Dacă nu ați auzit încă de formația Electric Humidity, permiteți-mi să vă fac cunoștință cu membrii ei. Pavel Chihai e „fratele cel mare” al trupei, cântă la chitară, pentru care a prins o obsesie zdravănă de mic, și la voce. Andrei „Kassan” Kanaan e chitaristul principal, îndrăgostit până peste cap de coarde, cu perspectivă optimistă. Adrian „Bikkini” Burcică e toboșarul excentric, pe care instrumentul l-a ales, și nu invers, iar basistul Antonio „Parchet” Iliosu, „mezinul”, conferă formației acel suflu special de funk.
A fost unul dintre cele mai distractive interviuri pe care le-am luat până acum. Am rămas foarte plăcut impresionată de ambiția băieților și de felul în care se bucură de fiecare cântare și sesiune de repetiții. Băieții au avut până acum cântări importante și trec prin multe schimbări care îi formează ca artiști. Am vrut să aflu ce s-a mai întâmplat de când au venit ultima oară la Rock FM, anul trecut, despre proiectele muzicale la care lucrează și despre ce urmează să facă la vară. Dar, cred că cea mai importantă parte a fost să pot privi prin ochii lor ce înseamnă și ce presupun primii pași către o carieră în muzică.
Ultima dată când ați trecut pe la noi a fost în februarie, anul trecut. Ați intrat în direct cu Cristian Hrubaru în emisiunea „Rock Driver”. În perioada aceea ați lansat EP-ul „Halloween”. Ce s-a schimbat de atunci?
Kassan: Am mai scos o piesă. Se numește „Killswitch” și a fost înregistrată cu un vocalist provizoriu. Piesa e mai degrabă o baladă, adică o schimbare de la stilul nostru, dar asta arată că ne putem plia pe mai multe genuri muzicale.
Eu am ascultat-o și mi-a plăcut tare mult, chiar mai mult decât „Halloween”.
Pavel: Da, păi am stat mai mult pe ea, am gândit-o mai mult. A fost și înregistrată mai bine. „Halloween” a fost mai prost masterizată, dar la piesa asta chiar ne-am chinuit mai mult. Acum mai avem niște proiecte la activ, doar că nu am mai apucat, în ultima perioadă, să ajungem în studioul de înregistrări. Lucrăm la un album și un EP. Mă rog, EP-ul l-am împărțit în patru structuri. Avem o piesă de 20 de minute, pe care am împărțit-o în patru părți.
Wow!
Pavel: Da, e un fel de rezumat al vieții. Am conceptualizat perioadele umanității, am compus câte un pasaj și așa a ieșit o piesă de 20 de minute.
Asta va fi și tema albumului, nu?
Pavel: Da.
Veți avea o vară destul de ocupată anul acesta. Veți cânta la mai multe evenimente și festivaluri, dintre care și „Bikers For Humanity Fest” de la Brezoi. Care dintre cântări e cea pe care o așteptați cu nerăbdare?
Pavel: Pentru mine, personal, „Bikers For Humanity” (chicotește).
Adi: Cred că toți abia așteptăm să cântăm la Brezoi.
Pavel: E interesant și cel de la Sibiu („Sasha’s Bike Shop Festival Sibiu”). Și aici vor cânta și Dirty Shirt. Kempes va fi acolo. Noi vom cânta în ziua în care sunt și ei programați și suntem foarte încântați. Ne-am împrietenit deja cu membrii trupei Kempes, iar cu Dirty Shirt ne-am mai întâlnit la „Iubim2Roți 2022”. Adică, deja am început să ne cunoaștem cu celelalte trupe, de aceea suntem nerăbdători. Desigur, mergem la festivaluri caritabile, iar experiența ne va face foarte mult bine.
Cum ați descrie, în cuvintele voastre, experiența de trupă la început de drum? Voi ați trecut deja, într-un timp scurt, printr-o serie de schimbări, prin niște momente destul de importante.
Kassan: Aș spune că e mai mult o fază de cunoaștere, în care ne descoperim stilul, ce vrem să cântăm, cu cine. Cel mai important deocamdată este să clădim o legătură puternică între noi. Unele conexiuni pot fi instantanee, cum a fost cu Adi și Pavel, iar când l-am luat în echipă pe Toni, a fost la fel. Important e să consolidăm conexiunile astea.
Pavel: E foarte greu să găsești pe cineva care să își dorească să investească într-un proiect care, deocamdată, nu produce mare lucru. Și referitor la stilul muzical, noi ascultăm genuri total diferite. Nu ne înțelegem neapărat pe un anume curent muzical, de aceea avem mai multe influențe în muzica pe care o cântăm, și mai blues, și mai metal... Depinde de inspirația fiecăruia. De asta e și mai complicat.
Kassan: Dar asta e și partea frumoasă.
Adi: Da, dacă ne luam doar după un singur stil, cred că muzica devenea mai monotonă.
Kassan: Exact. Vine fiecare cu câte o piesă de puzzle și, astfel, ne completăm unul pe celălalt.
Pavel: De asta și piesa despre care povesteam, cea de 20 de minute, are influențe și de space metal și de blues și folk, de toate. Dar cumva, trecerea dintre stiluri e naturală și nici nu e sesizabilă. Noi am încercat să facem, păstrând proporțiile, un fel de „The Dark Side Of The Moon” de la Pink Floyd, pe care dacă o lași să curgă, nu se observă când se schimbă piesele.
Cum arată procesul creativ pentru voi? Adică, dacă voi aveți inspirații diferite și, desigur, aveți și personalitățile proprii care se simt în muzică, cum reușiți să ajungeți împreună la o identitate muzicală coerentă?
Kassan: Ne întâlnim în sala de repetiții și lăsăm instrumentele să comunice. Ideile care merg bine se pun pe hârtie, iar celor cărora le mai trebuie modificări, le mai acordăm timp.
Pavel: Mai folosim și multe onomatopee (toți încep să râdă). De exemplu, când avem idei pentru ritm și încercăm să explicăm cum ar trebui să sune tobele, e partea cea mai amuzantă. Adi poate să-ți spună că noi nu știm să explicăm cum vrem să bată. Habar nu avem. El e toboșarul și știe, dar noi explicăm cu onomatopee. „Eu vreau `ba dum tss’”. Și el, cumva, își dă seama. Kassan prinde foarte repede anumite riff-uri pe chitară, așa că trebuie doar să îi spun ce viziune am și cum aș vrea să sune, iar el îmi spune „Dă-mi două minute, ieși puțin”, iar când mă întorc, riff-ul e gata. Dar, în general, atunci când vrem să înregistrăm o piesă, stăm destul de mult să lucrăm la detalii. Cum e și piesa asta mai lungă. Lucrăm la ea de o lună de zile deja și mai avem multe de făcut.
Toni, din câte am înțeles, tu ești cel mai nou membru al trupei. Cum te-ai adaptat la stilul lor și la felul în care comunică?
Toni: M-a ajutat că am mai cântat cu lume înainte și știam cum să vorbesc cu ei. Îi cunoscusem de dinainte să intru în formație, m-am împrietenit cu ei la un concert de al lor.
Pavel: El a fost în public când am cântat noi.
Electric Humidity, cunoscuți în Chile
Care a fost cea mai frumoasă experiență de pe scenă a voastră de până acum?
Pavel: E greu de spus. Noi ne bucurăm la maximum de orice cântare, chit că sunt 10 oameni în public sau 1.000. Dar așa, dacă ar fi să aleg, cred că ar fi concertul caritabil de la Club Fabrica, o strângere de fonduri pentru refugiați ucraineni.
Kassan: E dificil. E ca și cum ai alege un copil preferat. Doamne, și cum l-a alergat bodyguard-ul pe Adi după concert...
(toți pufnesc în râs)
Povestiți-mi și mie! Deci asta a câta urcare pe scenă a fost?
Pavel: A patra. Bine, a fost printre primele mai serioase. Până atunci cântaserăm doar în locuri mici, nu pentru un public mare. Atunci a fost primul eveniment mai serios pentru care ne-am pregătit mult și am reușit să facem un show frumos. Și acum, Adi, povestește tu.
Adi: Deci, eu, de obicei cânt în boxeri pe scenă.
(toți pufnim în râs)
De ce?
Adi: Totul a pornit de atunci. Ideea e că noi ne-am văzut cu câteva ore înainte de concert.
Pavel: Noi avem o rutină. Înainte de concert, ne vedem să bem ceva, să scăpăm puțin de trac. În seara aia, Adi a exagerat puțin (râde). Avem niște filmări foarte tari cu el. Mai era și foarte cald afară, așa că a hotărât să se dezbrace. A mai găsit și un sutien în backstage. Normal că l-a pus pe el. La vremea aia, lucram la o firmă și șefii mei erau în public să mă vadă. A fost spectaculos că l-au văzut pe el așa.
Adi, ești ca un fel de Flea, varianta românească.
Pavel: A uitat că e indecent și a urcat așa pe scenă. S-a simțit foarte bine, ba chiar s-a aruncat și în public la final.
Adi: Și de atunci așa a rămas. Eu am ieșit, după cântare până afară, tot așa, în boxeri și sutien. Era și bodyguard-ul pe acolo.
Pavel: Asta e partea amuzantă, că bodyguard-ul l-a văzut și a început să fugă după el. Eu când m-am uitat după el, Adi fugea jumătate gol cu BGS-ul după el, urlând „Fugiți, că ne omoară!”. (Râzând) Imaginează-ți! Am reușit să îi spun bodyguard-ului să îl lase, că e artist, că abia a coborât de pe scenă. (Imitând portarul) „Bine, dar să pună ceva pe el”. Încă o parte mișto a serii a fost că în public se afla și un reprezentant de la Radio România, care a venit să ne ia un scurt interviu după finalul concertului. A cerut să fim doar doi membri, ca să meargă mai rapid discuția, și am rămas cu Adi. Adi care încă era în boxeri. Dar până la urmă a mers. Strângerea de fonduri a fost și ea un succes, am reușit să donăm în jur de 10.000 de lei atunci. Radio România, de fapt, transmitea concertul în toată lumea, tot în scop caritabil. Muzica noastră s-a auzit până și în Chile! Am primit și multe comentarii de la ascultătorii de acolo.
Kassan: Da, la videoclipul pentru „Killswitch” de pe YouTube am primit comentarii cu „V-am auzit la radio din Chile”.
Pavel: Am primit reacții și din Marea Britanie... EP-ul „Halloween” a răsunat și la o petrecere din Elveția. A bubuit un pic treaba.
Cred că ați fost foarte impresionați!
Pavel: Da. Noi oricum nu ne dăm încă seama cum putem fi pe un drum atât de bun. Noi cântăm de doar un an de zile și deja avem niște cântări destul de importante și nu le prea conștientizăm. Am avut acum ceva timp audiții pentru vocalist, iar cei care veneau erau foarte emoționați. Spuneau că nu le vine să creadă că au șansa de a cânta cu o formație cu proiecte la activ și care au cântat deja pe scenă.
Și ce căutați la un vocalist?
Pavel: Mai multe lucruri, dar de principiu, nu vrem baritoni. Noi cântăm la chei mai înalte și facem niște lucruri pentru voci înalte. Vrem pe cineva de-o seamă cu noi, care să aibă o conexiune cu publicul, pentru că e foarte important. Noi ne bazăm mult pe live. Vrem să facem show-uri mari în cluburi mici, în speranța că vom ajunge să cântăm și pe stadioane. Adică, asta ar fi, să cânte bine, să arate bine, să se miște bine (pufnește în râs).
Kassan: Și să aibă o conexiune bună cu noi.
Fix ca Mötley Crüe la început de drum. De cât timp studiați instrumente muzicale?
Pavel: De pe la 14 ani.
Adi: Eu de mic, doar că nu am avut posibilități să mă țin. De tobe m-am apucat acum doi ani.
Kassan: Eram de față când s-a apucat de tobe! Eu cânt de vreo patru ani.
Toni: Eu m-am apucat de bas de un an și jumătate, dar am avut mereu influențe muzicale în jurul meu. De exemplu mama mereu cânta prin casă și asculta multă muzică. Asta m-a determinat și pe mine să adopt câteva influențe.
Și ce se asculta la voi în casă?
Toni: Soul, R&B, jazz, funk...
Pavel: E mișto că el cântă de cel mai puțin timp și, totuși, știe mai multă teorie decât noi. Ai mei ascultau mai mult rock românesc, Iris, Celelalte Cuvinte, Phoenix. Mi-au pus la un moment dat Metallica și Guns’n’Roses pe un MP3, pentru că eu ascultam numai Simplu și Smiley când eram mic.
Voiau să te culturalizeze.
Pavel: Mi le-au pus fără să știu. Când a intrat „One” de Metallica în căști m-am gândit „Wow, ce mișto e!”. Când am ajuns acasă am căutat pe YouTube: „melodii rock populare”. Repet, eram mic. Atunci am ascultat de toate.
Și cum s-a simțit pentru voi primul contact cu muzica rock? Îmi aduc aminte că deși aveam multe albume rock în casă, când am început să descopăr singură diverse genuri, a fost ca o realizare. Mă simțeam de parcă am găsit muzica aia cu care mă identific.
Pavel: Devenisem obsedat. De aia m-am apucat și de chitară acustică.
Adi: Pentru mine a fost mai diferit. Unchiului meu îi plăcea mult grohăiala (râde), adică formații precum Mayhem. La un moment dat mi-a dat să ascult Iron Maiden. Atunci m-am îndrăgostit.
Kassan: Eu am ascultat rock prima dată în mașina fratelui meu mai mare, într-o Dacie. Chiar pe Rock FM am ascultat prima dată Iron Maiden și Trooper. Am simțit cum mi se deschidea o ușă.
Toni: Eu chiar nu mai țin minte. Cred că mama a pus Queen și m-a dat pe spate.
