Adi Munteanu (Sunete)
Primul concert, la Club T4, strada Turturelelor: Roșu și Negru, FFN și Valeriu Sterian. Nu mai țin minte mare lucru de atunci, dar știu că acel concert s-a terminat după miezul nopții și cei 800 de spectatori au mers pe jos acasă. Eu nu stăteam aproape, dar erau mulți veniți din Militari, din Drumul Taberei. Știu că cel mai mult mi-au plăcut FFN. Roșu și Negru mai vedeam pe la „Albumul duminical” la TVR. FFN însă nu văzusem la televizor. Iar Valeriu Sterian cânta folk, deloc pe gustul meu pe vremea aia. Eu voiam chitări, fuzz-uri... Nu prea dădeam eu doi bani pe mesaje, nu cunoșteam ce înseamnă textele cu „șopârle”.
Deci, prima trupă românească plăcută live a fost FFN. Pe care i-am urmărit până la plecarea lor definitivă în Canada. Apoi, la T4 a început o emulație, clubul devenise un punct important în muzica rock. În fapt, erau doar două locuri în București unde în fiecare săptămână aveam câte un concert important, Club T4 și Casa de Cultură Petőfi Sándor, de lângă Cișmigiu. Îmi făcusem deja program. În fiecare vineri sau sâmbătă eram în T4, unde în următorii 4-5 ani am văzut cam toată crema muzicii rock românești, și trupe noi, și trupe consacrate. Tectonic, Aerosol, Sens, Foebus, Acid, Marfar, Fundal, Sydus, Domino, Dirt Track, Quartz, Iris, Voltaj, Incognito, Holograf. În fiecare săptămână aveai ceva de văzut. De obicei, Alexandru Andrieș deschidea concertele și de la el am început să învăț cum e cu textele cu mai multe sensuri, cu „șopârlele” strecurate prin versuri. Teoretic, în Club T4 încăpeau 600 de spectatori, dar au fost concerte unde au intrat și 1.000 de oameni.
Îmi aduc aminte de un concert din 1981 Iris, în formula Adrian Ilie, Cristi Minculescu, Nuțu Olteanu, Marti Popescu și Nelu Dumitrescu, când au fost peste 1.100 de fani, iar la plecare, în stația de tramvai de la Poșta Vitan, pentru că un „19” nu a oprit în stație, a fost răsturnat. Nu știu cum de nu au fost repercursiuni, sau poate nu am auzit eu.
Până la apariția concertelor de la Sala Victoria a Teatrului Constantin Tănase, pe care le organiza Stelian Tănase, Club T4 a fost principala oază rock a Bucureștiului. Vinerea, capul de afiș era Iris. În deschidere cântau uneori Fundal și Quartz, alteori Aerosol și Acid, plus Alexandru Andrieș, iar prezentator Florian Pittiș. Era perioada de glorie a punk-ului românesc, cu sute ce ace de siguranță atârnate de haine, moda purtării a unei singure jambiere, și a „adidașilor cu două dungi”.
Un alt moment important la începutul anilor 80 a fost marele concert Club A, de la Sala Polivalentă. Pentru prima oară s-au adunat cele mai bune trupe românești ale momentului: Sfinx, Semnal M, Post Scriptum, FFN, Pro Musica, Roșu și Negru, Progresiv TM, Accent (Tulcea), și a fost editat și primul album live rock. A fost ultima apariție a lui Dan Andrei Aldea înainte de fuga lui în Germania. Un concert memorabil!
Rămân un pic la Sfinx. A fost singura oară când l-am văzut pe Dan Andrei Aldea pe scenă și „Focuri vii” m-a fascinat. Mi s-au părut din altă divizie față de ceilalți. M-a întristat vestea plecării lui Aldea, pe care, repet, îl văzusem o singură dată pe scenă. Dar m-a bucurat sosirea în Sfinx a lui Sorin Chifiriuc, pe care eu îl consideram la fel de bun chitarist ca și Aldea.
Spuneam că în anii 80 au fost multe trupe cu existență mai lungă sau mai scurtă. Dintre cele cu viață scurtă, le-am regretat pe Fundal, Sens și mai ales Sydus (cu Sorin Voinea la clape). Fundal și Sens erau cu hard rock-ul, Sydus era rock progresiv. Sunau bine. Păcat. Din trupele care au rezistat mi-a mult plăcut Tectonic, al lui Liviu Hoisan, care a început pe stil Motorhead, apoi a trecut pe mai multă forță, fiind prima trupă de trash metal românească. Altă trupă care a rezistat a fost Quartz. Păcat că nu au avut un solist vocal pe măsură. Lui Ioan Ninel îi cam „murea” vocea după 2-3 piese... Dar trupa, pe ansamblu, suna bine.
Apoi au venit tare „găștile” care au făcut carieră și care au stabilit noi standarde: Iris, Holograf, Compact, Metropol, Vali Sterian și Compania de sunet sau Metrock. Pe la mijlocul anilor 80 s-a făcut un schimb de generații. Sfinx s-au cam retras și au cântat mai mult în străinătate cu contracte, FFN plecaseră și ei în Canada, Semnal M s-a izolat la Cluj, Accent la Tulcea... Totuși, aveam parte de concerte bune ale noului val.
Luând pe rând trupele mele favorite ale anilor 80, aș începe cu FFN. Ei au fost primii care m-au impresionat la primul concert văzut de mine. Iar piesa „La răscruce de vânturi”, compusă în 1972, este o capodoperă. Din păcate, pe FFN nu i-am prins prea mult, pentru că Gabriel Litvin, Cristian Madolciu și Silviu Olaru au plecat în Canada, și... i-am mai văzut o singură dată pe scenă.
Iris e a doua trupă pe care imediat am văzut-o în concert, și care m-a „rupt”. Nu e mai puțin adevărat că am și fost martor la venirea lui Minculescu de la Harap Alb, împreună cu Moțu Pittiș. Dar eu am prins Iris și în formula Sorin Chifiriuc, Nuțu Olteanu, Nelu Dumitrescu, Lucian Chivu la finalul lui 1979, tot la T4, și apoi la Casa de Cultură Petőfi Sándor. Seri de excepție. Așa l-am cunoscut pe Sorin Chifiriuc și obsesia lui pentru perfecțiunea bateriștilor. Ulterior am prins toate componențele Irisului, și cu Adrian Ilie, și cu Florin Ochescu, și cu Dan Bittman, și cu Dan Bădulescu. Din toți membrii Iris de-a lungul timpului am apucat să-i cunosc doar pe Emil Lechințeanu și pe Sanda Lăcătușu.
Cu Holograf am prins toată metamorfoza. De la muzica progresivă din epoca Mihai Pocorschi, la new wave-ul cu Gabi Cotabiță, la rockul serios cu Florin Ochescu, apoi la stilul Van Halen cu Nuțu Olteanu și apoi la pop-rockul anilor 90. Tot la T4 am prins și „invazia” provinciei. Pro Musica lui Ilie Stepan, Progresiv TM, Compact și mai ales Metropol. Ei da, Metropol! Îmi aduc aminte cum impresarul Irisului, Mircea Muscaliu, îmi spunea în 1983: „Fii atent la ăștia. Cântă fantastic ungurașii ăștia!” Desigur, el îi cunoștea de mai mult timp, eu vedeam și ascultam prima oară Metropol. Sunau nemaipomenit, voci teribile, sound de rock greu. Nu-mi venea să cred că e trupă românească.
Apoi am descoperit prin 85-86 Compactul. Primul album nu m-a impresionat. Mai mult, marele lor hit, „Fata din vis” nu mi-a plăcut niciodată. Abia „Cântec pentru prieteni” s-a pliat pe așteptările mele. Iar mutarea trupei la București i-a adus mai aproape de cluburile unde-i puteam vedea mai des. Aducerea în trupă a lui Adi Ordean și a lui Leo Iorga au adus un suflu nou, mai multă creație. Perioada de inspirație a lui Paul Ciuci, părerea mea, se epuizase la „Cântec pentru prieteni”. Este greu să menții un standard pe care l-ai dus atât de sus, iar „Cântec pentru prieteni” a fost limita componistică a lui Paul Ciuci. De asta spun că Ordean și Iorga au resuscitat Compactul în 1988.
Important a fost și inființarea trupei Voltaj (Adrian Ilie și Cristi Minculescu), care, în primii patru ani de existență, era la nivelul Iris. Din păcate, plecarea lui Adrian Ilie în SUA și a lui Minculescu la Iris, a dus în timp la schimbarea stilului de la hard rock la pop. Să nu uităm alte câteva momente importante ale anilor 80: primele trupe de new wave, Krypton și Timpuri Noi. Păcat că exeperimentul lor nu a prins foarte bine atunci, dar trupele au rezistat și există și în ziua de azi.
Curios mi s-a părut în acea epocă tristă pentru România că mișcarea rock nu a fost suprimată. Au fost doar amenințări sporadice, care nu s-au concretizat. Doar Iris a fost la un pas de a fi interziși după un concert la Sf. Gheorghe. Dar restul formațiilor au funcționat. Mai mult chiar, Electrecord edita periodic albume colective sub titulatura „Formații Rock, vol...”. Așa au avut șansa primelor apariții discografice Compact, Krypton, Barock, Evolutiv, Celelalte Cuvinte și multe altele. Cea mai mare parte din ele desfiițându-se între timp. Este adevărat că exista și compromisul pentru a putea apărea pe un disc la Electrecord sau să ajungi la TVR sau la Radio: trebuia să bagi și „ceva cu pacea”. Nu prea aveai de ales.
Una peste alta, am două liste de trupe preferate ale anilor 80. Veteranii și nou veniții. La veterani numărul 1 este Metropol, apoi Sfinx (cu Dan Andrei Aldea și apoi cu Sorin Chifiriuc), Iris (componența „de aur” de pe primul album), Voltaj (în prima componență, cu Adi Ilie și Cristi Minculescu), Semnal M, Compact (formula cu Adi Ordean și Leo Iorga) și Holograf. La nou-veniți, tot în ordinea preferințelor mele: Celelalte Cuvinte, Timpuri Noi, Quartz și Fundal.
