Am descoperit Nuanțe acum o scurtă perioadă, când parcă vremea rea nu se mai oprea și aveam nevoie de o muzică pe măsură, care să acompanieze atmosfera. „Cântece mute” m-a prins instantaneu. Descoperisem ceva mai profund decât căutam inițial, astfel că am ascultat cu atenție de vreo două-trei ori albumul în întregime. Cu toate că piesele sunt, în esență, despre tristețe, amăgire și durere, elementul cheie al materialului e siguranța că lupta interioară va fi câștigată într-un final. În plus, linia melodică mai dă și câte un moment de respiro de la apăsarea emoțională. Eu consider că albumul e, mai presus de toate, un prilej de a simți niște emoții pe care, de regulă, nu le acceptăm, pe care le izolăm și le suprimăm.
Versurile sunt scrise impecabil, sunt chiar poezie. Edi - solist, basist și textier - se folosește de cuvinte simple, fără vorbe pe ocolite, pentru a exprima idei profunde, de o sinceritate apăsătoare. Nu exagerez când spun că rar dau de muzici care să mă miște așa mult. Concertul lor de vineri, de la The Pub, m-a emoționat.
The Pub s-a umplut repede cu tineri. În fața scenei, lumea stătea turcește pe jos. Eu m-am poziționat într-un colț, în spatele mulțimii așezate. Edi era îmbrăcat în echipament galben de fotbalist, o notă haioasă unui concert de muzică solicitant de aprofundat. Explicația vestimentației a venit mai târziu în seara aceea: „Nu e bine să vă pierdeți în gânduri, mai bine jucați fotbal”. De fapt, atmosfera era destul de voioasă, iar lumea râdea la glumele făcute pe scenă. La un moment dat, Nuanțe l-a chemat pe scenă pe prietenul lor Vladimir Gheorghiu, solistul de la Something Stellar și fotograful care a creat arta digitală pentru „Cântece Mute”, să cânte cu ei pe scenă.
Nuanțe este o trupă formată în Pitești, la finalul primăverii lui 2016, care abordează un stil de rock puternic nuanțat de funk și grunge. Sunetul trupei pendulează de la ritmuri energice, până la acorduri melancolice. Nuanțe înseamnă Edi Bolbea la voce și bas, Alex „Andu” Stoia la chitară și Gabriel Arsene la tobe.
Am vorbit cu Nuanțe după concert despre ce înseamnă să compui un album atât de emoționant și despre motivul pentru care fac muzică.
Cât de greu e să vă identificați durerile și fricile și cât efort necesită să le transpuneți în muzică?
Edi: Sunt anumite stări și situații din viață care te împing spre disperare. Decât să fac un gest auto-distructiv, prefer să refulez în versuri. Cred că norocul meu, al nostru, e că versurile vin la pachet cu muzica. Când creez un vers, mi-l imaginez cântat din prima. Apoi mi-e ușor. Având în minte linia melodică vocală, mi-e ușor să găsesc armonia și basul ca, mai apoi, să construim împreună piesa spre forma finală. Din punct de vedere al producției, o prelucrăm până suntem mulțumiți.
Și care e procesul vostru?
Edi: Toți avem contribuția noastră cu instrumentul, adică suntem liberi să compunem și să croșetăm piesele cum simțim. Eu sunt cel care vine cu încărcătura emoțională și versurile. Totul pornește din trăirile mele. Linia melodică e un suport pentru vers. Muzica și cuvântul comunică. Versul se așază pe linia melodică potrivită pentru starea pe care o reprezintă. Totul se îmbină astfel încât să putem transmite mesajul.
Andu: Așa e, Edi prezintă scheletul. Prima dată când prezită un concept, mă comport ca un simplu ascultător. Mă pun în papucii lui și încerc să trăiesc emoția lui. De acolo plec. Mă gândesc „Cum m-a mișcat? Ce stare mi-a trezit?”. Când găsesc răspunsul, mă gândesc cum aș vrea să comunic și cum aș putea cel mai bine să transmit publicului atmosfera piesei. În plus, mă gândesc și la amprenta mea, la intensitatea cu care doresc să redau emoția. De exemplu, „Fluturi” e o piesă mai spre funk, e drăguță, dar sunt și piese ca „2 Minute”, triste, dar și ușoare.
Edi: Nu cred că avem vreun cântec vesel, din punct de vedere liric.
Asta mi se pare frumos la piesele voastre, că pe lângă versurile mai triste, în linia melodică mai găsești un element ușor, un moment de respiro.
Edi: Ne bucurăm! Nu intenționăm conștient să facem asta, dar e mișto că reușim să transmitem asta.
Gabi: În general, când prezintă Edi un schelet de piesă, eu și Andu vrem să redăm și emoția proprie prin instrumentul nostru, să amplificăm atmosfera piesei.
Andu: Astea sunt vocile noastre.
Edi: Având scheletul ăsta în minte, mie îmi sună deja cumva piesa într-un fel. Când ajungem la repetiții și își aduc și ei părțile lor, așezate pe acea structură, sunt uimit. Mereu iese mult, mult mai bine decât cum îmi imaginam eu inițial. Tobele ies mult mai dinamice decât cum mă gândeam, solo-urile de chitară sunt mult mai mișto decât mă așteptam. Mereu sunt luat prin surprindere. A fost o situație la un cântec, se numește „Îmi pare rău”, de pe primul nostru album. Ca de obicei, aveam structura de bază în cap și îmi imaginam piesa cu chitară mult distorsionată și asta i-am explicat lui Andu. El a făcut niște acorduri de funk, pe clean, care nu aveau nicio legătură cu sunetul la care mă gândeam eu. A ieșit atât de frumos încât i-am zis să uite tot ce îi spusesem eu. Era perfect așa.
Asta mă duce cu gândul la o întrebare care mie îmi place foarte mult. Ce apreciați unul la celălalt, ca artiști?
Edi: În primul rând, în general, e faptul că rezonăm atât de bine. Altfel nu ajungeam la al treilea album. Chiar și trupele care ne-au influențat de-a lungul vieții sunt în mare parte aceleași. Mergem la concerte împreună, e foarte important. Mai presus de atât, suntem foarte buni prieteni. Eu și Gabi am fost colegi din clasa I.
Gabi: (Râzând) Noi nu ne-am spus chestiile astea vreodată.
Andu: E o întrebare foarte bună.
Edi: Andu, cum am spus mai devreme, e foarte imprevizibil. Eu nu mă aștept să facă anumite lucruri. În 99% din cazuri, transformă sunetul într-unul mult mai bun decât îmi imaginam inițial. Mie ăsta mi se pare un lucru minunat. Îmi place și cum creează solo-ul în exact aceeași atmosferă cu versurile. Îmi place cum continuă povestea, accentuează și subliniază mesajul la chitară. Andu adaugă foarte mult. Când ai crede că emoția se consumă, intră Andu și (râzând) suferința continuă. Din punct de vedere artistic, e minunat și mă emoționează. E atent la tonuri, iar pentru un chitarist e important, pentru că altfel distruge cântecul. Cu Gabi cânt din 2013, deci avem 10 ani de când colaborăm. Prima noastră trupă se numea Altfel, Demult și ne cunoaștem din punct de vedere muzical foarte bine și nu numai. Am stat în același cartier, Craiovei din Pitești. El stătea pe partea cealaltă a străzii. Îmi place mult că piesele devin zid. Din punctul meu de vedere, Gabi oferă o siguranță muzicală foarte solidă. Face niște treceri foarte frumoase. Parcă îi dă glas tobei. Nu simt că toba e doar un instrument de percuție când bate el, are glas. Accentuează energia muzicii. Ambii creează o stare foarte clară și aduc un bonus extraordinar liniei melodice. Datorită lor, ideea mea devine cântec.
Andu: Gabi e un motor. E siguranța de care avem nevoie. Știu că nu trebuie să mă uit în spate niciodată. Aduce energie și dinamism. Niciodată nu îmi fac griji pe scenă, pentru că știu că am parte de susținerea de care am nevoie. Cum a spus și Edi, Gabi are o voce puternică în spatele tobelor. Se vede că simțim muzica la fel. Edi, în primul rând, scrie demențial. Pentru mine, versurile lui sunt poezie. (Uitându-se la Edi) Nu cred că ți-am spus niciodată, dar apreciez foarte mult talentul tău de textier și modul prin care reușești să aduci o linie melodică care să îmbrace perfect starea pe care vrea să o transmiți. El gândește neconvențional. Vine și cu idei de schimbări de ritm, de rupere din stare și e foarte creativ.
Gabi: (Uitându-se la Edi) Cred că ești cel mai bun compozitor pe care îl știu. Când am primit ciornele pentru piesele de pe noul album și am dat de „Cea Mai Neagră Zi”, îmi venea să plâng. (Zâmbind) Eram la metrou și mă gândeam că dacă ar fi să plâng la metrou (râzând) nu vreau să fie pe propria piesă. Dar m-a mișcat. Scrie cum nu s-a mai scris. Ca basist e impecabil. E lipit de tobă. Ne înțelegem muzical foarte bine. Practic am învățat să cântăm împreună. Și Andu e genul de chitarist care nu vrea să fie el în prim-plan, ceea ce nu e neapărat un lucru rău, dar mă refer la faptul că are mult tact. La foarte multe piese, poate elementele principale sunt toba și basul, dar el presare multă aromă peste sunet. Pe amândoi îi apreciez și îi iubesc.
Edi: Aș mai vrea să adaug ceva. Legat de partea de producție toți, în egală măsură, ne străduim să iasă cât mai bine. Venim toți cu idei. De regulă le acceptăm, dar atunci când vrem să renunțăm la o idee, nu ne supărăm. Înțelegem când ceva umple prea mult piesa sau, pur și simplu, nu merge. Ajungem mereu la consens.
Andu: Chiar dacă mai avem neînțelegeri, că se întâmplă să mai vrem să ținem musai de câte o idee, mereu ajungem să cooperăm pentru binele piesei.
Care a fost cea mai dificilă parte la face acest album?
Edi: Au fost câteva impedimente logistice. Din punct de vedere artistic, nu am avut nicio greutate. A fost foarte ușor. Cântam unele melodii de pe albumul ăsta de vreo trei ani. Cred că am avut doar cinci melodii noi pe „Cântece Mute”, (râzând) pe restul de patru cred că le-am cântat și la lansarea primului album.
Andu: Au fost câteva idei pe care ni le-a arătat Edi și în 15 minute erau gata piese.
Știu că, de regulă, atunci când se lucrează la un album, piesele trebuie urmeze un fir. Ați ales piesele pentru album pentru că se învârt în jurul aceluiași sentiment sau pentru că leagă o poveste?
Edi: Toate cele trei albume ale noastre leagă o poveste. Dar ele și cronologic sunt scrise în aceeași perioadă. Cântecele de pe „Eva”, de exemplu, vorbesc despre aceeași perioadă în mare. La fel și în cazul albumului „Cântece Mute”. Am scris versurile când s-au întâmplat lucruri în viața mea. Au o logică. Inclusiv ordinea în care sunt puse e aleasă special. Mereu avem intenția asta.
De ce v-ați apucat de muzică?
Edi: Ca să nu o iau razna. Decât să dau banii la psihoterapeut, mai bine îmi mai cumpăr un bas.
Andu: La mine e o poveste destul de trăsnită. Eram la Mamaia cu ai mei la mare. M-am jucat acolo prima dată „Guitar Hero”. După, am primit și acasă o consolă, dar curând am vrut să cânt de-adevăratelea. Așa am început. Prima dată când am călcat pe scenă, m-am simțit viu. Am simțit un fior foarte puternic. M-am simțit că mi-am găsit vocea.
Nuanțe va relua turneul „Cântece Mute”, iar datele sunt următoarele:
- 11 mai: Constanța, Club Doors
- 13 mai: Iași, Rockanrolla
- 26 mai: Pitești, Urban Home
- 1 iunie: Arad, Terasa Flex
- 2 iunie: Zalău, Rock’n’roll Center
- 3 iunie: Deva, John’s La Camping
