de Alina BĂLAN
Care e diferența între Valentine’s Day și 1, 8 martie? Punguțe urâte, cu flori înșirate
prin galaxii sau ursuleți total neatrăgători din punct de vedere estetic avem oricând, însă cred că ce avem în plus în luna martie, intitulată și Luna Femeii, e multitudinea de opțiuni în materie de apreciere. În viziunea mea, nu e despre gesturi colosale, „spontane” cereri în căsătorie și buchete gigantice, ci mai degrabă despre aprecierea femeilor din viață fiecăruia și a lucrurilor pe care ele ni le oferă. Astăzi vorbim despre muzica oferită de femei, de la hip-hop la muzică lăutărească, și despre viziunile pe care le au în comun, adunate prin trei întrebări. Precizez că nu sunt artiste alese la întâmplare, ci femei care sunt deopotrivă muze și creatoare, femei pe care sper să aveți ocazia să le ascultați performând live. Începem cu întrebarea „Ce ți-ar plăcea
să vezi mai mult în industria muzicală din România când vine vorba de femei?”, iar continuarea o găsiți pe zilesinopti.ro.
ANA COMAN, artista care te ia de-o parte și îți spune că a simțit cândva la fel, apoi îți lasă drept bandaj muzica ei:
„Femei care au încredere în ele. Știu din proprie experiență, dar nu numai, cât de greu e să ții frâu emoțiilor când ești pe scenă. Și mai știu și cum e să simți că nu ai niciun cuvânt de zis, știu cum e să ți se spună că te enervezi degeaba și că ești prea emotivă și prea implicată în proiectul tău, lucruri pe care mă îndoiesc că bărbații din industrie le aud. Avem voie să tragem cu dinții de ce ne dorim, să ne
luptăm pentru muzica noastră și să ne pese dacă ceva iese prost. Dacă suntem prea dedicate, cuvântul dedicat e înlocuit cu exagerat. Ar trebui și avem voie să avem încredere în noi.”
DORA GAITANOVICIC, făuritoare de povești nemuritoare și rock plin de savoare, pe care să simți și să dai din cap, la un loc:
„Mi-ar plăcea să văd mai multă forță, să văd răutate și energie. Mi-ar plăcea să văd mai multe figuri feminine care se impun prin duritate și putere. Cred că i-ar prinde foarte bine țării ăsteia.”
LUCIA, cea cu voce soft, versuri de feeling, care te transpune în universul ei:
„Mai mult „mentorat” voluntar, făcut în contexte informale. Eu așa simt că am crescut și am învățat cel mai frumos: primind sfaturi de la alte femei în muzică, care au mai multă experiență decât mine, și le mulțumesc tuturor celor care au avut răbdarea și bunătatea să le împărtășească. Și cel mai mic sprijin contează, mai ales când ești la început de drum, deci share your wisdom, ladies.”
CORINA SÎRGHI, artista care te teleportează în timp, propovăduitoare a
muzicii lăutărești autentice:
„Mai multe femei în rochii care să cânte frumos.”
IOANA, cea care te cutremură și în folclor, și în hip-hop, echilibrul dintre feminitate și duritate:
„Mi se pare că în ultima perioadă au apărut în industrie noi personaje feminine și că se schimbă ușor, ușor totul, sound-ul, vin voci bune, personalități puternice și îmi place ce văd acum. Mi-ar plăcea să văd mai mult accent pe muzică și pe mesajul transmis decât pe imagine, chiar dacă e importantă și ea, dar sunt de părere că muzica primează în final și trebuie să oferim oamenilor muzică de calitate, mișto și fresh, și să ne aducem un aport, să încercăm să fim cât mai autentici. Și unitatea, când vine vorba de femei, sunt mai multe concerte de băieți, mai ales când e
vorba de rap, de underground, dar am reușit toamna trecută să fiu host-ul primului eveniment Underground Queens, cu ajutorul băieților, Bean, AFO și toată brigada, am invitat niște gagici mișto și am creat un moment foarte tare împreună. Cred că lumea e dornică de acest tip de evenimente.”
MĂDĂLINA PAVĂL, artista care ne pune cu muzica ei în mijlocul apelor, munților, față în față cu originile și dorurile noastre:
„Ca prim gând, ar fi mai multe colaborări între artiste, mi-ar plăcea să
văd mai multe colaborări în industria muzicală, ar fi frumos chiar și din mainstream, combinat cu muzica de nișă pe care o facem noi. O altă idee, ar fi
să existe niște întâlniri între oamenii din industria muzicală, cu scopul de a împărtăși concrte, trăiri, experiențe, și deși îmi dau seama că poate fi complicat la nivel de industrie, îmi imaginez că măcar noi, gagicile, am reuși cumva să dăm startul genul ăstora de întâlniri.” [...]
