De regulă, la concertele din Trei Bețivi se adună multă lume. E deja un fapt știut. Totuși, cu chiu, cu vai, îți mai poți face loc până într-un punct cu vizibilitate către scena din capătul sălii micuțe. De data aceasta, a trebuit să mă mulțumesc doar cu audiția, pentru că, într-un timp foarte scurt, barul s-a umplut până la refuz de lume. Abia dacă am putut găsi un loc în pragul ușii de la intrare și, prin puhoiul de tineri, nu am putut vedea mare chestie din concertul propriu-zis. Și, cu toate astea, m-am distrat de minune.
Pentru că puteam vedea doar capete săltărețe, băieți luați pe sus și o vagă impresie de moshpit, am decis să mă concentrez, în această parte a materialului, pe reacția mulțimii la primul concert din cariera celor de la Taxawal. Totuși, înainte de toate, am schimbat două vorbe cu Daniel, basistul, înainte de concert. L-am întrebat pe tânărul muzician de doar 18 ani dacă are emoții. Mie îmi părea nerăbdător, însă voia să dea impresia că e adunat și calm. Mi-a povestit că au schimbat, în ultimul moment, structura unei piese și că asta era singura sursă de îngrijorare.
Băieții au început în forță, cu ritmuri alerte și agresive, pornind o adevărată nebunie în sală. Lumea începuse să sară, să împingă, ca la un concert al unei trupe pe care o știau deja. Din experiența mea, lumea stă să analizeze muzicile noi, să le gândească puțin până să dea frâu liber manifestărilor. La ei, publicul s-a aruncat cu totul într-o transă de extaz, de la prima notă. Și eu am simțit același val de energie. Taxawal, datorită dezinvolturii și tupeului tipice vârstei, au transmis entuziasm și atitudinea fermă de „Priviți-ne!”, fără frică și cu încrederea de sine că totul va ieși bine. Ne amenințau în glumă în timpul concertului că va urma o baladă emoționantă la un moment dat în concert, însă ridicau nivelul de energie cu fiecare piesă. Toată lumea vibra la final. Parcă scăpaseră de sub efectul unei doze mari de adrenalină.
Debutul live al tinerilor de la Taxawal nu mă poate duce cu gândul decât la întrebarea „Oare ce mai urmează să pună în scenă?”. Trupa e formată din Daniel Niang la bas, Alex Mateian la chitară, Mihail Mischie la chitară, Dragoș Cașenco la voce și Bri la tobe. Am vorbit cu băieții după spectacol, ca să fac cunoștință cu ei și să aflu cum s-a simțit pentru ei acest prim concert Taxawal.
(Râzând) Doamne, băieți, ce a fost asta?
Dragoș: Ne-am distrat la maximum. Pur și simplu am cântat și ne-am distrat. Am ascultat multă muzică, tot ce ai auzit e ascultat de o grămadă de ori.
Daniel: Fiecare dintre noi are gusturi diferite la muzică. Eu, de exemplu sunt mai mult cu jazz-ul, punk și tehnical death metal...
Dragoș: Alex e mai mult lăutar (râde).
Alex: (Chicotind) Mai mult ascult surf punk și rock’n’roll.
Bri: Și country mai ascultăm.
Mihai: Eu ascult mai mult muzică clasică, sunt student la Conservator la chitară clasică. Scriu unele piese și mă ocup cu părțile de armonii și de teorie.
Dragoș: Iar eu ascult mult punk. Dacă nu ascultam toată gălăgia aia, nu reușeam să facem gălăgia asta, de pe scenă. Nu e nimic fundamental nou, dar am unit toate ideile noastre și am reușit să punem muzica Taxawal cap la cap.
Ați avut emoții?
Bri: Pe toate.
Dragoș: Numai eu nu am avut emoții? Știam că nu va ieși prost. Am cântat ca la repetiții.
Dar e ciudat că întrebi asta. Și acum, la 15 minute de final, vibrezi, ești cel agitat dintre toți.
Dragoș: (Zâmbind) Am auzit că e Mercur în retorgrad, poate de asta.
Daniel: Eu ți-am spus deja. Am mai avut emoții și cu amplificatoarele.
Mihai: Da. Inițial aveam alt amplificator, dar ne-am dat seama că nu merge. A venit o prietenă să ne aducă altul.
De unde vine numele de Taxawal?
Daniel: Tatăl meu e din Senegal și vorbește limba wolof. Din dorința de a mă apropia de limba nativă a tatălui meu, am căutat câteva cuvinte. L-am găsit pe acesta, care, de fapt, se citește „tahaual”, și înseamnă „stop”.
Dragoș: E un nume unic și care prinde. Noi îl stilizăm cu semnul exclamării.
Și asta e chiar prima cântare live? Sunt impresionată.
Dragoș: Am mai cântat doar de față cu prietenii, dar niciodată cu public în toată regula.
Vă puteți da seama ce concert reușit ați avut?
Daniel: Eu nu. Oricum eu, de obicei, caut nod în papură. Nu aveam așteptări așa de mari de la public, adică, au reacționat mult mai bine decât credeam.
Dragoș: Eu, sincer, mă așteptam să primim un răspuns bun. Mă refer la faptul că mai sunt trupe gălăgioase în București și fac atmosferă, de exemplu Cold Brats. Noi suntem, probabil, mai puțin gălăgioși decât ei. Adică, luăm și câte ceva din pop. De aceea aveam încredre.
Bri: Da, adică, ai văzut că Mihai e student la conservator, ceilalți ascultă fiecare alt stil. Eu, spre exemplu, am început să ascult rock acum cinci ani, iar prima trupă a fost Queen. Acum ascult orice. Toți ascultăm cam de toate. Am început să ascult și mult hip hop acum. Bine, încă nu mă consider un toboșar așa de bun, dar... (îl întrerupe Dragoș).
Dragoș: Hai mai lasă-ne! El s-a apucat serios de tobe prefăcându-se că bate la tobe și uite-l ce face!
Bri: Am făcut cursuri de percuție când aveam cinci ani. Pe atunci, instrumentul ăsta, care e foarte solicitant fizic, era cam greu de luat în serios. După ce m-am apucat de chitară, m-am gândit să mă reapuc. Aveam o pereche de bețe rămase de atunci și am început să fac o mică cercetare. În plus, mai cîntasem cu Daniel și am mai repetat atunci.
Care trupe din underground-ul românesc vă sunt modele?
Mihai: Pandrea!
Daniel: Ca experiență de spectacol live, Cold Brats și ca material, Private Venganza.
Rămâneți la curent cu activitatea trupei Taxawal pe Instagram, pentru a nu rata viitoarele lor evenimente!
