile încep să mişte sunt zecile de festivaluri noi. Când investeşti atât într-o direcţie înseamnă că piaţa are potenţial.
Chiar în condiţiile crizei globale, în Marea Britanie, de exemplu, există peste 25 de publicaţii muzicale valoroase în format tipărit. În România este doar o revistă, şi aia cu apariţie ocazională. Este nevoie de o presă muzicală profesionistă, care să contribuie la construcţia/susţinerea unei scene muzicale adevărate?
Doru Trăscău: Este nevoie să mai urcăm nişte trepte pe piramida lui Maslow. Atunci o să avem şi publicaţii muzicale şi, mai ales, oameni interesaţi să le citească.
