de Ioan Big
Cantautoarea franco-venezueleană Sophie Fustec a adoptat numele de scenă La Chica în urmă cu exact 10 ani, când a decis să îşi continue cariera solo, după ce se lansase cu grupul feminin 3SOMESISTERS, al cărei co-fondatoare fusese în 2010. Pariziancă prin naştere şi reşedinţă, dar strâns legată spiritual de ţara de baştină a mamei sale, pe care o vizitează în mod regulat, Sophie a început să cânte la vioară şi pian încă din copilărie şi a studiat apoi, timp de 13 ani, muzica la Conservator şi sound design-ul la ESRA. Primul album semnat La Chica, Cambio, a fost lansat abia în 2019, însă ID-ul ei artistic foarte original, ce relevă un mix eclectic de influenţe - de la The Beatles şi sonorităţile mistice ale Americii Latine până la muzica clasică şi Hip Hop-ul made in USA - generase un cult chiar de la primele apariţii live în faţa melomanilor, care au caracterizat-o drept o Frida Kahlo a pop-ului Electronic. Abstractele texturi sonore create de Sophie Fustec aka La Chica creează un univers Synth-Pop/Electro profund imersiv şi extrem de personal, întrucât frontiera dintre realitate şi vis îşi pierde din relevanţă prin explorările ei aproape şamanice de sorginte pur emoţională. Am profitat de (re)venirea lui La Chica în România cu ocazia a două concerte susţinute în februarie la Club Control din Bucureşti şi Acaju Cafe din Iaşi, pentru a sta de vorbă cu ea pe marginea modului în care evenimentele neobişnuite din ultimii ani i-au nuanţat perspectiva asupra lumii, dar şi a propriei arte.
Sophie, spune-mi câteva cuvinte despre La Loba, albumul tău lansat în pandemie, întrucât diferă semnificativ ca abordare de precedentul, Cambio.
La Loba este un album foarte special pentru mine pentru că, personal, m-a ajutat să îmi vindec sufletul, să procesez experienţa morţii, a pierderii cuiva foarte drag. Fratele meu a murit în 2020 şi a fost o traumă pentru mine... o schimbare fundamentală în viaţa mea, despre care am simţit cumva că nu voi reuşi să o depăşesc fără ajutorul muzicii. Muzica ajută, muzica vindecă. Muzica este energia cea mai bună, pentru că ea transformă emoţiile. Albumul acesta este deci plin de ritualuri şi de magie. Sunt acolo mantre care pe mine m-au ajutat să mă vindec.
Mărturiseai odată că unul dintre principiile tale este: ‘Viaţa e scurtă. Trăieşte.’. După acest fel de experienţă, ţi s-a nuanţat perspectiva?
Noi suntem învăţaţi că toţi vom trăi o viaţă lungă, vom îmbătrâni şi vom muri la o vârstă înaintată, dar asta nu e chiar tot timpul valabil, pentru că sunt o multitudine de cicluri de viaţă mai mici... nu scrie nicăieri că toată lumea musai ajunge să îmbătrânească. Aşa cred eu, că multe vieţuitoare de pe planeta noastră apar, îşi fac treaba pe care o au de făcut şi apoi dispar. Sunt felurite cicluri ale vieţii, unele îndelungate, altele scurte. Ideea asta că toţi vom muri doar la bătrâneţe nu ne permite, de fapt, să acceptăm moartea atunci când ea survine devreme, când e bruscă şi surprinzătoare. De aceea cred că trebuie să facem acum tot ceea ce vrem să facem în viaţă şi nu mai târziu. Nu vom trăi în viitor, aşa cum nu trăim nici în trecut, deci trebuie să trăim fiecare moment al prezentului şi, abia pe măsură ce clipele trec, ne vom da seama ce se întâmplă cu noi în continuare. Trebuie să trăim... acum.
Ai realitatea în care trăieşti acum şi planul viselor, în care timpul nu există. Cum reuşeşti să contopeşti aceste lumi diferite în muzica ta?
Nu ştiu... cele două lumi se întrepătrund permanent. Simt că în realitatea mea există multă visare şi cred că eu caut mereu echilibrul între partea concretă, mai conştientă, a realităţii şi aspectele cosmice şi spirituale ale vieţii. N-aş zice că trebuie să aleg între cele două, cred că ele convieţuiesc în permanenţă.
Visele nu sunt însă numai frumoase. Cum faci să eviţi... coşmarurile?
Nu le pot evita. Nu cred că e posibil să eviţi coşmarurile, dar le poţi transforma în decursul procesului de compunere a muzicii imediat ce ele apar. Cel puţin aşa procedez eu şi chiar mă întreb uneori de ce anume fac asta, dacă e ceva simbolic sau e doar o manifestare a angoaselor sau nevrozelor mele, pe care trebuie să le las să iasă din mine, să mă eliberez de ele. Ideea e însă aceea să le transform de îndată ce ele apar. Uneori, când am coşmaruri, imaginile îmi rămân apoi pe retină şi îmi schimbă starea de spirit întreaga zi, şi cel mai bun lucru pe care-l pot face este să accept experienţa ca atare, să înţeleg că nu am ce face şi că aşa o să mă simt o bucată de vreme... şi că pot folosi asta în mod creativ. Iar a doua zi totul e deja diferit.
În ce direcţii te uiţi în căutarea inspiraţiei?
Inspiraţia îmi vine din natură, din elementele naturii, din puterea lor. Ideile apar instantaneu din realitate, din lumea înconjurătoare, de care mă simt foarte puternic legată. Mă influenţează vibraţiile, energia naturii, dar şi oamenii, şi ei mă inspiră, felul cum se comportă, ce se întâmplă din punct de vedere energetic între ei, lucruri pe care nu le putem explica întotdeauna pe deplin. Trebuie să fim deschişi, să primim energiile din jurul nostru. Asta înseamnă pentru mine să-mi trăiesc realitatea. [...]
Citiţi interviul complet cu LA CHICA pe www.zilesinopti.ro
