Bosquito ne dă tuturor întâlnire la Sala Palatului, pe 14 februarie, de la 19.30. Concertul va aniversa cei 23 de ani de activitate a trupei. Radu Almășan, solistul formației, a fost în această seară la „Rock Driver” cu Cristian Hrubaru, în direct pe #RockFM. 

Almășan a povestit despre ce-i așteaptă pe fani la Sala Palatului, despre istoria Bosquito din acești 23 de ani și despre ce job-uri a avut solistul în perioada în care a muncit, inclusiv „la negru”, în Statele Unite ale Americii.  

Timp de aproximativ șase ani, Radu Almășan a fost plecat în America. „A fost o strategie pe care am discutat-o cu colegii de la început, de la înființarea formației. Pur și simplu nu mai aveam ce să învățăm aici. Făceam aceleași concerte, în aceleași orașe, cântam în același studiouri și ne-am temut că o să ne plafonăm”, a povestit Radu. 

Deși muzical i-a mers bine pentru o perioadă, fix când lucrurile păreau să fie la un pas de succes, formalitățile legate de imigrație i-au pus bețe în roate. Până s-au rezolvat problemele, Radu a mărturisit că a fost inclusiv nevoit să muncească „la negru” aproximativ doi ani. A lucrat în restaurante, asistent la filmări, însă „cel mai mult am fost șofer de limuzină sau «mover» care îți căra mobila din casă”, ne-a povestit Almășan în direct în emisiunea lui Hrubaru. 

Despre concertul din 14 februarie, Radu spune că „de data asta vom fi doar noi, în formulă extinsă. Vom avea partida de viori și suflătorii, adică exact sound-ul pe care ni l-am dorit dintotdeauna. Cred că asta va face unică experiența”. Biletele pentru Sala Palatului sunt disponibile aici. 

Radu Almășan: „Deep Purple mi-a schimbat viața”

După intervenția de la „Rock Driver”, am profitat de ocazie și l-am întrebat pe Radu Almășan care sunt #PieseleVieții lui: 

Prima melodie pe care ți-o amintești.

„Live is life", dar nu mai știu exact în ce context. Eram foarte mic, pe la doi-trei ani, și o ascultam la magnetofonul lui taică-miu. Era la modă, un hit care rupsese piața la începutul anilor ’80. 

Prima melodie de care te-ai îndrăgostit.

Am avut melodii care mi-au plăcut în copilărie, dar cred că primul hit mare pe care-l fredonam și mă obseda a fost, pe la șase-șapte ani, „L'italiano” de la Toto Cutugno. O cântam mult, firește, într-o italiană proprie și inventată. 

Primul album pe care l-ai cumpărat.

Bună întrebare! Dacă nu greșesc, a fost „Use Your Ilussions 1” de la Guns N’ Roses, chiar în perioada în care a apărut. Până atunci ascultasem acasă albumele familiei. Dar așa, să îmi dau eu banii pe un disc, ăsta a fost, pe la 11-12 ani. 

Primul concert la care ai fost.

Primul concert de care îmi amintesc e unul la care m-a luat tata cu el. Aveam cam patru ani, iar în deschidere au cântat Hrușcă și Șeicaru, pe atunci erau un duo. Îmi amintesc că a fost prima oară când am văzut chitări electrice. Deși nu mai știu exact ce cântau, țin minte acea sală întunecată și friguroasă, culmea, cu niște oameni foarte calzi și foarte avizi de muzică, însetați de tot ce însemna cultură. 

Melodia care te face să dansezi.

Cred că sunt câteva. De exemplu îmi place „Tequila". Sau mă mai face să mă mișc „Corazon Espinado” de la de la Mana și Santana, sau „El Cuarto de Tula" de la Buena Vista Social Club, pe asta am și cântat-o cu formația de cubanezi a percuționistului nostru. 

Melodia care te face mereu să plângi.

Diverse, în diverse momente ale vieții. Dar există nu o melodie, ci un pasaj din „Nunta lui Figaro” a lui Mozart. Nu o să zic care anume. Oriunde aș fi, când aud acea bucată se produce un declic în mine. 

Albumul care ți-a schimbat viața.

Sunt mai multe, asta e clar. Dar dacă stau puțin să mă gândesc și trebuie să aleg doar unul, aș spune că e „Stormbringer” de la Deep Purple. Și nu neapărat ca album unitar, ci în special „Soldier of Fortune”, pe care o cânta taică-miu la chitară într-un moment în care nu aveam în colecție discul ăsta. M-am chinuit mult timp să fac rost de el. Când l-am găsit și am ascultat piesele cântate de David Coverdale, mi-am dat seama că poți face carieră și să ai o voce foarte frumoasă și ca bariton. Pentru că în anii 80, formațiile de rock aveau vocaliști care cântau foarte sus și mie mi se părea că nu am cum să fiu solist vocal pentru că vocea mea nu era așa. Când am auzit albumul ăsta, mi-am dat seama că pot avea forță și cântând jos, așa cum sunam eu, iar asta mi-a schimbat percepția asupra muzicii și mi-a dat încredere. 

Melodia cu care te-ai trezi zilnic.

În perioada asta nu am o singură melodie, ci un vinyl întreg. Cred că am îmbătrânit, pentru că înainte nu îmi plăcea jazz-ul, nu aveam răbdare. Dar acum mă trezesc cu „Kind of Blue” de la Miles Davis. E energia mea pentru toată ziua. E un album extraordinar și o experiență pe care o recomand tuturor, mai ales după o anumită vârstă. 

Piesa care te definește.

În cazul meu, nu are cum să nu fie o piesă scrisă de altcineva. Cred că, mai ales acum, dacă vrei să mă cunoști și să știi cum sunt în perioada asta a vieții mele, cea mai reprezentativă piesă e „Bine", piesa Bosquito. Acolo, dacă ai înțeles versurile, e destul de clar pe unde mă situez în momentul de fața. Dintre toate cântecele, asta e clar despre mine. Așa că dați un play dacă sunteți curioși.