Cântăreț, om de radio, fondatorul primei reviste rock din România, autor de cărți, realizator de emisiuni de televiziune și o adevărată enciclopedie muzicală ambulantă - acesta este Doru. Începând cu 10 mai, el e gazda unei noi emisiuni Rock FM, Puls Rock, care se va difuza în fiecare miercuri, începând cu ora 19.00. „Emisiunea se numește Puls Rock și jonglează cu artiștii noștri rock, folk, uneori chiar jazz. Voi căuta lucruri interesante, valoroase, care au scăpat atenției publicului. Fiecare melodie pe care o voi prezenta are o poveste. Sper să aduc plus valoare economiei muzicale ale postului Rock FM, în această oră, în fiecare miercuri de la 19.00. Radioul mi-a oferit și sunt sigur că îmi va oferi în continuare libertate totală”, spune Doru „Rocker” Ionescu, considerat istoricul muzicii rock din România. Pentru a respecta tradiția, îi urăm un „Bine ai revenit!” călduros, prin a-l provoca să ne spună piesele care i-au animat viața.
Prima melodie pe care ți-o amintești.
Încerc să o fredonez în cap... Terry Jacks, „Seasons In The Sun”.
Prima melodie de care te-ai îndrăgostit.
Eu am o problemă. Mă îndrăgostesc de toate care îmi plac. Sunt niște discuri românești, primele la care am avut acces. Este un disc fabulos - se numește „Club A”, este primul live rock românesc de la Electrorecord 1981, acolo unde erau la un loc trupe foarte variate, un rock alternativ, punk, chiar Domino, sau progressive-electro-rock, Sfinx cu „Focuri vii”. Știu că la „Focuri Vii” am stat luni de zile să-i copiez solo-ul de chitară al lui Dan Andrei Aldea, dându-mi seama mai târziu că jumătate era cu clapă, dar nu știam efectul acela și, în fine, nu-mi ieșea.
De Pheonix am auzit mai târziu, mult mai târziu. În perioada în care am urcat eu în muzică și în cunoștințe muzicale nu se dădeau, erau interziși, fugiseră în ‵77. Bineînțeles că am ajuns și la ei și nu poți să treci peste niște evergreens, niște piese care au intrat în folclorul urban care se cântă inclusiv la focuri de tabără, deși unele sunt complicate.
„Om bun”, Dan Andrei Aldea și Sfinx... dar sunt foarte multe, nu știu dacă am o melodie. Am un disc întreg FFN care mi-a pus capac. Cu el voi termina o emisiune, cu mai multe piese, fac o excepție de la regulă. Ei nu mai există, au început să plece din ‵81, atunci când au scos acest FFN 3, „Un joc”. Am reușit să-i descopăr și chiar să-i filmez la ei acasă în Toronto. Și am descoperit că au scos și acolo un disc.
Primul album pe care l-ai cumpărat.
Este, probabil, ori acel „Club A” live, era un LP, disc mare, un vinil. „FFN”-ul tot pe acolo, „Un joc”, și un single „Domino”, cu Sorin Chifiriuc, singurul lor disc, pe care până la urmă l-am dat pentru o doză de chitară, să am și eu chitară electrică. Și azi îmi pare rău după el.
Primul concert la care ai fost.
Cu siguranță la Focșani. Posibil să fi fost un „Cenaclu Flacăra”, cu Pro Musica și Iris, sau un concert Voltaj la Casa Sindicatelor sau la Sala Sporturilor. Nu pot uita un concert cu Mircea Florian, folkist, dar care cânta foarte electronic.
Melodia care te face să dansezi.
M-aș gândi la un Genesis, că am în cap clipul lor, dar, în primul rând, melodiile de la Rock pe mine unul mă fac să dau din cap. Asta e. Am avut plete și mă simțeam foarte bine.
Melodia care te face mereu să plângi.
Nu știu. Eu sunt destul de emotiv și plâng și pe la filme, îmi dau lacrimile, nu am nicio apăsare. Nu mi-e rușine să o afirm. Poate când aud vocea lui Cornel Chiriac, care a ajutat trupele rock și jazz. A fost și primul redactor serios din România, din punctul meu de vedere.
Sunt niște personaje pe care le-am cunoscut: Dan Andrei Aldea, s-a întors în țară greu și lucra la o operă a vieții lui, o refăcea, „Zalmoxe”. Mă tot chema la el și n-am ajuns. Am ajuns doar la înmormântare.
În general, sunt melodii care îmi aduc aminte de tot felul de personaje care m-au părăsit și au ieșit din prietenia noastră prea repede: Schwartz, sunetistul Phoenix din totdeaună... sunt o grămadă.
Melodia care nu-ți iese din cap.
Una ar fi *fredonează* (Deep Purple – „Smoke on the water”). Încă una de la AC/DC, „Highway to Hell”, tot așa, are un riff care nu te poate părăsi. Am niște Iris-uri vechi, din prima perioadă, dar și Iris-uri de pe primul lor disc. De asemenea, în generic este citat un riff de la „Averea palmelor” și altul de la un „Cântec Simplu” de la Metropol. Este o melodie genială de pe acel FFN 3, tot discul „Un joc”, „La Ceasul Când Stelele-ncep Să Apună”.
Ai un „guilty pleasure” muzical?
B-Ton din Arad, „(toată lumea e) Beton”.
La ce dai tu skip muzical?
M-am săturat de rețete pe care le simt de la primele patru bețe ale tobelor, rețete de astea de succes. Poate să fie un pop care să-mi placă foarte mult, pentru că e ceva ce nu am mai auzit. Dar sunt tone de piese rock care nu spun nimic, care au mai multă formă decât fond. Caut o idee nouă, ceva, în orice piesă veche de acum 100 de ani sau de săptămâna trecută, inclusiv în manele. Caut.
Melodia cu care te-ai trezi dimineața.
E una de afară, dar îmi scapă numele. E un timp plictisit, așa... glumesc. Am un chef dimineața întotdeauna. Am niște zile pline, nu pot să stau fără să creez. Un Van Halen... A! Ar merge un „Jump”, de ce nu?
Albumul care ți-a schimbat viața.
Rămâne acel live din ‵81, „Club A”, unde am ascultat vreo șapte piese, trupe românești de toate genurile, Pro Musica, Accent, deși mai progresiv, Basorelief, Semnal M... poate că și piesa asta mi-ar plăcea „Mai avem multe de făcut”. Mi-ar plăcea să mă trezesc într-o dimineață cu ea.
Piesa care te definește.
Una ar fi asta, „Mai avem multe de făcut”, ca mesaj, dar are Dan Aldea piese scrise de el, au Phoenix care mă pot defini, au Iris... De exemplu, e una Iris cu versurile lui Păunescu, „Trenul fără naș”, pe care o știi și tu foarte bine. Gândește-te că piesa aia a apărut când eu eram în facultate și m-am jurat, fiind din Focșani și fiind cazat în Complexul Studențesc Regie, că de la începutul până la finalul facultății nu voi plăti niciodată biletul, dar nu voi da nici șpagă la naș. Din ‵83 toamna și până în ‵91, când am terminat - am abandonat-o, dar a trebuit să o reiau până la urmă - nu am plătit niciodată bilet la tren și nici nu am dat șpagă. Ăsta e un pariu serios (râde)... bine, puștisme. Ce vrei? Vârsta!
