Horia PĂTRĂHĂU (Sunete)
De ce m-am oprit în ’73? Pentru că s-a întâmplat ceva ce mi-a schimbat cu adevărat viața; cam cu un an înainte, am primit cadou un aparat de radio și, ca orice puști curios, m-am jucat pe scală, pe toate lungimile de undă, din aproape în aproape, post după post. Programe vorbite în mai toate limbile Pământului și multă muzică; pe scurt, așa am ajuns la „Metronom”-ul lui Cornel Chiriac, unde era ceva cu totul neobișnuit pentru urechile unui puști de doisprezece ani. Nu știu cum, dar mi-a rămas în cap o piesă cu Deep Purple: „Space Truckin”. Habar nu aveam cum se scrie (la școală învățam franceza); foarte probabil, pe undeva, să fi scris „Diparpăl Speistrachin”! În veci nu m-aș fi gândit, că peste ani, voi merge la șase concerte, voi sta de vorbă cu Gillan & Co sau că mă voi fotografia împreună cu ei. Este drept, aș fi preferat să îi văd în anii ’70-’80; evident, așa ceva n-ar fi fost posibil în România acelor vremuri!
Revin la copilărie… „Metronom” avea să devină un reper al existenței mele iar părinții, foarte tineri, m-au lăsat să ascult; mi-au explicat despre ce este vorba și ce trebuie să fac, mai exact să nu spun și altora ce fac. Surprinzător, dar în acea perioadă, la școală, una dintre profesoare ne-a vorbit despre „Europa Liberă” (nu mai țin minte contextul), că putem asculta, nu este interzis, dar acolo sunt „dușmanii poporului” bla-bla. Probabil se aștepta ca vreunul dintre noi să se ridice și să spună: „Tovarășa, mama și tata ascultă”! Ar fi scris și ea o notă informativă frumoasă către „organe”.
Peste ani, un prieten fugit în Statele Unite, revenit în țară, mi-a reamintit cum, la mine, se aduna gașca noastră din bloc, să asculte emisiunea lui Cornel și, inevitabil, auzeam știrile politice dinainte; astfel a fost corupt tineretul revoluționar al patriei. În anii următori aveam să urmăresc mai toate programele de la „Europa Liberă”. Îmi dau seama că am riscat, nu am ascultat sfaturile alor mei, dar din fericire nu au fost consecințe neplăcute de pe urma întâlnirilor noastre subversive… Cel puțin, așa cred! Oricum, spre sfârșitul anilor ’80, când intram seara în bloc, din mai toate apartamentele se auzea faimosul bruiaj amestecat cu vorbe, nimeni nu se mai ferea! Am amintit timbrele, din cele trei clasoare avute în copilărie am mai rămas cu unul. La începutul anilor ’90, un alt prieten, fost coleg de școală venit și el din State, mi-a adus mai multe viniluri și CD-uri (aveau să fie primele din colecția mea). Ca pe vremuri, am făcut un schimb, doar că nu mai stăteam cu fundul pe scara blocului, ca la zece ani, când ne certam pe timbre. Atunci era antrenamentul pentru schimburile de discuri de mai târziu, nu peste mult timp. În 1973 a luat sfârșit prima mare pasiune și a început o alta, devastatoare, din toate punctele de vedere! Despre cel dintâi LP și ceea ce a urmat, poate, cu o altă ocazie.
P.S. 1: „Space Truckin’” nici măcar nu este una dintre piesele mele preferate cu Deep Purple... ironia sorții!
P.S. 2: „Gașca de la bloc”, textul scris de Florin Dumitrescu pentru Sarmalele Reci, rămâne unul dintre preferatele mele; cred că motivele sunt evidente... Dintre toți puștii aceea dilii, am fost printre puținii „fraieri” care nu au plecat!
