Richie Sambora, fostul chitarist Bon Jovi, a susținut, într-un interviu pentru Absolute Radio, că a început discuțiile despre întoarcerea în legendara trupă. Sambora a vorbit despre o varietate de subiecte, inclusiv despre cariera sa alături de Bon Jovi, cum a fost să cânte în cadrul emisiunii „The Masked Singer”, precum și despre hitul atemporal al trupei „Livin' On A Prayer”.
Într-o altă secțiune a conversației, Sambora a fost întrebat despre planurile sale, mai exact despre intențiile sale după concertul din 2018 alături de Bon Jovi, la ceremonia de inaugurare de la Rock And Roll Hall Of Fame. Muzicianul a răspuns afirmativ: „Vorbim despre asta (reuniune). În acest moment, nu văd nicio justificare pentru a nu face acest lucru”.
Chitaristul a susținut că și acum, la zece ani de la ieșirea din formație, se înțelege foarte bine cu solistul Jon Bon Jovi și că trupa a reușit să facă lucruri inedite de-a lungul carierei. Totuși, acesta și-a exprimat îngrijorarea față de starea vocii lui Jon: „Nu știu când își va reface Jon vocea (și când va avea loc reuniunea Bon Jovi), dar trebuie să ieșim pe scenă și să o facem pentru fani”.
Totodată, Sambora plănuiește să și compună muzică pentru Bon Jovi. Acesta a subliniat că a avut o contribuție importantă de compoziții și idei și că, deși lumea asociază formația cu solistul, pentru că îi poartă numele, el nu a făcut doar părți de chitară, ci melodii întregi. „Oamenii presupun adesea că eu doar creez părțile de chitară și alte lucruri. Cu toate astea, a compune piese este un proces conceptual. Trebuie să ai o idee. E o poveste. Iar uneori, aceasta vine pur și simplu privind pe fereastră și observând, iar alteori vine din propria ta viață - în cea mai mare parte, în Bon Jovi, viața mea era mult (mai) colorată decât a celorlalți!”
În prezent, artistul lucrează la un album rock solo împreună cu producătorul canadian Bob Rock și se așteaptă să îl lanseze la finalul lunii martie sau începutul lunii aprilie.