Azi-dimineață, realizatory l-au invitat pe scriitorul Viorel Ilișoi să ne povestească despre sărăcia în literatura românească. Asta, ca să ne distragem de la emoțiile apăsătoare pe care le implică ziua de luni.
Se pare că scriitorii țării au început să o ducă rău după secolul XIX. Până atunci, spune Viorel, cei cu carte erau boieri, în majoritate, cu „conace și cognace”. Autorul a povestit despre un profesor de istorie, în a cărui lecție despre răscoală, predată când era cam mahmur, povestea cum boierii își ardeau cognacele unul celuilalt.
Cum trăia comunitatea literară din Botoșani? Asta a fost una dintre curiozitățile lui Răzvan. Viorel a povestit despre Horațiu Lașcu, un poet pe care îl admira și o personalitate foarte boemă. Într-o vizită în Botoșani, poetul l-a invitat pe scriitorul nostru să doarmă la el acasă. „Acasă” fiind un apartament gol, cu pereții plini de poezie. Înainte de culcare, când, în cuvintele lui Viorel, făcea „exerciții de liniște” la toaletă, îl vede deodată pe boemul autor cum bagă capul în baie, printr-o gaură în perete. Știam eu de ce m-am ferit de băieții de la Litere în facultate!
Poveștile lui Viorel sunt multe și pline de umor, de la cum se prăjește slănina pe fierul de călcat, până la cum oferea flori proaspete, luate din cimitir, bibliotecarilor. Totuși nimeni nu le poate spune mai ceva decât dumnealui. Deci dați drumul la podcast, puneți un cognac și să râdem, zic.
Concluzia de azi a fost simplă:
„Sărăcia nu se termină niciodată, doar băutura se termină!” – Răzvan Exarhu
