de Ioan Big
1970 a fost anul albumelor de adio ale lui Jimi Hendrix, Beatles şi Simon & Garfunkel. Chiar fără acoliţii săi din Experience, Band of Gypsys rămâne un disc live iconic al celui mai mare chitarist din toate timpurile. Şi n-o fi Let It Be cel mai cool LP din discografia lui ‚The Fab Four’ însă e împănat cu piese devenite clasice, de la Across the Universe la Get Back. Cât despre Bridge Over Troubled Water, albumul face ca timpul să se oprească într-un spaţiu în care psychedelicul devine mistic. Tot aici intră The Velvet Underground: Loaded, ultimul disc scos cu Lou Reed, ce conţine unul dintre cele mai frumoase tripticuri intro din istoria Rock-ului, Who Loves the Sun–Sweet Jane–Rock&Roll.
1970 a fost anul de confirmare a maturizării unora din stelele deja aclamate de publicul larg în anii ’60. Primul LP live The Who, Live at Leeds, ne face să îi vedem cu ochii minţii pe Daltrey cum îşi scutură pletele cârlionţate şi pe cum Townshend îşi face zob chitara, Cosmo’s Factory al lui Creedence sună ca un „Greatest Hits” minunat, de ascultat în loop, iar Ladies of the Canyon al lui Joni Mitchell nu e mai prejos de Cloud, precedentul LP care i-a adus primul Grammy. Despre Sex Machine nu trebuie amintit decât că a venit după ce James Brown îşi concediase în ’69 trupa, iar despre Crosby Stills Nash & Young şi Déjà Vu putem spune doar ‚Chapeau!’.
1970 a fost anul în care s-au lansat albume antologice, ale căror influenţă în diversificarea stilistică ulterioară a Rock-ului continuă să îşi facă puternic simţit efectul inclusiv în secolul 21 printre muzicienii Indie. 50 de ani au trecut de când Iggy Pop anunţa Punk-ul cu ai săi The Stooges prin Fun House iar Black Sabbath puneau semnul indicator Paranoid pe calea spre Heavy Metal, 50 de ani de când Phil Spector a dat o lecţie de neuitat despre rolul producătorului prin triplul album al lui George Harrison, All Things Must Pass.
1970 a fost anul lansării fabuloaselor Bitches Brew al lui Miles Davis, Layla and Other Assorted Love Songs al lui Eric Clapton cu Derek and the Dominos şi After the Gold Rush al lui Neil Young, albume care îmi sunt şi acum indispensabile. Şi voi aveţi (măcar) trei albume favorite din 1970. Probabil altele. Excelent. Nu motivele pentru care le iubim contează. Ci muzica şi modul în care ea ne vorbeşte în momentele când o ascultăm.
