Colaborare Ghost - Joe Elliott (Def Leppard) pentru melodia “Spillways”

„Spillways” a fost lansat inițial pe albumul din 2022 Ghost, „Impera”. Forge a recunoscut că a fost inspirat de Def Leppard în timpul înregistrărilor albumului. „Cred că au fost grozavi”, a recunoscut anul trecut solistul Ghost într-un interviu pentru Metal Hammer. „Progresând cu acest album, m-am gândit să văd dacă aș putea să îl fac un pic mai mult cum le fac Def Leppard”.


Admirația a fost reciprocă, Elliott declarând că „Impera” a fost „albumul său preferat” de anul trecut. Solistul a mai dezvăluit că a fost prezentat trupei Ghost de către colegul său de trupă de la Def Leppard, Phil Collen.

Elliot și-a adus aminte de acel moment pentru Ultimate Classic Rock: „Am fost foarte intrigat, așa că l-am rugat să-mi dea noul album pe Dropbox. L-am ascultat pe tot și mi s-a părut absolut uimitor. Este ca un gen cu totul nou de muzică – este mult mai mult Toto decât death metal sau alte chestii din astea. Este ca și cântecul „Spillways”. Începe ca „Hold the Line” al grupului Toto sau „Jane” al Jefferson Starship – ca unul dintre acele cântece clasice din anii ’70 care încep cu pian înainte de apariția acordurilor grave”.

Ghost este nominalizată pentru cea mai bună interpretare metal la premiile Grammy din acest an, ceremonie care va avea loc pe 5 februarie. Trupa are turnee extinse în toată Europa în această vară, cu concerte care se întind din mai până în iulie. De asemenea, Def Leppard este gata să pornească alături de Motley Crue turneul comun, începând cu 10 februarie.

Web radios