Prima zi de Metalhead Meeting a început în forță vineri, 26 mai, pe scena din parcarea Romexpo. Festivalul își serbează în 2023 ediția cu numărul zece, în timp ce Metalhead, cei care aduc o mulțime de concerte mari în România, sărbătoresc 19 ani de existență. Pentru așa cifre respectabile, cele trei zile de festival aduc pe aceeași scenă nume importante din lumea internațională a rockului.
Deși aproape toți așteptam, probabil cel mai tare, venirea Panterei la București, nu putem scăpa din vedere nume precum Ville Valo. Finlandezul a oferit vineri seară, la București, unul dintre cele mai faine concerte rock ale anului. Nu doar că prestația fostului membru HIM a fost excelentă, dar și contextul show-ului a fost unul special. A fost primul show în România după ce VV și-a inaugurat oficial cariera solo cu albumul lansat în ianuarie.
Cred că mulți știm măcar câteva piese de la HIM. Trupa a reușit nu doar să devină unul dintre cele mai cunoscute nume ale goth-rock-ului din Finlanda, ci și din lume. Grupul a luat ființă, datorită lui Valo, în 1991, iar numele se traducea prin „His Infernal Majesty”. În primă fază, s-au despărțit după doar câțiva ani, au avut o pauză de trei ani și o revenire care a ținut din 1995 până în 2017. Au rămas în istorie printre cele mai mari succese muzicale finlandeze din toate timpurile, cu peste zece milioane de copii ale albumelor lor vândute în lume.
După a doua separare a grupului muzical, Ville Valo a plecat pe propriul drum și a continuat să facă muzică pornind oficial proiectul său solo sub numele actual („VV”). În luna ianuarie a acestui an a lansat „Neon Noir”, album de debut al carierei sale solo. Din turneul de promovare a făcut parte și apariția sa din Metalhead Meeting, fiind headliner-ul zilei de deschidere a festivalului. Muzicianul din Helsinki a oferit un show 
total, de ținut minte, în fața a mii de fani care au umplut spațiul amenajat în parcarea Romexpo.
Lucrul care te izbește prima oară la Valo, odată ce apare pe scenă, e impactul vizual. În concertul de la București, muzicianul care locuiește într-o casă sub formă de turn din secolul al XIX-lea a purtat un costum negru, simplu, însoțit de nelipsita lui beretă neagră și machiajul negru din jurul ochilor. Permanent cu o atitudine și postură nobilă, într-o mână microfonul cu cablu, iar în cealaltă o batistă neagră. Cu alte cuvinte, amprenta sa gotică, grație căreia nu doar că a cucerit o mulțime de fani, dar cu care a și pornit un întreg trend în rândul multor tineri. Urmărindu-l live pe scenă, un alt lucru molipsitor al finlandezului e zâmbetul pe care-l „aruncă” fanilor din public. E un lucru lăudabil, pentru un artist, să știi să-i faci pe oamenii din public să se simtă speciali și conectați la tine pentru o seară. Numit de multe ori, în diferite publicații, un sex-simbol, Valo știe exact cum să-și folosească șarmul și carisma pentru a împărți fanelor zâmbete largi în stânga și în dreapta, astfel încât ele să simtă că acel zâmbet e destinat numai și numai uneia dintre ele. Ceea ce, ca efect, electrizează instant publicul.
Cea mai mare parte din setlistul concertului a constat în piese de pe noul disc. După părerea mea, materialul discografic e unul reușit. Combină foarte bine rock-ul alternativ cu influențe goth, heavy și pregressive. Și nu e deloc de mirare că are destul de mult din sound-ul fostelor albume HIM. Până la urmă, Valo nu a fost doar fondatorul și solistul trupei, ci și cel care a compus cel mai mult în grup. Așa că semnătura compozitorului e aceeași, doar „brand-ul” s-a redefinit. 
Vorbind de stilul compozițional al lui Valo, e destul de sesizabil că acesta a avut parte de multe influențe muzicale în viață. Prestația lui mi-a amintit de atitudinea de gentleman și elegantă pe care am mai regăsit-o, spre exemplu, în aparițiile live ale lui Theo Hutchcraft, solistul trupei britanice Hurts. În timp ce, anumite frecvențe din timbrul său vocal, în timpul câtorva acute și momente de falset, mi-au amintit de blândețea vocii lui Martin Gore din balade precum „Home”. În materie de referințe, albumul „Animalize” de la KISS e cel care, la doar opt ani, i-a aprins flacăra pasiunii pentru muzică lui Ville. Mai târziu, finlandezul a fost inspirat de Geezer Butler, basistul Black Sabbath, Gene Simmons, de la KISS și Steve Harris, de la Iron Maiden, care l-au motivat să învețe să cânte la acest instrument. La un moment dat, a și mărturisit că unul dintre visele sale a fost să-i întâlnească. Pe scenă, a împrumutat elemente din estetica Prințului Întunericului, Ozzy Osbourne, de la care a primit direct sfaturi despre cum să se comporte pe scenă și cum să-și gestioneze publicul.
Printre momentele care au ieșit în evidență noaptea trecută se numără prestațiile live ale unor piese precum „Baby Lacrimarium”, „Loveletting”, „Run Away From The Sun” sau „Saturnine Saturnalia”. Cel puțin, în cazul ultimei dintre ele, atmosfera a fost glorioasă. În jurul muzicianului au strălucit, la propriu și la figurat, trei chitariști care au cântat la unison acordurile triumfale ale piesei de pe discul „Neon Noir”. Totul fiind încheiat de niște acute finale impecabil executate de finlandez.
Spre satisfacția fanilor HIM, Ville Valo a avut în setlist și câteva dintre cele mai așteptate piese ale trupei. Cele câteva mii de persoane, adunate în fața scenei, au cântat la unison piese precum „Poison Girl”, „Right Here in My Arms”, „Join Me in Death”, „The Funeral of Hearts” sau „When Love and Death Embrace”.
Pe final, e de apreciat și punctualitatea unui muzician care odată ce a promis că termină la o oră, se ține de cuvânt. Concertul, cu tot cu bis, a luat final la doar câteva minute înainte ca ceasul să bată ora 23.00, exact cum fusese menționat de către organizatori. Ce e și mai frumos atunci când se termină un concert și știm cu toții că s-a consumat și bis-ul, iar echipa tehnică deja strânge instrumentele din scenă e că totuși oamenii încă mai rămân lângă scenă preț de câteva momente pentru a se aduna și din dorința de a mai primi totuși un bis. E bine să pleci bucuros, dorindu-ți încă o piesă, sau două, decât să pleci obosit și gândind „Doamne, nu se mai termina odată!”.
