Hefe (Sunete)
Un eveniment neașteptat s-a produs la Brașov când trupa a venit să cânte în totalitate unul dintre albumele preferate ale fanilor: The Great Cold Distance. Am fost la concert în calitate de fan și de ziarist, așa că am putut sta de vorbă cu ei. Rezumatul poveștii, mai jos.
Bine ați venit în România! E o seară specială pentru fanii români, pentru că veți cânta albumul The Great Cold Distance în întregime. Știu că ați mai făcut asta în trecut, însă am citit undeva că inițial nu vă încânta deloc ideea asta, de a cânta un album cap-coadă. Este adevărat?
E cam ciudat să cânți doar piesele de pe un singur album, când ai o întreagă discografie în spate. E ca și cum toate piesele tale preferate sunt pe acest singur album, iar pe restul le sari. Însă e un concept, iar fanii apreciază asta. De fapt, o facem pentru fani, acest lucru rezonează mult cu ei. Punându-mă în pielea lor, înțeleg de ce se bucură. Și eu am albume preferate de la artiști care m-au influențat. Cred că e frumos, dar nu ceva ce trebuie făcut încontinuu.
Dacă ar trebui să alegeți un singur album care v-a plăcut în întregime, al unui artist pe care-l admirați, care ar fi acesta?
Cred că... And Justice For All de la Metallica. L-aș prefera cu tot cu bas.
Când lucrați la The great Cold Distance, știați că va prinde așa bine la publicul vostru?
Nu ne-am gândit că va deveni unul dintre albumele preferate ale fanilor, dar știam că va fi unul ieșit din comun. Ne-am dat silința să sune mai bine decât orice am produs până la momentul respectiv, am pus deosebit de mult suflet în ce am creat. În final știam că va depinde de părerea fanilor, indiferent cât ne-am felicitat noi pentru ce a ieșit.
Cât a contat contribuția lui Jens Bogren în muzica voastră? Ați lucrat cu el și înainte, și după. Ce a adăugat Jens acestui album?
Jens a reușit să obțină cea mai bună producție pe care am avut-o vreodată până atunci. Va rezista în timp calitatea producției, iar Jens este un perfecționist, ne-a muncit mult ca să iasă ce a ieșit în final. Cred că am muncit la acest album mai mult decât la oricare altul, perfecțiunea obținută îl face să pară aproape steril.
Când a fost albumul lansat, primul single a fost My Twin. Credeți în continuare că acest cântec este cel mai reprezentativ pentru întregul album?
Până la urmă, a devenit una din piesele Katatonia preferate de fani. Nu cred că e cel mai reprezentativ, dar am simțit imediat că are potențialul de a deveni printre piesele preferate de fani. E cea mai „pop” piesă de pe album, restul fiind mai progresive, dar cred că reprezintă mai degrabă sunetul albumului decât albumul în sine.
Aveți două piese „B-side” pe acest album. Sunt și acestea incluse în setlist-ul de The Great Cold Distance în întregime? De ce nu au mai încăput pe album ca piese principale?
Tocmai pentru că atunci când am făcut playlist-ul, acestea nu au mai încăput. Unfurl a devenit una dintre piesele favorite ale fanilor ulterior. Asta ne încântă, am dat naștere unui fel de tradiție cu b-sides, fanii le așteaptă ca pe piesele de pe un album, și de multe ori ajung să le placă mai mult decât piesele oficiale. Deci nu e vorba despre albume, ci despre piesele pe care le scoatem.
Dacă ați putea să vă întoarceți în timp, ați schimba ceva la album?
După ce am avut ocazia să tot repetăm cântecele de pe el pentru aceste concerte, suntem în continuare foarte încântați de cum a ieșit. Nu am schimba nimic la el.
Ați lansat un album cu variantele acustice ale pieselor de pe Dead End Kings și l-ați scos prin intermediul unei campanii de crowdfunding, deci doar pe baza finanțării de către fani. Cu a fost experiența asta? Considerați că este o soluție de viitor?
A fost o experiență foarte bună. Ne-a demonstrat că nu trebuie să iei calea bătătorită pentru a promova un album și că poți să te bazezi direct pe fanii care cred în tine (când casa noastră de discuri nu a crezut în acest concept acustic) inițial, am făcut albumul pentru că în primul rând noi am crezut în această idee, dar când casa de discuri a văzut potențialul pe care îl are proiectul, luând în considerare și reacția fanilor, dar și după ce au ascultat rezultatul final, ne-au susținut 100%. Chiar dacă (Peaceville) ne-au susținut încă de la începutul trupei, cred că am ajuns într-un punct în care ar trebui să aibă încredere 100% în noi. Nu am lansa ceva dacă nu am fi siguri că reprezintă exact ceea ce înseamnă Katatonia, pentru noi și pentru fani. Ba chiar cred că ne-ar încuraja să facem alt album cu readaptări acustice, însă asta ar știrbi din semnificația acelui album, care a devenit deosebit pentru noi.
Acum, că se tot închid magazine de muzică și lumea nu prea mai cumpără albume în formate tangibile, cum crezi că poate supraviețui o trupă?
Prin turnee. Și dacă lansează muzică bună. Oamenii o vor cumpăra, indiferent de suport. Și noi facem asta când ne place ce lansează alți artiști. Unii din trupă nu cumpără mâncare pentru că dau acei bani pe viniluri. Dar asta îi menține slabi și în formă, e o dietă minunată! Comunitatea de metaliști va cumpăra mereu albume, în toate formele posibile, mai mult decât în orice alt gen de muzică, fanii metal preferă să colecționeze produse muzicale.
Vreau să vă întreb despre Sanctitude, ați reorchestrat melodii pentru această apariție inedită în Londra alături de o orhestră, ați schimbat și instrumentele, ați renunțat la tobe... Cât a durat ca acest spectacol să se materializeze?
Am repetat intens timp de 2 săptămâni, dar ne-a ajutat și un chitarist din Marea Britanie, și anume Bruce Sword. A venit la sala noastră de repetiții în Suedia, iar planul a fost să simplificăm totul, să ajungem la cotorul compozițiilor și să le dăm altă culoare.
Care e diferența dintre a susține turnee în Europa și în Statele Unite, pentru Katatonia?
Un exemplu bun ar fi piesa noastră „Omerta”, care e un soi de baladă. Ei bine, în Europa nu am văzut publicul să înceapă un moshpit pe piesa asta, așa cum o fac fanii din State. Americanii sunt mult mai plini de energie, pe care trebuie să și-o descarce cumva la concerte, dar e ciudat pentru noi când cântăm o piesă atmosferică precum „Omerta”, iar oamenii încep circle pit-uri. În rest, nu prea sunt diferențe. Avem o familie internațională.
Deja activați de 30 de ani. Care sunt avantajele și dezavantajele în a fi membri ai acestei trupe, până acum?
Un echilibru între ambele. Cum spuneam mai devreme, am avut acest turneu acustic cu orhestra în mânăstiri și biserici abandonate... Acela a fost un highlight pentru cariera trupei. Dezavantaje, poate doar faptul că suntem mereu pe drumuri. Mergi undeva timp de 10 ore ca să cânți o oră.
Ați avut vreodată trac, sau ceea ce se numește „writer’s block”? Cum ați scăpat de acest impas?
Nu am avut niciodată. Trebuie doar să schimbi puțin atmosfera când simți că te lovește, schimbă circumstanțele și ieși din starea în care te afli la momentul respectiv.
Care a fost trupa care v-a făcut să vreți să faceți parte dintr-o trupă?
Nu ar fi una singură. De exemplu, dacă nu existau Judas Priest nu m-ar fi interesat heavy metal-ul și să cânt la chitară, dar și Bathory, Iron Maiden, Metallica, Morbid Angel, Celtic Frost, Accept, sau Paradise Lost în prima perioadă. Au fost un capitol foarte important, care ne-au ajutat să ne definim la început. Firește, am evoluat mult de atunci.
