Sunt atent la tot ce ascult, încercând să pătrund cât mai multe straturi, fără a scăpa din vedere liniaprincipală, versurile și toate elementele care compun fiecare melodie. Ascult albumul cap-coadă, fără oprire și când termin, dacă am timp... o iau de la capăt cu o a doua ascultare. Și tot așa, pentru că niciodată, pentru mine, cel puțin, o primă ascultare nu e suficient de relevantă.
Așadar, vă poftesc în mintea mea, să-mi citiți gândurile de după prima ascultare a noului album Depeche Mode. Sper să nu ne întrerupă nimeni. Play!
1. Going Backwards
Ritmată, destul de puternică, crește frumos. De la început, e clar că albumul este așa cum a fost anunțat – un fel de manifest împotriva (dez)ordinii mondiale actuale. „We have not evolved”, ”We have no respect, we have lost control”, zice Dave. ”We’re going backwards, ignoring the realities”, ”We’re going backwards, to a caveman mentality”, ”We feel nothing inside” și melodia scade treptat pe măsură ce interpretarea lui Gahan este dublată de vocea lui Martin Gore. Din această piesă mi-au rămas în urechi efectele excelente, dar mai ales câteva sunete guturale marcă înregistrată Dave Gahan. Astea fac deliciul fanilor. O piesă excelentă.
2. Where’s the Revolution
Melodia asta am ascultat-o deja de câteva (zeci) de ori. E single-ul care precedă albumul, a fost lansată oficial și am avut timp s-o „mestec” așa cum se cuvine. Piesa nu e rea, dar pentru un single mă așteptam la ceva diferit, ceva cu un plus de greutate, ceva radio friendly, nu? Nu e cazul, dar melodia e decentă, iar versurile o fac interesantă, având ca temă starea de platitudine în care se complace lumea civilizată. Numi place clipul, dar asta-i altă poveste. Am eu alergie la stindarde roșii, poate d-aia.
3.The Worst Crime
Prima piesă de pe album scrisă de Dave Gahan. Ia să vedem. E liniștită. Am impresia că ascult o melodie Soulsavers. „We had so much time, how could we commit the worst crime?” plânge Dave. Nu mă mișcă. Nu prea îmi place. Poate mă va cuceri la următoarele ascultări, cine știe. Eu nu obișnuiesc să dau „skip”, deci șanse o să tot aibă.
4.Scum
Ce titlu! Tre’ să fie de rău, rău de tot! Altfel, de ce să-i spui Scum? Vai, ce-i asta? Invazie? Sunete grămadă, nu-nțeleg nimic. „Hey scum, hey scum”, „Pull the trigger!”. O fi dedicație pentru Donald Trompetă? Sau pentru Nigel Făraș? Hm. Efectele electronice se năpustesc, se înghesuie, se calcă pe picioare în piesa asta. Și totuși se încheagă plăcut. Magia Depeche Mode? Dar parcă au făcut iarăși exces de sunete. În fine. Doar „Pull the trigger” și „Hey scum” îmi răsună în cap. Nu cred că o vor cânta live, dar mi-ar plăcea.
5. You Move
Mă duce gândul la „I’m not a mountain, no, you move me”, versuri dintr-un b-side de excepție din anii ‚90. Dar acum e altceva. Efecte moștenite din Sounds of the Universe, hai Delta Machine. La prima ascultare, efectul de voce al lui Dave nu mă încântă, dar piesa se dezvoltă frumos. Iarăși, o sacoșă plină de sunete, pe alese. Prima piesă apolitică de pe album, unde băieții revin la pasiunea cea dintâi. Sexul. Mult mai bine așa. „I like the way you move. I like the way you move for me tonight”... „All night, all right now, all night” și s-a terminat.
6. Cover Me
De la primele acorduri, începe depresia, sentiment de nelipsit de pe albumele Depeche. Versuri despre singurătate, tristețe, iubire. Piesa e una lentă. Ritmul abia se distinge. M-am oprit din scris ca să văd încotro se duce. Remarc vocea lui Dave, mai puțin modulată. E un plus. Melodia a crescut în intensitate și consistență. Fix la jumătate intervine și un ritm, un beat à la Trans Europa Express. Mă opresc iar din scris. Unde se duce trenul ăsta? Intervine magistral o chitară. (Din aceea cu pedală, mânuită de însuși James Ford, producătorul albumului, se spune). Excelent final pentru o piesă care nu anunța mare lucru.
7. Eternal
Cea mai scurtă piesă de pe album. Începe. Niște sunete stranii. Oare ce instrument diabolic scoate așa ceva? Lugubru. Opa, cântă Martin Gore. Ah, ce drăguț, e o piesă despre un copil:
„Poor little one, I will protect you and surround you with my love...”, „I will be there for you, always”... și tot așa. Umor negru pe note, marca Martin Gore. Sunete sinistre pe un cântec de leagăn. Interesant, dar cumva necontrolat mi se tot ridică o sprânceană. „Eternal loooove”, încheie Martin, iar eu mi-l și imaginez râzând gălăgios ca să-mi revin. Mi se zbate ochiul stâng.
8. Poison Heart
A trebuit să ascult piesa asta până la sfârșit ca să înțeleg ce a vrut să însemne. Sunt tentat să-i dau premiul întâi pe album, dar mai am de ascultat. Mi se pare cea mai inteligentă de până acum, prin construcție și prin lipsa abuzului de sunete. Pare o melodie muncită de mai multe capete (și chiar este, îmi șoptește Wikipedia). Zice că aceasta e o piesă compusă de Dave Gahan alături de cei doi muzicieni care însoțesc Depeche Mode în turnee, Peter Gordeno și Christian Eigner. Excelentă piesă! De „rumegat” pe îndelete. E despre despărțire. Vai, ce surpriză!
9. So Much Love
Opa. Asta pare o piesă bună de cântat live. Are ritm. Alert. Păcat de efectul de pe vocea lui Dave. De ce oare? De ce face asta? În fine, live o să sune mai bine. „There is so much love in me...”. Abia aștept să fie single – o văd, nu de alta. Mă aștept la mixaje mai bune chiar decât piesa originală. S-a mai întâmplat, e tot un fel de marcă înregistrată DM.
10. Poorman
O melodie electro... gospel? Frumos început. Excelentă continuare, cu un Dave fin procesat și un scurt riff de chitară bine plasat. Refrenul te trezește cumva din visare cu niște versuri despre corporații și cât de rele sunt ele. Mă rog. Chitara e excelentă, ritmul e bun, iar spre final se întețește și devine de excepție. E prima piesă de pe album care mă face să cred că Depeche Mode a lansat cu adevărat ceva nou.
11. No More (This Is the Last Time)
O piesă care în mod sigur are nevoie de mai multe ascultări ca să prindă. Are un ritm și un ton tehno-pop care aduce aminte de unele creații ale anilor ‚80. Cred că dacă accelerau ritmul (ca pe vremuri cu Enjoy the Silence) ieșea un hit.
12. Fail
O a doua piesă interpretată de Martin Gore pe acest album. Ideea de manifest revine în prim plan, iar autorul se tânguiește cântând eșecul oamenilor, boala societății umane etc. „Our spirit has gone” spune Gore. E o piesă pe care trebuie să fii fan ca s-o asculți de mai multe ori.
La prima ascultare, tot albumul pare unul pentru fani, dar se prea poate ca după 3-4 treceri integrale prin urechi să se schimbe percepția. Nu rămâne decât să descoperiți singuri asta.
