Am descoperit Rana după concertul Jack Of All Trades de la sfârșitul lunii martie, când Bogdan Tănăsescu, solistul, a fost chemat pe scenă pentru a interpreta o piesă alături de băieți, iar curiozitatea nu m-a lăsat până nu am aruncat un ochi peste discografia lor. Am mers la cântare cu una dintre cele mai bune prietene ale mele, o pereche de „urechi limpezi” cu care să împărtășesc păreri și impresii.
Concertul a început în forță, cu ropot de aplauze și lume care se grăbea spre fața scenei. În scurt timp stăteam și eu cu amica mea pe margine. Rockul alternativ pe care îl interpretează băieții are ceva special în sunet, e încărcat de emoție, pe șleau și, în ciuda temelor adesea grele pe care le abordează, nu uită să împletească pozitivitate și caracter antrenant în linia melodică. Piesele se învârt în mare parte în jurul subiectului iubirii, iar versurile nu sunt deloc pe ocolite. Când spun că fac o muzică foarte sinceră, mă refer la faptul că Bogdan Tănăsescu, solist și textier, nu se ferește nicidecum de detalii. Dimpotrivă, încearcă să urce pe scenă și să spună exact ce a simțit. E revigorant, într-o lume în care putem cădea ușor în capcana păstrării aparențelor, să auzi cum cineva transmite un mesaj direct, însă fără a fi crud și rece, ci cât se poate de călduros.
Eroii sunt vulnerabili. Asta învățăm din compozițiile trupei Rana. Concertul impecabil de joi a emoționat chiar și străinii, care au ajuns din întâmplare la concert, cu toate că nu înțelegeau românește. Iar aici trebuie să le acord aprecierile mele și celorlalți membri, Mihai Matei la bas și Sebastian Iordache la tobe. Toate instrumentele redau extrem de clar sensul piesei. Așa cum am spus, adaugă acea doză necesară de dopamină care te face să speri și să mai apeși pe „play” de vreo patru ori.
Un moment drăguț a fost înainte de piesa „Departe”. Bogdan a anunțat pe scenă că o va cânta cu doi dintre prietenii lui în gând, prezenți și ei în public. A povestit că piesa reprezenta inițial o privire de ansamblu pesimistă asupra relațiilor la distanță. Totuși, cei doi i-au dovedit cu timpul că nu întotdeauna trebuie să pornim de la premisa că ceva nu va merge doar pentru că pare imposibil. De aceea a făcut și diferența dintre „a dedica” și „a cânta gândindu-te la cineva”. Grupul de prieteni al trupei a făcut o îmbrățișare colectivă, iar apoi, cu mult entuziasm și versurile învățate, au cântat cu voce tare piesa alături de Rana.
Și eu și prietena mea am ieșit de la cântare foarte relaxate, ca după ce ți-ai găsit un refugiu unde poți refula. Am plecat de la The Pub, iar pe drum spre casă, am decis să mai stăm undeva să mai vorbim despre sentimente, na, ca fetele, însă mereu ne întorceam la câte o piesă și la amintirea pe care a stârnit-o la concert.
Am stat de vorbă cu Bogdan Tănăsescu după concert despre emoțiile și povestea viitorului EP „Codependent”, despre cum percep artiștii piesele pe care le-au compus atunci când sentimentele nu mai sunt la fel de intense și despre ce rămâne după ce mesajul e transmis.
Voi începe cu o curiozitate de a mea, pe care o am de mult timp și, cu atât mai mult, pentru că tu scrii versuri foarte specifice. Te gândești vreodată, când compui, că persoana care ți-a inspirat piesele va asculta și va înțelege că e despre ea?
Da. Mereu mă gândesc la asta, cumva am mereu gândul ăsta în fundal. Mai ales acum, în ultima vreme, piesele sunt din ce în ce mai directe. EP-ul ăsta pe care urmează să îl lansăm e foarte pe față. Nu mai e nimic îngropat în metafore.
Și chestia asta nu poate reprezenta un blocaj din când în când?
Ba da. Sunt persoane despre care scriu și cu care nu mai țin legătura, de exemplu. Mereu îmi imaginez scenarii și mă întreb la ce s-ar gândi dacă ar asculta sau cum s-ar simți. E un soi de conflict. În primă fază, pot fi înverșunat sau jenat, însă după ce am o discuție interioară, îmi aduc aminte că ăsta sunt, asta simt și asta a fost. Îmi dau seama că nu am de ce să mă rușinez, de fapt. E modul meu de a mă exprima. Da, într-adevăr, aude toată lumea ce simt, dar e ok. Eu vreau doar să fiu un exemplu că e în regulă să exprimi ceea ce simți și să comunici clar și răspicat când te simți prost sau că îți e dor de cineva. Am auzit recent chestia asta, de la un psiholog, că nu există emoții negative. Asta mi-a dat de gândit. (Râzând) Dar am primit și reacții ciudate de la fani, că suntem prea deprimați, că ar trebui să mergem la terapie. Foarte interesant.
Mi se pare important ca muzica să fie sinceră și, până la urmă, toți trecem prin diferite stări, din diferite motive. Voi reușiți, din punctul meu de vedere, să fiți o trupă cu care lumea rezonează. Multora, ne e greu să verbalizăm emoții și, atunci, ne întoarcem la muzică.
Sunt genul de om care are mereu nevoie de confirmare, când vine vorba de relația mea cu ceilalți, nu sunt atât de sigur pe mine, cum poate părea pe scenă. Acolo e un fel de luptă să îmi transmit mesajul, să mă detașez, să le arăt oamenilor că e în regulă să fii vulnerabil.
Se vede asta și se vede că ai încredere în muzica ta.
Chiar sunt mândru de ceea ce fac și mă simt recunoscător față de băieți [restul membrilor Rana] că au încredere în proiect și în mine, în primul rând, ca textier și compozitor. E foarte mișto să ai pe lângă tine oameni care te încurajează. Inevitabil, te mai întrebi dacă merită să te expui așa, dacă merită să fii atât de sincer. Ei fac diferența. Noi am terminat de compus EP-ul și mai avem câteva chestii de înregistrat. Am avut multe sentimente îmbârligate și semne de întrebare legate de text și compoziție. Toate piesele se învârt în jurul aceleiași persoane. Titlul va fi „Codependent” și e despre evoluția unei relații. Fiecare piesă descrie câte o etapă. Mi se pare că titlul descrie într-un cuvânt toate sentimentele despre care cânt. E programat să iasă la finalul verii. Mai avem puțin de muncit la el.
Și care e povestea?
E despre o relație ușor toxică. O să explic mai aplicat, pe melodii. Prima piesă e „X”, pe principiul „X marchează teritoriul” și vorbește despre momentul în care întâlnești pe cineva care te face să crezi iar în dragoste. Al doilea cântec e „O să...”, care e despre primele semne ale unei relații toxice, însă protagonistul dorește să ia rolul de salvator. Trei e „Turist”, e apogeul, când sentimentele sunt la intensitate maximă, „Oranj” reprezintă momentul în care lucrurile încep să scârțâie. „Norii” e despre distanțare. Și ultima piesă, „Indiferența”, care e opusul iubirii, ca să zic așa.
Dintre cele două publicate deocamdată, „Turist” mi-a plăcut cel mai mult. Mi se pare că ai captat foarte frumos felul în care un loc poate acumula intensitate emoțională, fără să o piardă.
Fără să intru în detalii, eu resimt emoția piesei acesteia în continuare, deși povestea s-a sfârșit. Am scris piesa asta când eram foarte îndrăgostit. Mi se pare genul de piesă pe care o poți înțelege cum vrei tu. Până la urmă, și eu o cânt diferit față de cum o făceam acum câteva luni. Pentru că și înțelesul piesei s-a schimbat o dată cu viața mea. Și e mișto! Probabil sunt cupluri care ascultă cântecul împreună, sau, dimpotrivă, oameni care trec prin despărțiri care relaționează cu versurile. Și piesa, din punctul ăsta de vedere, e în contrast cu „Indiferența”, care e foarte specifică, pe față, nu îi poți da alt sens decât cel pe care îl are deja.
Tu te așteptai ca publicul să resimtă așa puternic mesajele din piesele tale?
Sincer, nu. Cel puțin la început, nu credeam că ascultătorilor le e așa ușor să rezoneze cu piesele mele. De-a lungul timpului am observat că oamenii ascultă cu multă intensitate ce cântăm, ceea ce mi-a dat încredere să continui. Țin cont de public și de cum se simte.
Am văzut că au venit și niște amici de-ai tăi, care au susținut formația cu multă energie.
Da, am o gașcă minunată. Le mulțumesc pentru tot sprijinul. Nici nu mă lasă să îi trec pe listă. Plătesc mereu bilet. Nu cred că sunt multe trupe care au o comunitate atât de activă. Suntem ca o familie și cu cei de la Nuanțe și Jack Of All Trades. Vorbim foarte mult, ne și supărăm, ne și împăcăm... Suntem foarte strâns legați.
Știu că a compune necesită un travaliu emoțional profund, dar după ce piesa e gata, e lansată și cântată pe scenă, ce rămâne?
(Zâmbind) Aș compara sentimentul cu cel pe care îl ai după ce ajungi la terapie și ai zis tot ce ai pe suflet fără a filtra. Până la urmă, scopul e același, de a explora și a înțelege ce ți se întâmplă. Mă simt foarte ușurat. Mai ales că împărtășești sentimentul cu publicul care înțelege emoția.
Și pentru voi cum se schimbă sensul pieselor în timp? Pentru public, depinde de situație și de trecerea timpului. Un cântec poate fi despre mai multe situații sau persoane. Cum e pentru cei care compun piesele?
„Verde Electric” e primul nostru EP, l-am scos în 2022 și conține piese pe care eu le-am compus când aveam 16-17 ani. Deci ele au stat foarte mult până să iasă la lumină. Le mai cântasem, ba pe jumătăți de măsură, ba în totalitate. Când a ieșit materialul, cu toate că eram foarte fericit, știam că nu mai simt aceleași lucruri pe care le simțeam atunci. Încercam să caut noi sensuri. Am scris piesa „Departe”, spre exemplu, la 16 ani. E o perspectivă negativă despre relațiile la distanță. Între timp, cel mai bun prieten al meu, Daniil, a intrat într-o relație la distanță și, cu toate că nu le dădeam nicio șansă, evoluează frumos. Cânt piesa cu alt sens acum, datorită experienței lui. „20 Septembrie”, din nou, am scris-o despre prima mea iubită serioasă. Nu mă mai gândesc atât de mult la sentimentele alea, dar mă raportez mult la viața mea de acum când o interpretez. EP-ul nou e foarte proaspăt și redă ce simt acum. E foarte interesant. Cred că se vede contrastul dintre cum interpretez piesele vechi și cele noi.
