Fascinanta lume a animațiilor japoneze nu e pentru oricine. Pot înțelege fără niciun fel d problemă oamenii care îmi spun că ceva îi reține în a aprecia un Manga sau un Anime, deși animația le place, povestea e bună și scenele de acțiune sunt realizate impecabil.
Am stat ceva vreme să analizez aspectul acesta și, deși nu am tras vreo concluzie universal valabilă, mi-am dat seama că umorul japonez, total diferit de cel european sau chiar american, dacă e să mergem până acolo, ar fi un, să zic așa, turn-off imens pentru oricine care nu e pe aceeași lungime de undă cu el. Și cum spuneam mai sus, pot înțelege lucrul acesta. Dar, din fericire, deși umorul e un segment important, nu duce greul singur. Orice anime/manga ne oferă mult mai mult de atât. M-am gândit să deschid subiectul japonez cu un element distinctiv din orice anime, cu care oricine se poate identifica, mai exact muzica.
Japonezii au în vocabular ceea ce s-ar numi compozitor de muzica pentru anime-uri, dar cu toate că popularitatea și profitabilitatea unei asemenea meserii (plus istoria japonezilor cu privire la manga-uri și anime-uri) ar sugera opusul, abia după anii 2000 au reușit unii compozitori să ajungă să fie cotați chiar la nivelul la care meritau. Într-o ordine oarecum aleatorie, încep prin a-i menționa pe Joe Hisaishi și Shigeaki Saegusa. Hisaishi a devenit cunoscut pentru colaborările sale cu Hayao Miyazaki și Studio Ghibli, dar cum majoritatea soundtrackurilor făcute de acesta au fost pentru Miyazaki, influența sa a rămas cumva în umbra altor compozitori mai versatili. Saegusa de 
exemplu, care a pornit ca și compozitor de muzică clasică, a compus muzica pentru Mobile Suit Zeta Gundam în 1985, practic punând bazele întregii francize Gundam. Reacția fanilor japonezi a fost pozitivă, aceștia simțind pentru prima dată că muzica din anime-uri poate să fie de înaltă calitate. Kenji Kawai a urmat trendul cu soundtrackuri pentru Blue Seed, Patlabor sau Ranma ½ și a fost printre primii compozitori care au reușit să atingă un nivel decent de popularitate, la fel ca și Yoko Kanno, care după Escaflowne și Macross Plus a reușit să se întreacă pe sine cu soundtrackul de la Cowboy Bebop. Acest anime cult-classic aș putea spune, e o fuziune atât de puternică între muzică și animație, încât episoadele se numesc “sessions”, iar numele lor sunt luate după diverse genuri muzicale sau chiar melodii. Kanno a format o trupă de jazz – The Seatbelts – doar pentru a da naștere soundtrackului din animație, cea mai cunoscută piesa a lor fiind (probabil) piesa aleasă pentru genericul de început, și anume Tank!. Îmbinând elemente de jazz rapid și dement (Rush) cu pasaje de muzicuță (Spokey Dokey), blues (Farwell Blues) sau electronică (Jupiter Jazz), Cowboy Bebop ne oferă o varietate muzicală ieșită din comun, un melanj perfect cu animația și cu povestea.
Toshio Masuda a lucrat pentru Naruto și UFO Baby, Shinji Miyazaki e cunoscut publicului larg pentru soundtrackurile din Pokemon, iar Kohei Tanaka s-a ocupat de muzica din One Piece, pe lângă soundtrackuri pentru jocuri video (o profesie care merge cumva mână în mână cu cea de anime composer). Suguru Matsutani a creat Nodame Orchestra special pentru a compune muzica pentru anime-ul Nodame Cantabile. Dacă vă place muzica clasică, atunci acesta este anime-ul pentru voi, mai ales luând în calcul faptul că în cadrul serialului e un anume moment când se interpretează maiestuosul concert pentru pian nr. 2 al lui Rahmaninov. Nu doar pentru acest motiv, ci și pentru faptul că alți celebri 
compozitori precum Beethoven, Brahms, Liszt sau Schumann sunt pe deplin acoperiți în cadrul episoadelor. Shiro Sagisu ne încântă urechile de peste 25 de ani, portofoliul său fiind plin cu Neon Genesis Evangelion, Bleach și Attack on Titan. Interesantă este versatilitatea acestuia, trecând cu ușurință prin pasaje ambientale atmosferice (Neon Genesis Evangelion) pentru ca în Bleach să abunde momente rock, cu tentă ușor industrială, a la Nine Inch Nails perioada anilor ‘90. Goro Omi e un adept al muzicii electronice dark, pe care o încorporează în anime-uri science-fiction, iar Kan Sawada se ocupă de Doraemon, o serie clasică despre o pisică robot din secolul XXII.
Cum vorba zice că ce e mai bun se păstrează la sfârșit, nu pot încheia aceasta scurtă prezentare a lumii muzicale din anime-uri fără a menționa Samurai Champloo. Acest anime care ne prezintă un amestec între evenimente istorice din perioada Edo (revolta Shimabara, picturile Ukiyo-e, personalități ca și Miyamoto Musashi sau Mariya Enshirou) și elemente moderne anacronice, se bucură de un soundtrack de-a dreptul fenomenal, produs de DJ Tsutchie și de trupa de hip hop Forces of Nature, albumul care a ieșit ulterior fiind produs de către regretatul Nujabes. Pe scurt, de toate pentru toți. Anime-urile s-ar putea să nu fie pentru toată lumea, dar muzica lor cu siguranță este. Sfatul meu ar fi să încercați să urmăriți măcar o serie și să ascultați soundtrackul în context. Nu de alta, dar experiența merită din toate punctele de vedere, nu doar pentru a încerca să descoperiți un pic din fascinanta lume japoneză, dar și pentru a vedea nivelul de pasiune și implicare pe care acești oameni îl au față de ceea ce înseamnă creația lor.
