de Paul Vinicius (Sunete)
Cauzele care au condus la amplele evenimente care au marcat anul 1968, provocând modificări de percepție și mentalitate care au forțat apariția unor schimbări adânci la nivelul întregii societăți umane, s-au tot acumulat vreme de mai mult de un deceniu iar multe dintre efectele lor se resimt și azi. Le voi derula succint, ca pe o peliculă ușor voalată, pe repede-nainte:
Europa devenise deja divizată prin construirea Zidului Berlinului (1961), în timp ce multe alte bariere apăreau după Primăvara de la Praga şi invazia URSS din Cehoslovacia (1968). Între timp, în China, Mao Zedong pornea halucinanta sa Revoluţie Culturală. Însă cele mai importante evenimente s-au petrecut dincolo de Ocean, într-o Americă aflată în plin război rece cu URSS. Războiul din Vietnam (1955-1975), criza rachetelor cubaneze ce ar fi putut declanşa un nou război mondial (1962), asasinarea preşedintelui John F. Kennedy (1963), a fratelui său, Robert Kennedy (1968), şi a pastorului de culoare Martin Luther King (1968) au bulversat populaţia Statelor Unite, forțând-o să treacă la acțiune, în căutare de stabilitate și repere. Consumerismul era una dintre valorile epocii în care ameninţarea unui nou conflict pândea în orice moment, iar pe fondul acesta, la mijlocul anilor ’60, a apărut mişcarea hippy, ce combătea războiul prin fraternitate și nonviolență, prin dragoste, muzică şi flori în păr.
Beatnicii, părinții mișcării contraculturale din anii ’60
Unul dintre fenomenele culturale importante care au influențat societatea americană de-a lungul anilor ’50 și ’60, având consecințe directe asupra a tot ce s-a întâmplat în 1968, a fost, desigur, the Beat Generation, adică generația Beat de scriitori americani. Generând o adevărată mișcare social-literar-filosofică și adunând nenumărați fani împrejurul ei – care, prin extensie, și-au zis „beatnici” –, Beat Generation a avut o consistentă influență asupra mediului social american din acel timp, coagulând o primă și majoră desprindere de mentalitatea comun instaurată după Cel de-Al Doilea Război Mondial.
Focarele de activitate ale mișcării au fost cartierele Greenwich Village (New York), Venice West (Los Angeles) și North Beach (San Francisco). Adepții curentului își exprimau alienarea de societatea convențională, „pătrată”, prin adoptarea unui stil vestimentar oarecum neîngrijit și a unui vocabular împrumutat de la muzicienii de jazz. Identificați de unii ca iubitori de jazz, droguri, excese sexuale și hedonism frenetic, ei pot fi mai degrabă caracterizați ca anti-autoritari, împotriva materialismului, consumerismului și conformismului american.
Printre operele definitorii ale acestei generații pot fi menționate poemul Howl al lui Allen Ginsberg (1956), romanul Naked Lunch al lui William S. Burroughs (1959) și romanul On the Road al lui Jack Kerouac (1957). Cel care a folosit primul termenul Beat Generation a fost Kerouac, într-o convorbire cu Jack Clellon Holmes în 1948, dar cel care l-a răspândit a fost J.C. Holmes, care în 1952 a publicat în New York Times Magazine un articol intitulat This Is the Beat Generation.
În ceea ce privește aportul la coagularea unei noi stări de spirit care au modificat perspectiva americanului mediu și au condus la adoptarea unor poziții active față de evenimentele anilor ’60, el a fost covârșitor. Fără el, generația Hippy n-ar fi putut funcționa. Chiar dacă au avut o mișcare de masă cu mult mai largă și s-au manifestat preponderent printr-un activism intens de factură pacifist-socială, formarea lor s-a produs în lumina și sub învățăturile generației Beat, fiindcă ea le-a formulat adevăratul soft, ei au fost creatorii și inspiratorii tinerei generații îmbrăcate multicolor și cu flori în păr.
Hippies. Mișcarea care a schimbat America
La mijlocul anilor ’60, o mișcare contraculturală hippie fără precedent a înflorit pe întreg teritoriul Statelor Unite, stimulând atât mișcarea Power Flower, cât și repulsia generală a americanilor adepți ai valorilor conservator-materialiste și al unui trai convențional. Respingând vehement manierismul stătut și îmbuibat al societății americane de consum, membrii și adepții mișcării proclamau o libertate individuală neîngrădită de șabloane sociale – inclusiv în relațiile sexuale –, militând pentru un pacifism planetar și o reconciliere mondială. Mișcarea hippie a fost atât o mișcare politică de tip colectivist, cât și una culturală, considerată drept o contracultură inspirată din filozofia hindusă.
Mișcarea a provenit inițial din campusurile universitare din Statele Unite, apoi s-a răspândit rapid și-n alte țări, inclusiv în Canada și Marea Britanie. Numele de „hippie” vine de la „hipster”, termen care-i descria pe tinerii beatnici ai anilor ’50 care se mutaseră în districtul Haight-Ashbury din San Francisco, cum au fost Allen Ginsberg și Jack Kerouac, care au și fost considerați a fi precursorii hippies. Deși mișcarea a apărut parțial ca opoziție față de implicarea SUA în războiul din Vietnam, hippies nu erau toți angajați în politică, spre deosebire de colegii activi cunoscuți sub numele de „yippies”, termen care provine de la „Youth International Party” (Partidul Internațional al Tinereții).
Hippies se simțeau înstrăinați de societatea clasei mijlocii, pe care o văzuseră dominată de materialism și represiune, dezvoltându-și propriul stil distinctiv de viață. Preferau să-și poarte părul lung și ocazional, adesea neconvențional, îmbrăcămintea, uneori în culori „psihedelice”. Moștenind atitudinea nonconformistă a generației beat, și-au creat cu timpul comunități proprii, ascultau rock psihedelic, erau adepți ai libertății sexuale și foloseau droguri pentru stările euforice, „plutitoare”. Moda și valorile hippie au avut un efect major asupra muzicii de masă, a televiziunii, filmelor, literaturii și artelor.
Puterea Florii
Mișcarea Flower Power a început în Berkeley, California, ca mijloc simbolic de protest împotriva războiului din Vietnam. În eseul său din noiembrie 1965, intitulat How to Make a March/Spectacle (Cum să faci un marș/spectacol), Allen Ginsberg a promovat ideea folosirii unor grămezi de flori care să fie înmânate polițiștilor, presei, politicienilor și spectatorilor, ca mod de luptă civic, răspunzând astfel violenței prin îndemnuri la pace. Folosirea obiectelor nonviolente, cum ar fi jucăriile, steagurile, bomboanele și muzica, au avut ca scop să arate că mișcarea nu-i asociată cu furie sau violență.
Deloc întâmplător, Flower Power este de fapt titlul unei fotografii făcută de fotograful american Bernie Boston în timpul marșului împotriva războiului din Vietnam din octombrie 1967. Celebra fotografie care a făcut istorie și i-a adus nominalizarea la premiul Pulitzer fotografului surprinde un protestatar care introduce o garoafă în țeava puștii unuia dintre soldați. Începând de atunci, Flower Power a devenit sloganul și simbolul mișcării de rezistență împotriva războiului din Vietnam și al ideologiei non-violenței. Hipioții au adoptat acest simbol și l-au concretizat prin hainele viu colorate și înflorate, purtând flori în păr și oferind flori. În prezent, Flower Power poate fi înțeles mai degrabă ca fiind un simbol al păcii, al libertății, al spiritului liber și mereu tânăr.
„...Halucinogenul solid al holurilor, zori cu copaci/ verzi în spatele cimitirului, beţie cu vin pe acoperişuri,/ faţadele prăvăliilor din orăşelele prin care drogatul/ dă o raită clipirea de neon a semaforului, soare şi lună/ şi vibraţiile copacilor în amurgurile zgomotoase/ de iarnă din Brooklyn, tirade în lada de gunoi şi lumina/ regească a minţii,/ care s-au legat cu lanţuri de metrouri în călătorii/ nesfârşite din Battery în sfântul Bronx cu benzen până/ când zgomotul roţilor şi larma copiilor i-a adus jos/ cutremuraţi cu gura distrusă şi creierul distrus pustiu/ golit complet de strălucire în lumina jalnică a grădinii/ zoologice,/ care au băut toată noaptea în lumina de submarin/ de la Brickfords s-au extaziat şi au lălăit-o în după-/ amiaza cu bere stătută la pustiul/ Fugazzis, ascultând Judecata de Apoi/ la tonomatul cu hidrogen...”
[Fragment din poemul Urlet (Howl) al lui Allen Ginsberg, San Francisco 1955-56, în traducerea Domnicăi Drumea]
Panoramic de final…
Perioada de după cel de-Al Doilea Război Mondial a fost una a revoluțiilor sociale, iar acest aspect a fost extrem de vizibil mai ales în ceea ce privește cazul tinerilor. Pentru prima oară, aceștia au devenit un grup social distinct, având un statut cu totul diferit față de cel existent în deceniile anterioare. Cel mai important aspect este acela că tinerii au devenit consumatori, miracolul economic permițând acest lucru. Însă modelul de viață și vechile valori împărtășite de părinți și de cei mai vârstnici, precum și centralismul birocratic și autoritarismul instituțional și de stat nu mai erau deloc în acord cu năzuințele lor. Acesta a fost începutul revoluției tinerilor, care a înregistrat momente de apogeu ce au marcat decisiv istoria socială din a doua jumătate a secolului XX și, cu precădere, anii ’60, culminând cu 1968.
De o parte si de alta a Cortinei de Fier, la fel ca și în țările nealiniate (aparținând așa-numitei lumi a treia), anii ’60 sunt teatrul de desfășurare a unor mișcări sociale de profil, accent și program sensibil diferit. În Statele Unite se desfășoară mișcarea pentru drepturile civile. Actorii acesteia sunt în principal studenți, iar protestele se îndreaptă împotriva birocrației universitare. În Franța, Italia sau Argentina studenții protestează alături de muncitori, iar obiectul nemulțumirii se inspiră din gândirea socialistă. În Cehoslovacia și Polonia mai ales, studenții iau inițiativa revoltei îndreptată către natura represivă a guvernării. Așa cum era și normal, fiecare mișcare s-a încheiat într-un mod specific: francezii s-au întors la lucru, cehoslovacii au fost invadați de sovietici, soldații americani au revenit acasă după „călătoria” vietnameză, iar în Germania și Italia lupta s-a continuat prin celulele teroriste.
…și de început de epocă
În principiu, protestele izbucnite în anii ’67 și ’68 traduc erupția unui lanț de schimbări sociale care încep o dată cu sfârșitul războiului și stabilizarea fragilă a lumii într-o dialectică prieten – dușman, bun – rău: Occidentul democratic condus de SUA și Orientul totalitar condus de Uniunea Sovietică). Un factor important a fost explozia demografica (baby-boom), ca prim semn al normalizării și îmbunătățirii vieții după coșmarul războiului, or în anii ’60 generația baby-boom își sărbătorea majoratul. Pentru prima data acești tineri dobândesc o conștiință de sine. Generația nu mai este doar un concept sociologic, ci devine un concept cultural, politic, înzestrat cu propria identitate, construită în mare parte prin opoziție față de cele de dinainte. Un rol esențial în autoconștientizare l-a jucat televiziunea. Acești tineri aparțin celei dintâi generații care în cea mai mare parte a ei a crescut cu televizorul în casă – alt semn al prosperității economice și libertății de gândire, interzisă din rațiuni multiple și nu greu de înțeles în Est). În felul acesta au trăit în mod comun experiențele publice ale societății post-belice: decolonizarea, momentele fierbinți ale războiului rece (războiul din Indochina, criza rachetelor din Cuba, războiul din Vietnam), conflictul din Israel. Pentru prima dată învățământul universitar căpăta proporții de masă. De pe băncile universității, tinerii deprind instrumentele cu care ascultă și, în egală măsură, se implică în marea dezbatere intelectuală a anilor ’60. Mișcările sociale izvorâte în anii ’60 precum feminismul, ecologismul, pacifismul, anti-globalizarea exploatează conceptele marxismului, însă în același timp adaugă elemente de gândire liberală sau creștin democrată. Gulagul fizic a dispărut, însă a rămas cel mental. Desigur, ar fi nedrept ca protestele să fie privite într-o optică conspirativă. Mulți dintre tinerii care s-au afișat alături de maoiști, troțkiști, anarhiști sau anarho-libertarieni au adăugat în praxisul revoluționar ingrediente romantice de exaltare ale unei lumi care va sa vină.
„If you’re going to San Francisco/ Be sure to wear some flowers in your hair/ If you’re going to San Francisco/ You’re gonna meet some gentle people there// For those who come to San Francisco/ Summertime will be a love-in there/ In the streets of San Francisco/ Gentle people with flowers in their hair// All across the nation/ Such a strange vibration/ People in motion/ There’s a whole generation/ With a new explanation/ People in motion/ People in motion…”
[Textul piesei „San Francisco” interpretate de Scott McKenzie și lansat în mai 1967, devenind instantaneu imnul mișcării Hippy]
