Adi Munteanu (Sunete)
Dintre toți muzicienii din tristul „Club 27” cred că cel mai mult îl regret pe Brian Jones. A început fulminant la începutul anilor ’60 ca muzician de calibru, o vedetă, poliinstrumentist, fondatorul și nașul de nume al trupei Rolling Stones. Timp de câțiva ani a fost liderul absolut al trupei, se ocupa de tot. Din păcate pentru el, nu a făcut față personalității extrem de puternice a lui Mick Jagger. Nu a reușit să se impună nici în fața lui Keith Richards la nivel componistic. A fost, în fapt, șeful trupei până prin 1965, vorbea în numele trupei în interviuri, anunța planurile de viitor.
După 1965 însă poziția lui a devenit marginală. Între timp, Jagger&Richards au luat caimacul și, în cele din urmă, și-au concediat „angajatorul”. Din păcate pentru el, după ’65, Brian a început să se complacă în neactivitate. Practic, ultima contribuție majoră a lui a fost sound-ul fabulos al chitării fuzzate de la „Satisfaction”.
Despre acest moment vorbește chiar Mick Jagger în „Uncensored”: „Keith s-a înregistrat în camera de hotel când a compus piesa. Simplă, un riff din trei note. A doua zi, ne-a pus înregistrarea. Doar că s-au auzit 2-3 minute de cântat la chitară, urmate de vreo 40 de minute de sforăit... Keith adormise în timp de cânta! Atunci, Brian, ascultând atent sforăitul lui Keith a venit cu ideea. «Așa trebuie să sune chitara. Ca sforăitul lui Keith. Gâjâit. Ne trebuie o chitară fuzzată.» Da, a fost ideea lui. Una dintre genialele lui idei.”
Așa era Brian la începuturile trupei. Implicat, inovativ, un cap limpede, pentru ca spre final venea la studio să-și înregistreze părțile lui numai când nu veneau ceilalți. Și, pentru că mereu întârzia, le găsea deja înregistrate de Keith.
Era clar că Brian era deja în alt film, iar Jagger și Keith se simțeau tot mai incomodați de prezența lui Brian Jones, care după ce consuma fie droguri, fie alcool „devenea ridicol”, după cum spunea Jagger. Desigur, nici Jagger nu era o ușă de biserică. Nici pe departe! Dar, în public, se controla. Au urmat doi ani de joacă de-a șoarecele și pisica între Brian Jones, pe de-o parte, și Jagger&Richards pe de cealaltă. Da, cei doi voiau să scape de Brian, doar că aveau o mică problemă: în acte Brian Jones era „mai șef” decât cei doi. Jagger, de altfel, recunoaște, în cartea „Jagger necenzurat”, că de-a lungul timpului el și Keith au călcat pe multe cadavre și n-au avut niciodată remușcări. Însă ce l-a iritat așa de mult pe Mick Jagger încât să încerce să scape de Brian Jones? O spune tot Jagger în carte. „Brian începea să se comporte ca un Beatles, provincial. Faptul că venea la repetiții și înregistrări numai însoțit de iubită, care mereu comenta câte ceva, iar el se conforma la vorbele ei... Ne scotea din minți! Noi ne-am ținut mereu departe nevestele de activitatea noastră. Nu procedam ca Beatles, unde nevestele au influențat desființarea trupei. Abia acum, la bătrânețe, ne mai luăm nevestele în unele turnee, dar nu peste tot și în niciun caz în studio”.
De altfel, din ’66 până la concedierea lui din trupă, în 1969, Brian Jones a colaborat mai mult cu Beatles decât cu Rolling Stones, interpretând pentru „rivali” partituri la chitară, de sitar, saxofon, marimba, tabla și alte „exotice”. Este știut că Jagger i-a desconsiderat mereu pe Beatles, spunând despre ei că sunt „doar niște provinciali din Liverpool”. Citez din „Jagger necenzurat”: „De ce le zic provinciali? Să vă dau un exemplu. În 1968, John Lennon și Yoko Ono au fost invitați de Brian, peste capul meu sau Keith, la «The Rolling Stones Rock and Roll Circus», un show TV unde se cânta live. Ei bine, în noaptea de dinainte de spectacol, John Lennon, mă sună la ora 2 noaptea să-mi spună că are nevoie de un drog, că nu este în stare să cânte la show. La 2 noaptea?! Lennon era prieten cu Brian, iar Brian i-a dat numărul de telefon de la hotelul unde stăteam. Ei bine, eu eram cu o femeie! Să mă duc la ora aia în capătul celălalt al Londrei pentru Lennon?! Nici vorbă! L-am sunat pe un sunetist care stătea în același hotel cu Lennon și i-am zis să-i ducă orice, numai să scap de el. Acesta era și el cu o femeie. Nici n-a vrut să audă să plece la dealer la ora aia, așa că a pisat o aspirină, a pus-o într-un pliculeț și i-a dus-o lui Lennon la ușă. A doua zi, după spectacol, l-am întrebat pe John cum a fost drogul. «Senzațional! Cel mai bun din lume. Fără el nu eram azi în stare de nimic». Este exact cum v-am spus. Niște provinciali.”
Dacă Jagger era iritat de faptul că Brian devenea tot mai Beatles, Keith Richards era iritat că el trebuia să facă toată treaba în studio. Brian făcea în ultima vreme doar act de prezență, „mai mângâia sitarul un pic, mai băga o muzicuță… În rest, Keith făcea totul”, povestea Jagger. Au fost ani de zile în care Jagger și Keit au încercat subtil sau mai puțin subtil să-l facă pe Brian să plece el de bună voie din Rolling Stones. Keith a mers și mai departe, furându-i chiar iubita în timpul unei vacanțe în Maroc. În sensul că i-a luat-o de la masă și dus a fost cu ea, timp de 12 ani!
De asemenea, se speculează că în 1968, în seara în care au fost arestați toți trei pentru posesie de droguri, la percheziție la Jagger și Keith a fost găsită doar marijuana, pe când la Brian în buzunare erau și cocaină, și heroină. S-a speculat că Jagger i-ar fi pus toată „rezerva” în buzunarul lui Jones, care era cel mai „deranjat”, ca să nu spun „praf”. Consecința: Jagger și Richards au scăpat ușor, pe când Brian Jones a luat condamnare cu arest la domiciliu. Și-mi aduc aminte de mărturisirea lui Jagger: „Eu și Keith am călcat fără remușcare pe multe cadavre”, așa că n-ar fi exclus ca să fi fost o înscenare a celor doi. Cert este că după această condamnare a lui Brian, Jagger și Keith erau în avantaj. Trebuia doar momentul în care să-i spună „Bătrâne, uite care-i treaba. Noi vrem să facem un turneu mare în SUA și Canada. Tu nu ai voie acolo și te înlocuim.” „Alungarea” a fost chiar argumentată: Brian Jones nu mai putea obține viză de lucru nici pentru SUA, nici pentru Canada, pentru că fusese arestat în mai multe rânduri pentru posesie de droguri. S-a făcut modificarea și în acte, cei trei membri permanenți ai trupei, Brian Jones, Keith Richards și Mick Jagger, au devenit doar doi, Keith și Mick. Charlie Watts și Bill Wyman erau doar angajați ai trupei, plătiți cu ora pentru repetiții și concerte.
Așa se face că pe 8 iunie 1969, Brian Jones a fost concediat de proprii lui angajați și parteneri. A mai trăit din acel moment mai puțin de o lună, timp în care intenționa să facă o formație nouă, cu bunii săi prieteni John Lennon și Alexis Korner. A fost găsit mort, în piscina casei sale, pe 3 iulie 1969. Pe undeva asemăn soarta lui Brian Jones cu cea a lui Syd Barrett. Din lideri incontestabili au ajuns să fie concediați de cei cărora ei le oferiseră prima șansă. Dar, la fel ca și Syd Barrett, și Brian Jones și-a făcut-o cu mâna lui. Ca și în cazul lui Barrett, și la Jones abuzul de droguri și faptul că nu-și mai putea controla trupa i-a creat o stare de apatie care l-a dus la dezastru, apoi la deces, la doar 27 de ani.
Din păcate, nu avem cum să știm cum ar fi arătat proiectul lui Brian Jones cu John Lennon, probabil și cu Eric Clapton - bun prieten cu cei doi. Eu, sincer, nu cred că ar fi fost ceva spectaculos. Mai ales în anii aceia. Poate mai târziu, prin 1970-1975... Perioada aceea a fost complicată pentru ei, chiar și pentru Clapton. Era perioada în care cu greu se despărțeau de abuzul de droguri și aveau multe probleme fie cu legea, fie cu clinicile de dezintoxicare.
Curioasă soartă: imediat după Brian s-au mai stins alți „grei” ai vremii, iar locul comun este tot abuzul de droguri. Janis Joplin, Jim Morrison, Jimi Hendrix. Cine știe, probabil spuseseră tot ce avuseseră de spus și făcuseră tot ce ar fi putut face până la 27 de ani...
Am spus la începutul textului că pe Brian Jones cred că-l regret cel mai mult din „Clubul 27”. Să mă explic. Dintre toți ceilalți, el este printre puținii care nu au apucat să realizeze nimic spectaculos de unul singur. Ar fi fost momentul pentru el, odată eliberat de „jugul Jagger & Richards” să demonstreze printr-o carieră solo de excepție de ce este în stare. N-a avut timp. Calitățile sale de muzician sunt incontestabile, de asemenea incontestabilă este influențarea liniei pe care a urmat-o Rolling Stones, care pornise pe linia Beatles. Brian Jones a decis să se meargă pe blues-ul negrilor. Nu a fost lăsat să compună în Stones, dar ceva-ceva a mai scăpat. De exemplu, prima variantă „Ruby Tuesday” este a lui Brian Jones, rearanjată ulterior de Keith Richards. Se spune că au mai fost și alte piese la care prima idee a venit de la el. Dar, din păcate, nu a apucat să arate tot ce avea de arătat.
