Ne apropiem cu pași repezi de Sărbătorile Pascale, mai exact de momentul meselor în familie, când cu toții știm că nu mai vine Iepurașul cu cadouri, ci soacra cu probleme. În spiritul tradițional al emisiunii, gloryoșii l-au chemat pe Ionuț Rusu să facă, alături de ei, haz de necaz.
Prima sugestie a invitatului a fost adresată celor care, în ciuda vegetarianismului, își mai permit câte o dezlegare la pește. Mielul de mare cică ar fi foarte în vogă, de când s-a scufundat vaporul cu oi în Marea Neagră.
Realizatory, ca de obicei, au implicat și publicul în discuție, pentru a soluționa, o dată și pentru totdeauna, problema cerșitului de complimente despre cozonac. Întrebarea a fost simplă, ce putem spune atunci când gazda oftează că „nu prea mi-a crescut cozonacul?”. Printre cele mai amuzante replici se numără: „Sub mâna ta nu crește nimic!”, „Se mai uită și la om”, „Știi cine făcea cozonac bun?” și, preferata mea, „Bine că ți-au crescut colacii!”.
Ionuț ne-a mai propus să fim gata pentru orice eventualitate, mai exact, orice mâncăm trebuie să ne aducă aminte de mirosul din ambulanță, încât nu se știe dacă vom ajunge acolo sau nu, și trebuie să fim atenți la cum și cât mâncăm. Cum spunea Răzvan, trebuie să avem pe aproape un „Colebil Gates”. Cică rețeta asta nouă de „Colebil” e mai eficientă.
La final, pentru a ne mai lua puțin gândul de la cât vom isprăvi de Paști, Răzvan a atras atenția asupra unuia dintre cele mai nenorocite evenimente din istoria „Morning Glory”, când Mîhăi a crăpat crenvurștii. „Cozonacul mai scade, dar chiar așa să crape crenvurștii?!”, a exclamat deranjat Ionuț.
Ascultați discuția integrală de la matinal, sub formă de podcast, la noi pe site!