Primăvara, chiar dacă anul acesta avem parte de ceva căldură, pare că nu mai trece odată, să îi facă loc verii. Totuși, am descoperit miercuri, în clubul True din Centrul Vechi, un strop de iunie revigorant. Jack Of All Trades a făcut o cântare foarte distractivă și încărcată de energii pozitive. Jack Of All Trades înseamnă Alex Teodorescu la voce, Gabi Predescu la bas, Andrei Chirițescu la chitară și Mădălin Duca la tobe.
În deschidere a cântat Green Prophet, o formație de stoner rock, cu accente psihedelice, formată anul trecut. Dacă nu citeam că trupa a luat ființă în 2022, nu mi-aș fi dat seama. Dinamicitatea pieselor, ritmurile alerte și vocea puternică a solistului au insuflat un aer nou unui stil, care în mod normal e ușor-recognoscibil. Parcă a oferit o altă definiție unui stil consacrat.
Membrii Jack Of All Trades ne-au oferit nouă, publicului, mai multe surprize în seara aceea. În primul rând, dezinvoltura cu care vorbesc despre muzică și cu care își interpretează piesele e remarcabilă din primele secunde. Cântarea a decurs foarte natural, iar de pe scenă șiroiau emoții sincere și intense. A fost surprinzător și momentul când l-au chemat pe un prieten de al lor, membru al trupei Rana, să cânte alături de ei. Ce mi-a plăcut, în schimb, cel mai mult, a fost exercițiul de gândire propus de muzică și versuri. Băieții cântă despre lucruri cu care oricine poate rezona, dar aduc o perspectivă autentică, a cărei semnificație rămâne la latitudinea ascultătorilor. Am vorbit cu ei despre experiență, ce presupune îmbinarea mai multor stiluri și trăiri și despre de ce, câteodată, mai bine lași muzica și creativitatea să te ghideze.
Cum a luat ființă Jack Of All Trades?
Mădă: E o poveste foarte amuzantă. Alex a început proiectul ăsta de unul singur. El făcea toată muzica pe calculator. Ulterior, i s-a alăturat un prieten de al lui, din Câmpina, la bas. Pe atunci, cântau în formulă acustică. Ce se vede azi pe scenă e foarte diferit de ce era la început. Eu și Alex ne știam din vedere, pentru că a cântat cu Vița de Vie și locuiam în Titan, la câteva blocuri distanță. Am început să vorbim abia după un an și jumătate. Pe atunci încă luam lecții de tobe. Eu mi-am făcut curaj să îl întreb dacă are nevoie de toboșar. După l-am luat și pe Andrei, care, pe atunci, cânta la bas, ulterior trecând pe chitară. După restructurări și modificări, am făcut un casting să ne căutăm basist. Doar Gabi a rămas în picioare. (râzând) L-am luat să avem și noi o imagine.
Alex, ai zis pe scenă că Andrei e singurul muzician din trupă. La ce te refereai?
Alex: Asta e gluma mea. E cel mai studios din trupă. Acum, Gabi îl prinde din urmă, a învățat (zâmbind ironic) modul doric sau frigian și nu mai știu ce. Și noi doi (arătând spre el și Mădă) ne perfecționăm în timp, dar abordăm un stil mai liber.
Andrei: Bine, adevărul e că am studiat un an cu un profesor de chitară din Buzău, George Stănescu, care are un proiect, „S.G. Project”, prin care scoate chitariști pe bandă rulantă. El l-a învățat pe Eugen Caminschi, de exemplu. Profesorul m-a învățat să fiu atent la detalii, de la cum țin mâna pe instrument, la cum îmi fac digitația. Probabil de asta spun băieții că sunt muzician. Îmi place să studiez, mai ales muzică mai veche, pe care o pot integra în stilul ăsta alternativ.
Aveți în jur de 80 de concerte făcute în 5 ani. E o realizare impresionantă. Ce vă motivează să trageți așa tare?
Gabi: În general, mi se pare, că merge din ce în ce mai bine cu fiecare concert. Și noi avem o prestație mai bună, dar și publicul e din ce în ce mai închegat. Mă motivează și faptul că văd o evoluție și în materie de compoziții. Avem două piese noi gata pentru următorul album și cred că sunt mult mai bune decât ce am făcut înainte.
Alex: Legat de ce ai spus despre cele 80 de concerte, suma asta include și concertele timpurii, acustice. De la început ne-am chinuit și am cântat în toate cârciumile și terasele. Îmi aduc aminte că, de multe ori, treceau chelnerii cu fripturile printre noi. Am și simțit că vom ajunge bine. Suntem antrenați să cântăm pentru oricine, nu neapărat fani ai rockului, pentru că noi incorporăm o vibrație comună umană.
Am citit declarația voastră despre albumul „Semnale Mixte”, în care spuneați că fiecare dintre voi transmite câte o energie diferită. Îmi puteți spune fiecare câte un cuvânt care să descrie cum vă simțiți în spatele instrumentului?
Mădă: În spatele instrumentului mă simt ca un animal.
Andrei: (Zâmbind) Violonist, cred.
Alex: Actor, îndrăznesc să zic.
Gabi: În mod asemănător cu Mădă, voi zice că mă simt energizat.
Cum a fost experiența de a combina toate sentimentele astea?
Alex: Ușor nu a fost, să fiu sincer. Când ești într-o formație, trebuie să compui și ce îți place, dar trebuie să și lași de la tine. Noi avem un toboșar care se vrea a fi un fel de Travis Barker, Gabi e pe filmul Papa Roach, din cap până în picioare, eu sunt cu indie, cu reggae, iar Andrei ascultă heavy metal. În principiu, cineva vine cu o idee, o linie melodică și croșetăm împreună de acolo, stabilind un „ambalaj”. Pentru că altfel iese un haos de stiluri și genuri. Contează și viziunea celui care mixează. „Semnale Mixte” de aia e și mai spre rock, dar e și un album produs cât se poate de bine. Mesajul și muzica trebuie să meargă într-o anumită direcție. „Shotgun” e o piesă de vară, de radio, iar la polul opus e „Fifa” care se duce înspre punk. Noi am vrut, pentru albumul ăsta, să lăsăm piesele să ne conducă.
De ce merită muzica voastră să fie ascultată?
Mădă: Muzica noastră merită să fie ascultată pentru că, în primul rând, cântăm pentru oameni, nu muzicieni. Cântăm pentru persoanele care se plimbă prin Centrul Vechi și vor să asculte un concert mișto, în timp ce beau o bere rece. Piesele sunt inspirate din viața noastră, din experiențe, nu e nimic artificial sau doar de dragul de a fi făcut. În plus, tot ce cântăm e foarte uman, noi suntem foarte abordabili. E greu să străpungi bariera muzician – non-muzician. Vrem să distrăm lumea mai mult decât să fin muzicieni.
Alex: Aș mai adăuga și faptul că, pentru mine, la nivel de text, încerc să fiu profund, dar într-un mod distractiv. Cumva, îmi plac versurile conștiincioase, mă refer la conflictul suflet-minte, emoțional versus rațional. În același timp, îmi doresc ca nimeni să nu vină și să se încarce negativ la noi. Vrem ca muzica să fie despre lucruri pozitive. Chiar și dacă vorbim despre cântece despre frustrări, vrem să o facem într-un fel distractiv.
