Cu toții am citit sau am văzut filme despre mișcările punk din anii ’70 și ’80, cu puștii ciudați cu creastă, cu trupele obscure, concerte electrizante cu mesaje puternice despre societatea vremii și geci de piele cu țintă. Cu toate că aspectul concertelor underground modern e mai relaxat, atmosfera e la fel de intensă și captivantă. Am mers sâmbătă la concertul formației de melodic hardcore Tourist de la Filaret 16, un loc descris de către proprietar ca fiind un „spațiu DIY (do it yourself)”. Ce e un spațiu DIY? Cred că fiecare loc de acest fel funcționează diferit, are identitatea sa, dar pentru a oferi o privire de ansamblu, voi descrie ce am văzut eu acolo.
La prima vedere, locul nu arată nici ca un spațiu de concerte, nici ca un bar, nu sunt semne afară, iar o parte din geamuri sunt acoperite. Doar gălăgia probelor de sunet mi-a dat de înțeles că am ajuns în locul potrivit. Înăuntru, membrii formațiilor pe care urma să le ascult cântând își aranjau singuri „scena”, iar echipa capetelor de afiș organiza standul de tricouri și „barul”, adică un frigider cu bere și o chicinetă din care se serveau gin tonic și băuturi răcoritoare. De curățenie am fost toți într-o anumită măsură responsabili, regula fiind să nu arunci pe jos și să nu lași dozele aiurea pe rafturile cu cărți. Totuși, în cea mai mare parte, tot cei din organizare s-au ocupat de curățenie. Nu mai fusesem niciodată într-un loc de acest fel și l-am găsit interesant.
În deschidere, Private Venganza
Drumurile mi s-au intersectat pentru a doua oară cu formația de garage rock Private Venganza. Trupa de liceeni a fost invitată să cânte în deschidere cu doar patru ore înainte de eveniment. Inițial, concertul trebuia să aibă două părți, Tourist, urmată de Cold Brats, o formație de hardcore punk, care a anunțat că e nevoită să amâne pentru că un membru a avut niște probleme de sănătate.
Private Venganza e un proiect care a luat naștere în 2021 chiar la liceu. Formația înseamnă Maria Avram (voce), Victor Daraban (chitară), Ștefan Tudose (chitară), Doroteea Toma (bas), David Botonogu (tobe). Toți membrii sunt elevi la Colegiul Gheorghe Lazăr, cu excepția lui Ștefan, care învață la Miguel Cervantes. „Lazăr” a organizat un cerc artistic, unde cei patru elevi au format trupa inițială. Au continuat, după ce au stabilit trupa completă, din dorința de a-și umple timpul liber cu muzica, iar ulterior au decis că vor să formeze un proiect mai mare și mai serios.
În ciuda timpului scurt de pregătire, cei de la Private Venganza au reușit să facă un show plin de personalitate și autenticitate. Fețele lor de copii se schimbă instantaneu când își iau instrumentele în brațe, transformarea lor de atitudine se simte de la prima notă. Brusc, nu mai erau o gașcă de liceeni entuziasmați, ci staruri rock. Doroteea intră parcă într-o transă când ciupește coardele basului, Victor debordează de energie, Maria mai scoate câte un grawl impulsiv.
Publicul a luat-o razna încă de la prima piesă a serii, fiind oricum încărcați de nerăbdare de la intrare. Moshpit-ul a împins până aproape de microfon, iar solista era aproape lipită de cinelele din spatele ei. Pe marginea haosului, câțiva băieți încercau să fie pereți de rezistență, ca să nu fim toți trași în furtuna din centrul mulțimii. Câțiva stropi de bere au ajuns pe corzile basului. În toată nebunia aia, Private Venganza a oferit un set mult mai reușit decât ultima oară când i-am văzut. Sunt din ce în ce mai buni.
Tocmai de aceea, lumea rockului i-a primit cu brațele deschise. Ca dovadă, membrii Tourist au spus despre ei pe scenă că „ăsta sperăm că va fi ultimul concert la care cântă în deschidere. Vom plăti mult pe viitor să îi vedem pe scenă”. Acesta a fost al doilea concert al lor la Filaret 16. La primul lor spectacol aici, îmi povestea Ștefan, s-au simțit de parcă s-au integrat cu adevărat în scena rockului underground. „Toată lumea ne-a susținut. Ăsta e locul în care îmi place cel mai mult să cânt”, mi-a mărturisit el. Doroteea a adăugat că și atitudinea lor a atras publicul. „Mi se pare că am apărut în lumea asta și cu un ego mai mare. Noi am început chiar de la zero și suntem mândri de asta. La fiecare concert a venit cineva care a rămas surprins de cât de bine sunăm. Avem încredere în muzica noastră”. Am fost curioasă să aflu și ce vor să promoveze ca trupă, ce vor să reprezinte:
Private Venganza: În primul rând, vrem să arătăm lumii că se poate. Suntem tineri și vrem să inspirăm lumea să își urmeze pasiunile. Avem câțiva prieteni care s-au apucat de muzică după ce au văzut ce facem noi. Vrem să arătăm că suntem autentici. Nu avem un mesaj politic de care să ne agățăm, cu toate că, probabil, dacă cineva ar analiza cu lupa versurile noastre, ar găsi câte un element specific. Ne dorim ca întotdeauna să prezentăm ceva care să ne reprezinte, vrem să fim cât se poate de „noi” pe scenă. Temele pe care le abordăm sunt legate de situații prin care trece toată lumea, însă noi cântăm despre cum am trăit noi episoadele astea. Cântăm despre punctul nostru unic de vedere.
Maria mi-a mai povestit câte ceva despre semnificația versurilor pe care le scrie: „Ce am vrut eu dintotdeauna să promovez prin versuri a fost normalizarea traumelor și greutăților care ni se întâmplă tuturor, în același timp să includ toate evenimentele astea în cadre cu elemente fantastice.” În plus, mesajul pe care îl consideră cel mai important se regăsește în piesa „Salt Pill”, anume „you are not a mirror”. Se referă la evoluție și dezvoltare personală. Folosește analogii deștept construite pentru a spune lucruri pe care, câteodată, avem nevoie să le auzim.
Cap de afiș, Tourist
Până să intre Tourist, am luat cu toții o mică pauză, unii să facă un drum până la „bar”, iar alții să ia o gură de aer. Afară, lumea vibra de energie și felicita trupa, iar gradele în minus de pe ecranul telefonului nu mai făceau nimănui pielea de găină. Ca la fiecare concert sau eveniment, trebuia să existe și un laitmotiv. Pentru noi a fost o păpușă din aceea, oribilă, deteriorată de deceniile pe care le-a îndurat în brațele unor copii. Păpușa era fluturată de câte un tânăr încă de la începutul concertului. A rezistat eroic primei jumătăți a numărului de deschidere, după care a ajuns fără cap și un picior. Acum era afară, cu capul reatașat, alături de cei abia coborâți de pe scena improvizată care tremurau încă de adrenalină.
Tourist e o trupă formată în 2018 și e alcătuită din Mihai Petroșel (voce), Florin Burlacu (chitară), Bogdan Dumitrescu (bas) și Ionuț Constantin (tobe). Mai au doi muzicieni „în rezervă”, un chitarist și un vocalist, cu care mai cântă din când în când și de care sunt extrem de apropiați. Numele e inspirat de porecla lui Ionuț, „turist”. Mergeau la repetiții cu „turistul”, iar numele s-a lipit de ei. Porecla toboșarului provine dintr-o aventură din Vama Veche. A fost intervievat de Pro TV pe faleză, iar pe burtieră scria simplu: „Ionuț, turist”.
Trupa lor are puține materiale audio pe Internet, lucru destul de ciudat în era digitalizării. Explicația e în pur spirit punk: „Noi nu facem muzică pentru vizualizări, ci pentru oameni”. Mi-au spus că nu fac muzică pentru bani, cântă pentru că le place și vor să adune lume cu care să se distreze. Trupa se bazează pe o prietenie zdravănă și se vede în felul în care interacționează între ei și cu publicul pe scenă. „Ne place să mergem la repetiții. Nu avem sub nicio formă pretenția ca muzica noastră să ajungă mare”, povestea Mihai. Florin a adăugat că „suntem pur și simplu prieteni care mai și știu să cânte și împărtășesc pasiunea asta. Cel mai mult ne place ca după ce înregistrăm sau ne iese ceva să vorbim despre cât de bine sunăm împreună, să fim noi mândri de propria muncă”.
Instrumentiștii din Tourist și corpul păpușii decapitate, acum plasat pe toba mare, au ajuns primii în fața publicului. Capul ei era și el pe undeva în fața tobelor. Introducerea primei piese a fost prelungită atât de mult, încât mulțimea a început să-și întoarcă fețele stânga-dreapta în căutarea solistului. Am izbucnit toți în hohote de râs când chitaristul a început să strige confuz „Mișu! Mișule, ce faci?”. Fix în momentul în care a ajuns la microfon, cu o cagulă albă pe față, Ionuț a bătut din bețele de la tobe, iar boxele au început să se zguduie. Nu am mai ascultat genul ăsta muzical live până sâmbătă. Cântarea a fost ca un val de isterie, o doză puternică de adrenalină pe care rar o simți.
Ce a ieșit în evidență, pentru mine, în timpul concertului, a fost că Mihai ținea și el în mână un băț de tobe și bătea și el cu o mână pe același set de tobe cu Ionuț. Împreună, au creat niște bătăi pline și zdruncinătoare, în timp ce Bogdan și Florin manevrau cu precizie fluxul alert al sunetelor de coarde. Energia a rămas la același nivel pe toată durata concertului: moshpit-ul era parcă mai agitat decât înainte, se țipa cu tot aerul din plămâni și se țopăia constant.
Valorile comunității de rock underground
Partea mea preferată a fost când solistul, după ce a luat o gură de aer, a transmis un mesaj publicului despre acceptare și frăție. „M-am săturat să văd în 2023 rasism, homofobie, sexism și misoginism! Și dacă nu ești de acord cu noi, știi pe unde să ieși!”. Desigur, niciunul dintre noi nu am părăsit camera. Din public se auzeau tunete de aplauze și vorbe de aprobare strigate cu toată forța. Totodată mesajul lor mi-a răspuns unei curiozități: ce valori promovează comunitatea de rock underground în zilele noastre? Am discutat cu ei despre asta după ce și-au terminat setul:
Momentul meu preferat al serii a fost când ne-ați vorbit despre acceptare. În cuvintele voastre, care sunt valorile promovate de comunitatea underground modernă?
Tourist: E loc sub soare pentru toată lumea. Suntem toți oameni și cred că putem să empatizăm ușor unii cu alții, trebuie doar să încercăm. E absurd că încă mai există atâtea prejudecăți în zilele noastre, chiar și în muzică. Și în muzică e plin de sexism, misoginism, homofobie nici nu mai zic... Deja ar trebui ca lucrurile astea să nu mai existe.
Mi se pare câteodată că degeabarepetăm mesajul. Suntem la un concert de hardcore și ideea principală a muzicii ăsteia e să contreze conceptele astea dăunătoare. Dar trebuie ca lucrurile astea să fie spuse clar și răspicat, pentru că mereu vor apărea, chiar și la concerte de genul ăsta, persoane de la care auzi tot felul de comentarii de prost-gust la adresa vreunei fete, de exemplu. Trebuie să spunem mereu că aici e zero toleranță pentru comportamentele de acest fel.
Muzica hardcore a fost întotdeauna un simbol de solidaritate cu cei care se confruntau zi de zi cu marginalizarea și discriminarea. Muzica asta despre asta vorbește, despre faptul că putem cere ajutor, putem refula, că nu trebuie să ne fie frică. E simplu. Comunitatea se bazează pe incluziune, iar evenimentele pentru asta sunt. Pe noi asta ne definește ca trupă, respectul față de toată lumea și moralitatea.
Sunt foarte multe trupe „underground” care „rup norma muzicală”, după cum spune și Ionuț, și pe care sunt curioasă și nerăbdătoare să le descopăr. Dați o șansă trupelor mici, poate veți descoperi, ca mine, o întreagă comunitate frumoasă, fără mofturi și figuri, formată din oameni care vin să se distreze împreună. O mică dovadă a atmosferei de prietenie din acea seară e următoarea poveste: doi băieți s-au luat în brațe, să facă o poză și abia apoi s-au întrebat „cum te cheamă?”.
Dacă v-am stârnit curiozitatea, Tourist urmează să concerteze la 24 februarie la Club Fabrica, în cadrul festivalului „Balkan Takeover”, unde vor mai cânta Death Before Dishonor din Boston, SUA, Breathelast și Rugged, din Sofia, Bulgaria, printre alții. Pe 18 martie cântă la Constanța împreună cu formația Grinder. Pe 27 mai cântă la Cluj, iar în perioada 28-30 aprilie se vor afla în turneu în Bulgaria.
Fotografie de copertă: Facebook
Fotografii articol: Arhivă personală
