Am mai menționat astă-iarnă o trupă parcă scoasă dintr-o revistă americană din ’80, formată din băieți îmbrăcați în piele și denim, cu veste decorate cu ținte, părul tuns chică, cu mustăți și ochelari de pilot. Au avut, pentru mine, cel puțin, un prim impact pe care cu greu mi l-am scos din cap în ultimele luni. Nu am mai putut să îi uit și pentru că sigla formației nu îmi dădea pace. Oriunde mă duceam, vedeam câte un tricou sau autocolant cu numele Leather Brigade.
Băieții au lansat sâmbătă un EP, pe care comunitatea îl aștepta cu nerăbdare, „Pray To The Knife”. Concertul a avut loc în clubul „I-auzi Una”, iar în deschidere au cântat constănțenii de la Grinder, cu care v-am făcut cunoștință deja, și un proiect de care nu mai auzisem, de blackened punk, numit Slicer.
Grinder a făcut un show impecabil, ca ultima dată când i-am văzut. Îmi mențin aceeași poziție, trupa asta face unele dintre cele mai curate live-uri pe care le-am auzit, dintre gălăgioși, desigur. La ei nu există pauză, sunt plini de energie și încarcă și publicul. Pentru că au fost primii, au avut așa-zisa responsabilitate de a încălzi publicul pentru atracția principală a serii. Și-au executat misiunea cu succes. Nu numai că lumea se mișca o dată cu bătaia tobelor, dar solistul nu a lăsat mulțimea să stea prea mult în același balans față-spate. A coborât de pe scenă și a început un moshpit haotic din care se mai zărea, ca din desene animate, câte un zâmbet larg. Fetele de pe margine, asemeni mie, aveau grijă de câte o pereche de ochelari de vedere.
Slicer a fost o priveliște complet nouă și interesantă. Pe scenă au urcat niște băieți cu tricouri negre rupte peste față, ca niște călăi, excepție făcând doar solistul, care avea o mască textilă de craniu pe cap, prinsă în spatele părului creț. Purtau și câte un lanț de oase la gât. Cântă o muzică alert ritmată, cu bas grav și riff-uri de chitară înalte și complexe. A fost un spectacol captivant, atât estetic, cât și din punct de vedere auditiv. Grawl-ul solistului e cântat sus și energic. Fiecare element din sunet ciulește urechile pe rând, fie că e vorba de schimbările bruște de ritm sau de solo-urile de chitară palpitante.
Rândul celor de la Leather Brigade a fost întâmpinat cu ropot de aplauze și urlete de încurajare, așa cum, de altfel, era și de așteptat. Au făcut un spectacol de speed metal-punk viu și memorabil. Publicul care se adunase între timp în sală era îmbrăcat în același stil. Părea o călătorie în timp, ghidată de vocea groasă și impunătoare a solistului, care anunța cu gravitate ce mai urma în concert. Muzica se cântă cu viteză și precizie, e încărcată de o energie care te mișcă din inerție. Foarte mulți purtau tricourile lor, ba abia cumpărate, ba tăiate în stiluri proprii. Așa cum mi-au explicat și membrii Leather Brigade, comunitatea care ascultă genul ăsta de muzică e destul de restrânsă, însă dă dovadă de sprijin și entuziasm. Și fix asta s-a văzut. Mai presus de concert, s-a simțit ca o întrunire călduroasă de persoane care apreciază aceleași lucruri la muzică, eliberarea de energie, libertatea de a îți manifesta trăirile și expunerea stilului propriu și inedit, fie el vestimentar sau de atitudine. Leather Brigade înseamnă Victor Nekröhammer la bas și voce, Alexandru Figaro la chitară și voce, Tudor Speedboozer la chitară și Cryspinel Nefuneraru' la tobe.
Am vorbit cu Leather Brigade după concert despre inspirația de bază din care și-au format sunetul și imaginea și despre comunitatea underground din care face parte și care o susține. Un aspect amuzant al interviului a fost finalul, când am fost întrerupți de un străin, vorbind în engleză: „You guys are murderers! That was awesome!” (Ne-ați omorât! A fost minunat!).
Felicitări pentru evenimentul de lansare! M-am distrat de minune în seara asta, a ieși mișto! Care e inspirația din spatele a tot ce se petrece pe scenă?
Victor: Stilul nostru e inspirat din thrash metal-ul de la începutul anilor ’80.
Figaro: Și din punct de vedere muzical ne tragem multă inspirație și din Metallica, tot din perioada aia, Venom și o trupă mai recentă, Midnight. Cât despre cum conducem spectacolele, aș zice clar Venom. Ei aveau niște show-uri nebune de-a dreptul prin anii ’80. (Zâmbind) Făceau numai tâmpenii.
Și cum gândiți voi personajele de pe scenă? De exemplu, Victor, tu pari intimidant pe scenă.
Victor: Nu știu... Adică, e prima dată când aud despre asta. (Râzând) De obicei, beau o dușcă în plus și spun ce îmi vine în minte. Trebuie să simți muzică. Noi cântăm o muzică turbată și ne place, deci trebuie să fim și noi turbați pe scenă.
Figaro: Ne axăm mult pe viteză. Ambele trupe dinaintea noastră au cântat mai mult.
Victor: Eu așa prefer concertele, cât mai rapid, cât mai la obiect, să se înnebunească lumea de-a binelea și după, gata.
Cryspinel: Adevărul e și că suntem puțin cam leneși și nu am stat să compunem prea mult.
Figaro: Contează și ce cânți. Slicer cântă punk, mai rock’n’roll, și au și piese puțin mai lente. De asta le e și setul mai lung. Și Grinder cântă un fel de punk orientat spre groove. Noi i-am chemat pentru că sunt prietenii noștri și voiam ca lansarea să fie alături de gașca noastră. Să ne simțim ca într-un grup mare de amici.
Povestiți-mi câte ceva despre „Pray To The Knife”. Care e povestea EP-ului?
Victor: Am avut un concert în Germania și ne-am împrietenit cu un tip acolo. El are o companie de înregistrări care scoate numai casete. Am ținut legătura cu el. Mă tot bătea la cap să înregistrăm ceva cu telefonul la repetiții ca să scoată un demo. Ei nu sunt pe (chicotind printre dinți) „boschetăreli”... E puțin tras de păr să înregistrezi cu telefonul și să scoți o casetă. Ei au tras de noi să încercăm să facem ceva calumea. Și am scos ce piese aveam.
Figaro: Și dacă întrebi de piesă în sine, mai aveam nevoie de o singură piesă pentru material. Practic am făcut-o de nevoie, ca să ajungem la cinci piese. Ne-a plăcut foarte mult, așa că am și intitulat EP-ul după ea.
Victor: „Pray To The Knife” a fost piesa pe care noi nu o mai terminam. Nici nu o cântam ca lumea la repetiții. O făceam pe bucățele. Nu o mai făcuserăm niciodată cap-coadă până la înregistrări, deși știam structura. Practic, am auzit rezultatul final prima oară pe înregistrări. Dar ne-a plăcut mult.
Foarte rar s-a întâmplat să nu văd pe cineva la concerte underground cu tricou Leather Brigade. Cum priviți voi comunitatea?
Victor: Eu, personal, mă simt bine-primit în underground, dar, în același timp, mă simt și limitat la aceiși oameni. Mă refer la publicul care ascultă genul ăsta de old-school speed metal, punk, thrash... În general, oamenii ăștia apreciază ce facem. Dar cei care ascultă mai mult muzica de genul celor de la Grinder poate nu s-ar bucura atât de tare de sunetul nostru. Au alte gusturi. Ascultă muzică mai groovy, mai heavy. Noi suntem cu viteza și turbarea.
Figaro: Comunitatea care ascultă genul ăsta de muzică e destul de mică, e foarte dedicată. Acele puține persoane implicate în colectiv sunt chiar foarte dedicate și se cam știu între ele. Cum probabil ai observat, când mergi mult la concerte, începi repede să recunoști fețe din public. Sunt în principiu cam aceiași.
Am o curiozitate. E o chestiune pe care au menționat-o și alți artiști. Credeți că ăsta e efectul faptului că lumea nu mai e obișnuită să descopere muzică direct la concerte?
Figaro: Și eu cred că mulți au pierdut curiozitatea de a merge direct la concerte să vadă despre ce e vorba. Adică știu că multă lume ascultă și dacă intră ceva pe net care le place, caută mai multe detalii. Totuși, mie mi se pare că, dacă faci parte dintr-o comunitate, cum ar fi, de exemplu, să stai în București, vei merge categoric la artiștii mari. Dar trebuie să încercăm să explorăm și scena locală. Sunt multe surprize și trupe bune pe scena asta. Și formațiile mari de azi au cântat cândva pentru 100 de oameni într-un beci.
Victor: Probabil e și problema generațiilor. În ’80, de exemplu, ascultai muzică live sau dacă mai prindeai vreo casetă. Acum, când poți asculta orice oricând, probabil că lumea nu se mai agită atâta.
Care sunt planurile pentru anul ăsta?
Figaro: Avem în plan un mini turneu cu o trupă de thrash din Cluj-Napoca. Se numesc Crumble. Am vrea să mergem prin Timișoara, Arad, Cluj, Oradea... Zona asta. E posibil să ajungem și în Polonia prin septembrie să facem un concert cu niște formații turbate. În rest, compunem și vedem. Am dori ori anul ăsta, ori la anul, să scoatem un EP împărțit (split) sau să începem să lucrăm la primul album întreg.
Victor: Dar, depinde. Intenția noastră inițială nu a fost să scoatem un EP neapărat, nici în cazul „Pray To The Knife”. Vom tot compune și când simțim că avem ceva concret, atunci facem album.
Tudor: Am avut câteva piese de album, dar am vrut să publicăm doar piesele forte.
Victor: Am avut și câteva piese pe care le-am aruncat la gunoi.
Figaro: Ideea e că am tot compus, am tot șters... Setul nostru e acum format din „Pray” și „Danger of Death”. Sunt vreo șase piese de care suntem mulțumiți și pe care le punem pe scenă.
Rămâneți la curent cu activitatea trupelor menționate, accesând link-urile de mai jos!
Slicer: Facebook
