„După ce John [Bonham] a murit și nu mai exista Led Zeppelin, trebuia să existe o cale de urmat”, a spus Plant. „M-am zbătut foarte mult pentru că până la 32 de ani, eram într-un fel de aventură sălbatică și absurdă. În mod special, Phil Collins a fost o forță motrice și a avut energie pozitivă cu primul disc, „Pictures at Eleven””.
Plant a spus că Phil Collins l-a admirat foarte mult pe tobosarul Led Zeppelin, John Bonham, care a murit în 1980.
„Apoi a venit în turneu cu mine și a spus, „Robert, tipul care a stat în spatele tău toți acești ani a fost eroul meu”, își amintește Plant. "Asta a fost”, a spus el, „orice pot face pentru a te ajuta să revii din nou în formă, sunt aici...”. Este un spirit grozav, un om bun”.
Collins a cântat la tobe la reuniunea Led Zeppelin pentru legendarul concert Live Aid din 1985. Cu toate acestea, Jimmy Page a spus în 2021 într-un interviu că alegerea a fost o greșeală. Care a fost contextul?
Reuniunea Led Zeppelin pentru Live Aid 1985
Led Zeppelin s-a reunit special pentru acest spectacol, dar evenimentul a fost umbrit de diverse probleme. Line-up-ul trupei a fost format din Robert Plant (voce), Jimmy Page (chitară) și John Paul Jones (bas/clape) au fost acompaniați de Phil Collins și Tony Thompson (toboșarul trupei Chic) la tobe, în locul John Bonham, care murise în 1980.
Trupa a avut foarte puțin timp pentru repetiții. Collins, ocupat și cu alte angajamente la Live Aid, nu a avut ocazia să repete suficient cu trupa. Setlist-ul lor a inclus piesele „Rock and Roll”, „Whole Lotta Love” și „Stairway to Heaven”.
Show-ul a fost afectat de o lipsă de sincronizare între membrii trupei, de mixajul audio slab și de tensiunile evidente dintre muzicieni.
Într-un interviu din 2021, Page a descris participarea lui Phil Collins drept o „greșeală”. El a menționat că Collins nu era familiarizat cu dinamica unică a pieselor Led Zeppelin și că aportul său la spectacol a fost nesatisfăcător. Page a considerat că lipsa de pregătire a fost principalul motiv al eșecului.
Collins a declarat ulterior că s-a simțit incomod pe scenă, mai ales din cauza atitudinii rezervate a lui Page față de el. De asemenea, a recunoscut că nu era pe deplin pregătit pentru complexitatea pieselor Led Zeppelin.
Foto: Getty Images/ Guliver.