Despre Lenny Kravitz în patru întrebări culese de pe internet

de Ștefan TIVODAR (Sunete)

Mi-aduc aminte foarte clar momentul: la finalul „Once you dig in”, Lenny Kravitz ne-a vorbit despre revoluția iubirii și despre cât de important e să fim conectați la prezent. Era vara fierbinte a lui 2008, artiști cu ștaif începuseră să ne viziteze capitala relativ constant și inima ne tresărea în piept ori de câte ori un Hetfield ori un Dickinson strigau în gura mare „Thank you, Bucharest!”. Românul se simțea important, recunoscut, apreciat. “We need Hungary for a love revolution” a căzut peste capetele noastre ca meteoritul peste dinozauri. Era prima oară pentru mine când eram martor la o asemenea confuzie. Stadionul Cotroceni a înghețat. O etichetă prost aplicată a fost la un pas să strice intreagă experiență a concertului.

Născut dintr-un tată alb, evreu american de origine ucrainiană, și o mamă de culoare, cu radăcini în Bahamas, Lenny Kravitz a avut mereu de luptat cu etichete aplicate de un sistem rezistent la schimbare. „N-am știut că tatăl meu e alb până când colegii mei de la școală mi-au spus-o. Știam că tata arată altfel decât mama, dar n-am înțeles despre ce era vorba și de ce asta ar putea fi o problemă. Abia atunci (când unul dintre copii a arătat cu degetul spre cei doi, spunând „Tatăl tău e alb”, n.r.) am înțeles. OK, deci așa gândesc oamenii” spune Lenny într-un interviu din 2013.

E foarte greu să vorbești despre Lenny Kravitz fără să te folosești tu însuți de etichete ori termeni de comparație ceva mai ușor de înțeles. Muzica lui Lenny e atât de simplă și totuși atât de profundă, atât de complex stratificată încât nu-i ușor deloc să te bucuri de ea fără semne de întrebare, fără să vrei să afli mai mult și să sapi după răspunsuri. Îmi pare rău, n-am cum să nu fac asta la rândul meu. Voi alege însă un artificiu, folosind etichetele altora pentru a vă spune povestea lui Lenny. Mă voi întoarce din nou către Internet, încercând să răspund celor mai des ridicate întrebări despre Lenny Kravitz în motorul de căutare Google.

Is Lenny Kravitz dead?

Fizic nu, cu siguranță - vă veți putea convinge și singuri de asta pentru că Lenny vine din nou în România. Ar trebui să fie concertul trei pe tărâm mioritic, dar întâlnirea programată în Septembrie 2012 a fost amânată pentru 2013 și ulterior anulată complet. La data la care scriu aceste cuvinte încă mai sunt niscai bilete pentru evenimentul  ce va avea loc la Cluj pe 6 Mai 2019, dar mă aștept ca atunci când veți citi voi asta evenimentul să fie sold out.

Muzical, Lenny Kravitz e mai viu și mai relevant ca niciodată. „Raise Vibrations”, albumul cu numărul 11, are absolut tot ce ți-ai putea dori de la un disc marca LK: aranjamente complexe (cu atât mai impresionante atunci când citești notele de album și observi că americanul continuă să înregistreze în studio majoritatea instrumentelor el însuși), un ritm oscilând periculos și delicios între dance, funk și rock’n’roll, versuri cu mesaj grandios despre pulsul actual al vremurilor și despre dragostea care ne poate salva. Cei treizeci de ani de muzică în mainstream l-au îndepărtat pe Lenny de conceptul clasic al muzicianului-hitmaker. Albumele lui nu mai au piese-vedetă ci sunt povești vrednice a fi ascultate cap-coadă, fără întreruperi - o raritate în peisajul muzical contemporan.

Îmi vine greu să cred că ceva ne mai poate salva ca specie, dar dacă există un artist mainstream capabil să mă convingă de faptul că mai există o speranță în 2019, acela este Lenny Kravitz. N-am cum să rămân indiferent, n-am cum să refuz mesajul unui artist care a înțeles cum să întoarcă înapoi spre lume dragostea care l-a ajutat pe el să devină ceea ce e astăzi.

Povestea lui Lenny Kravitz poate părea o biografie standard Hollywood-iană despre victoria unui om singur în fața unui întreg Univers potrivnic, dar adevărul e că viața lui Kenny Kravitz e de fapt istoria unui talent care reușește să răzbească (și) mulțumită sprijinului familiei, prietenilor, iubirii. Viața lui Lenny Kravitz e istoria rară a unui talent sprijinit necondiționat și nelimitat de cei dragi, așa cum puțini artiști au norocul să trăiască.

Legătura lui Kravitz cu muzica a început la nici trei ani, când varii recipiente de bucătărie au devenit primul set de tobe al micului Lenny. La vârsta de zece ani, Kravitz se mută cu familia din New York în Los Angeles. Între timp, chitara și pianul își făcuseră și ele loc în viață lui Lenny iar familia i-a susținut decizia de a urma o carieră artistică de la bun început.

Coleg de clasă la Beverly Hills High School cu Nicholas Cage și Slash, Kravitz a fost acceptat în BHHS music program (unul dintre cele mai respectate cursuri muzicale din America). La sfârșitul aventurii BHHS, Kravitz a hotărât că își dorește să facă muzică mai mult decât orice altceva. „A venit la mine și mi-a spus: „Nu mă duc la facultate. În loc să-mi dai bani pentru facultate, mai bine îmi dai bani pentru album.” își amintea tatăl lui Lenny, Sy Kravitz, într-un interviu pentru VH1.

Romeo Blue n-a avut succesul sperat, dar familia a rămas alături de Kravitz. Tatăl său a continuat să susțină financiar eforturile muzicale de studio, făcând parte și din echipa care a făcut posibil „Let Lover Rule”, culminantul debut al lui Kravitz la Virgin Records din 1989.

Muzical, Lenny Kravitz e mai viu și mai relevant ca niciodată. „Raise Vibrations”, albumul cu numărul 11, are absolut tot ce ți-ai putea dori de la un disc marca LK.

Is Lenny Kravitz married to Lisa Bonet?

Nu, Lenny și Lisa Bonet nu mai sunt căsătoriți din 1993 (între timp, Bonet s-a recăsătorit cu Jason “Aquaman” Momoa, iar Lenny Kravitz s-a apropiat de femei precum Vanessa Paradis sau Nicole Kidman). Cei șase ani de căsnicie între Kravitz și Bonet fac însă diferența între lumea muzicii așa cum o știm azi și o lume în care „Are you gonna go my way”, „It ain’t over ‘till it’s over”, „Fly away” sau „Low” nu există.

Sprijinit și susținut creativ nu doar de familie (așa cum aflam în rândurile anterioare) ci și de Lisa Bonet, LK a reușit să găsească echilibrul perfect între sound-ul vintage care îi adusese respingerea caselor de producție sub numele Romeo Blue și patina modernă a vremii - amprenta unui produs muzical vandabil conform standardelor americane în 1989. Îmbinând elemente din sound-ul unor artisti ca Beatles și Stevie Wonder cu versuri bine scrise și un ton de chitară original și percutant, „Let Love Rule e un album impresionant prin maturitate și 30 de ani mai târziu, pare să fi îmbătrânit foarte bine.

Is Lenny Kravitz the composer of „Justify my love”?

„Let Love Rule” a dovedit tuturor că anii petrecuți de Lenny ca session musician după absolvirea BHHS n-au fost în zadar: majoritate instrumentelor de pe album sunt înregistrate chiar de Kravitz. De-a lungul anilor, inspirația lui LK în postura de producător și instrumentist i-a adus colaborări notabile cu artiști ca Steven Tyler, Mick Jagger, David Bowie, Pharell Williams ori Jay Z. Cea mai importantă colaborarea a lui Kravitz rămâne însă cea cu Madonna.

Da, „Justify my love” e scrisă (în colaborare cu Ingrid Chavez) și produsă de un tânăr Lenny Kravitz aflat încă sub influența boom-ului creativ al albumului de debut. Lansată în Octombrie 1990 ca prim single de pe „The Immaculate Collection” (primul Greatest Hits al Madonnei) piesa e o bijuterie de inspirație trip-hop importantă, în umila-mi opinie, nu doar pentru impactul videoclipului NSFW în mass media ci și pentru sound-ul anilor ‘90 în general. Mai mult decât atât, „Justify my love” a fost primul nr.1 pentru Kravitz.

Is Lenny Kravitz succesful?

Succesul poate fi definit în multe feluri, de la prosperitate materială la influență și prestigiu în politică, artă sau tehnologie. 4 premii Grammy consecutive între 1999 și 2002, titlul de Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor acordat de Ministerul Culturii în Franța, 40 de milioane de albume vândute în întreagă lume - toate astea te-ar putea face să crezi că LK este un artist de succes.

Criteriile de mai sus sunt utile, dar incomplete, în umila-mi opinie, atunci când vine vorba despre încercarea de a defini succesul în muzică (sau orice alt fel de artă, la o adică). Din punctul meu de vedere, suntem martorii unui succes în artă atunci când viziunea gândită capătă contur și consistență în realitate iar artistul e capabil să-și urmeze viziunea fără compromisuri, pentru cât mai mult timp posibil.

Capcana câștigului financiar imediat e una pe care LK a evitat-o cu grație și inspirație de la bun început. Albumele lui Lenny Kravitz au fost mereu produsul real al inspirației și nu motorul necesar pentru un nou turneu. Alterată doar de evoluția tehnologiei, viziunea lui Lenny Kravitz în cei treizeci de ani de carieră și-a păstrat ambalajul, mesajul, profunzimea și unicitatea. Pentru mine, asta înseamnă într-adevăr succes. N-o să pretind că net worth-ul de 30 de milioane de dolari al lui LK e mai puțin important, dar îmi mențin punctul de vedere: poți câștiga mai mult decât atât fără să fii neapărat un artist de succes.

Lenny Kravitz a devenit mai mult decât un muzician - din 2011 încoace e un povestitor iar materialele devin valoroase ca un ansamblu de piese, ca o poveste cu început și sfârșit.

„Mama Said” (apărut la doi ani după „Let Love rule”)  preia toate detaliile unice ale primului material, adaugă două colaborări spectaculoase cu Slash și Sean Lennon și produce „It ain’t over ‘till it’s over”, una dintre obsesiile muzicale ale anului 1991. După încă doi ani, „Are you gonna go my way” adaugă extra distors și atitudine. „Circus” din 1995 e un album mult mai personal și intens decât primele 3, dar sound-ul vintage funk-rock rămâne constant.

„5” e discul prin care l-am descoperit și îndrăgit pe Lenny Kravitz, în vara lui 1995. „5” e un nou pas înainte, prima transformare a sound-ului LK mulțumită evoluției din tehnologia de înregistrare. „5” e un album perfect cap-coadă, fără reproș. „5” e punctul de la care putem vorbi despre Kravitz ca un artist matur.

„Lenny” (2001), „Baptism” (2004) și „It Is Time for a Love Revolution” (2008) sunt creații mai puțin reușite, dar nu mai puțin relevante pentru traiectoria unui artist care știe cine este și ce vrea să ofere. Poate că inspirația nu-i întotdeauna conectată la sursa corectă, dar amprenta neo-flower power-rock’n’roll rămâne prezentă. Chiar și in punctul cel mai slab al carierei componistice, Lenny Kravitz e inconfundabil și mai necesar in peisajul muzical decât multe vedete ale zilelor noastre.

„Black and White America” (2011), „Strut” (2014) și „Raise Vibration” (2018) continuă povestea unui muzician încrezător în mesajul său, dar, de data asta, inspirația e acolo și albumele merită întreagă voastră atenție, cap-coadă. Lenny Kravitz a devenit mai mult decât un muzician - din 2011 încoace e un povestitor iar materialele devin valoroase ca un ansamblu de piese, ca o poveste cu început și sfârșit și nu ca albume pe care se găsesc piesele-single X sau Y.

 „Treziți-vă și uitați-vă la lumea din jurul vostru. Nu mai suntem în anii ‵60 dar mesajul rămâne același - n-am învățat încă despre unitate, încredere în celălalt, acceptarea celuilalt, abandonarea fricii. N-am reușit încă așa că voi cânta despre asta, sunt aici să va reamintesc despre ele”, spunea Kravitz în 1995 pentru VH1.