Când l-ai „cunoscut” pe Nick Cave?
De văzut, l-am văzut prima oară în Der himmel uber Berlin/Wings of Desire, unde cânta live From Her to Eternity (și unde se auzea și The Carny, într-una dintre secvențe). De auzit, l-am auzit undeva la final de anii ’80 - dar, culmea!, nu cu o piesă Bad Seeds, ci cu Nick the Stripper, din vremea când foștii Boys Next Door (Cave, Mick Harvey, Phil Calvert și Rowland S. Howard) se numeau The Birthday Party. De cunoscut „per se”... vorbim la întrebarea următoare.
De câte ori l-ai văzut în concert?
De patru ori. Prima oară s-a întâmplat în 2001, la Budapesta, turneul No More Shall We Part... Cu patru zile înainte de concert n-aveam nici bilete, nici bani de drum, nici buletin și nici pașaport. 48 de ore și două pile mai târziu... rezolvasem cu actele. Bani am împrumutat de la tine, iar bilet am găsit chiar pe trepte, la intrare, de la un nene căruia îi năștea nevasta și trebuia să renunțe la concert - și mi l-a dat mai ieftin decât prețul oficial... A doua oară a fost la Viena, în 2008, turneul Dig, Lazarus, Dig!. Țin minte că am plecat de la Cannes cu o zi înainte de decernarea premiilor - eram în sală, Warren Ellis își acorda vioara, cînd m-ai sunat să-mi spui că Megatron a luat Palme d’Or... A urmat Barcelona, un an mai târziu, în cadrul festivalului Summercase (actualul Primavera Sound), de data asta în chip de Grinderman.
Iar a patra oară l-am văzut la Berlin, în 2013, într-un concert ultra-special (albumul Push the Sky Away integral, plus niscai bonusuri) anunțat „în șoaptă” pe Facebook. Biletele s-au epuizat în patru minute, iar Codruța a apucat să cumpere doar unul... În seara concertului am plecat deci singur din barul australian în care ne făceam veacul (cu tine, Chirilov, Anca, pe vremuri și cu Leo) - eram cam amărât să vă las acolo, pe voi și pe Codruța, dar asta era situația. Pentru moment, cel puțin. Ajung în față la Admiralspalast, unde mă întâlnesc cu Alex Ross, amicul nostru berlinez. Cu două zile înainte Alex habar n-avea de concert - a aflat de la noi, drept care și-a sunat fratele, care l-a sunat pe Barry Adamson (!!), care a reușit să-l treacă pe listă. Aprind o țigară, Alex se duce să verifice, se întoarce și zice „n-o să-ți vină să crezi, Barry m-a trecut pe listă cu un plus one”... Așa se face că l-a văzut Codruța pe Nick Cave gratis, fix din fața scenei! Și stai, că n-am terminat. A doua zi plecăm grup la aeroport, facem check-in, pe voi vă lăsăm într-o crâșmă, noi intrăm într-un butic să vedem de magneți și alte prostii. Telefoanele încep să sune în același timp, și-al meu, și-al Codruței - mai întâi tu, apoi Antoine, Chirilov, zic „ce mama naibii”, ieșim, întrăm în crâșmă, vă văd agitați, făcând semne către bar, mă uit, mi se taie picioarele. M-am apropiat de el, mi-am dres glasul, i-am spus „bună dimineața”, i-am întins mâna, s-a întors, mi-a strâns mâna, i-am mulțumit pentru concert, mi-a mulțumit și el. „V-am văzut de patru ori live” zic. „Doar de patru ori?” zice. Zâmbim
amândoi. „N-am de gând să mă opresc aici”, zic. „Pică bine” zice. „Nici eu”.
Cum ai reacționat când ai aflat că vine la București?
Am cumpărat biletele la două minute după ce s-au pus în vânzare. Dar de concert am aflat
de la tine și de la alți prieteni, exact ca acum trei ani. „Vezi că-ți vine Morrissey! Vezi că-ți
vine Nick Cave!” Mi se pare foarte drăguț când se bucură alții pentru mine, în loc să se bucure
pentru oamenii care nu l-au văzut încă. Pe care îi invidiez grozav, a propos - așa cum îi invidiez pe cei care n-au văzut încă Touch of Evil, să zicem. Eu n-am cum să mai simt ce-au să simtă ei pe 19 iunie... Enfin, bref - vorba lui Charleston (sic!): Let Love In!
